„Sire, sunt adânc mâhnit că am avut nenorocirea să mă apropii de Majestatea Voastră; dar dacă nu veţi asculta de păsul poporului, mai curând decât și-ar închipui oricine, Majestatea Voastră, Augustul fiu și alte câteva persoane appropriate vor pieri.
Și va fi dureros ca un prinț atât de bun, cu toată deosebita atenţie ce-o poartă corpului eclesiastic — căruia îi acordă toată încrederea — să nu fie s igu r de viaţa sa!… Iar dacă M. Vo stră nu binevoeşte să se îndure de acest popor, redându-I dreptul să-și oficieze vehicle rituri religioase la îngroparea morților, repet că viața Voastră nu mai e în siguranță.
Arhiepiscopul Parisului este cauza tuturor acestor tulburări, deoarece refuză să dea preoților vechea deslegare”.
În noaptea de 17 spre 18 avu loc transferarea lui Damiens de la Versailles la Conciergerie.
Ca să-l împiedice de a-şi sdrobi capul de pereţi, supraveghetorii l-au aşezat într’un hamac, care-i servia şi de pat!
Un hamac! Iată-i descrierea sumară :
La o distanţă de aproape trei picioare de zid, pe o estradă ridicată cam la două palme de-asupra duşumelii, un fel de ramă, căptuşită cu perini de jur împrejur, sprijinia faimosul hamac; dosul, deasemenea căpuşit cu perini, putea să fie ridicat sau coborît cu ajutorul unei pârghii de lemn sau de fier, pentru o cât mai deplină tihnă a arestatului.
Acolo Damiens fu legat într’o plasă de curele, late de două degete şi jumătate.
Curelele acestea care îi ţineau umerii în nemişcare, erau legate, la rându-le, de nişte inele fixate în duşumea.
Alte două curele îi înţepeniau braţele, se încrucişau pe piept, printr’o îmbinare ingenioasă, apoi încleştau antebraţele şi mâinile, cărora nu le lăsau decât libertatea de a se mişca spre gură.
Ca şi curelele ce-i încercuiau umerii, acestea erau fixate în duşumea, prin mai multe inele.
Coapsele erau legate după aceleaşi principii.
În sfârşit, — trebue să râdem de această precauţiune umanitară! — se aşezase într’adins sub braţele şi sub palmele prizonierului, un covor lat de piele, pentru ca acestea să nu contacteze nici o căldură inflamatorie sau jupuitură.
Or, să nu uităm că Damiens suferea groaznic de pe urma arsurilor ce i se făcuseră la picioare, cu scopul de a-i smulge mărturisiri, că rănile acestea l-au chinuit mai bine de două luni, că nu-şi părăsia patul decât pentru nevoi indispensabile şi că soldaţi infermieri, special aleşi, au fost însărcinaţi cu îngrijirea lui.
Sâmbătă 25 Martie, către ceasurile opt şi jumătate dimineaţa, Damiens apăru înaintea judecătorilor săi.
Sentinţa a fost dată la şapte seara. Iată-i extrasul:
