„Curtea recunoaște că Robert-Francois Damiens s-a făcut vinovat de crimă de lezmajestate, pentru prea mârșavul, prea oribilul și prea nelegiuitul paricid săvârșit asupra persoanei sacre a regelui și drept satisfacție, condamnă pe zisul Damiens să facă mărturisire publică a greșalei sale în fața ușii principale a catedralei din Paris, unde va fi dus în cămașă într-o cotigă, ținând în mână o torță de ceară aprinsă, în greutate de două livre; și acolo, în genunchi, să declare că din răutate și cu gânduri diavolești a săvârșit acel prea mârșav, prea oribil și prea nelegiuit paricid, rănindu-l pe rege cu o lovitură de pumnal în partea dreaptă a pieptului, fapt pentru care se căeșre și cere iertare lui Dumnezeu, regelui și justiției.
După împlinirea acestei ceremonii, va fi condus în aceiaș cotigă, în Piața Grevei, unde pe un eșafod ce se va ridica în acest scop, i se vor înțepeni în clești arse în foc, peieptul, brațele, coapsele și pulpele; mâna-i dreaptă ținând pumnalul cu care a sîvârșit zisul attentat va fi arsă cu foc de pucioasă, iar pe locurile unde I se vor aplica cleștele înroșit în foc se va plumb topit, untdelemn și rășină în clocot, ceară și pucioasă topită laolaltă; în cele din urmă corpul lui va fi sfâșiat de patru cai, iar membrele și capul consummate în foc, prefăcute în cenușă și cenușa spulberată în vânt.
Hotărăște, deasemenea, ca toate bunurile mobile și immobile să fie confiscate în folosul regelui.
Mai ordonă ca înainte de ziua execuției, zisul Damiens să fie supus torturilor ordinare și extraordinare, spre a se căpăta indicia asupra complicilor săi”.
Damiens ascultă citirea acestei sentinţe cu multă luare-aminte şi fără să dea semne de turburare. Ridicându-se, murmură:
