Cum a reușit Constantin Brâncuși să devină un personaj plin de mister la Paris
Prezentându-se ca un țăran meșteșugar care, din cauza sărăciei, a fost nevoit să își părăsească țara pentru a realiza un amplu periplu, un pelerinaj artistic de proporții mitice, mergând din Carpații până la Paris pe jos, din satul său natal până în miezul artei și culturii europene, Brâncuși s-a impus, căci era un necunoscut interesant într-un univers unde insolitul era la mare căutare. Brâncuși nu a fost nici infirmat, nici confirmat, însă realitatea face ca discipolul lui Auguste Rodin să fi fost suficient de avut astfel încât să fi putut merge la școala de artă din București, iar călătoria sa la Paris să fi fost finanțată de părinții săi după ce obținuseră banii de pe urmă vânzării unor terenuri pe care le aveau.
Portul lui Brâncuși contribuia din plin la crearea acestei imagini bucolice a sculptorului avangardist
Șorțul, salopetele albe, saboții, barba lungă și neîngrijită făceau din român un personaj plin de mister. Constantin Brâncuși a intuit foarte bine mersul lumii artistice, aspectul său și lucrările, inspirate din copilăria petrecută în bisericile rustice în care stătuse cu siguranță când se afla în țara natală, potrivindu-se cu atracția pentru un tip de artă primitivă care era în vogă la Paris. Brâncuși nu avea mâini ajutătoare, aportul său în produsul final fiind 100%. Totul era realizat cu mâna lui, de la prima până la ultima cioplitură.
Brâncuși, fie că sculpta în lemn sau piatră, alegea dinadins materialul mai grosier, mai puțin șlefuit, simplitatea artei sale luând ochii tuturor pasionaților de artă avangardistă. Dar nu era doar atât. Arta lui Brâncuși, pusă lângă ruine antice sau într-un muzeu de artă africană tribală, pare din același loc. Încrezător în veridicitatea operei sale, sculptorul român avea ambiția de a face artă cu dăruirea unui meșteșugar, nu cu tehnicile sofisticate ale unui rafinat artist.
În aceeași perioadă alți mari artiști, precum Modigliani, Giacometti, Picasso, Matisse, erau atrași de această artă cu iz tribal, foarte directă, cu multă emoție, însă transmisă simplu, fără rețineri sau abstracțiuni. Alegerea lui Brâncuși de a nu folosi marmura, ci piatra brută, de a crea oameni simpli, nu de a ilustra mitice povești, spărgând convențiile, a făcut din el unul din marii artiști ai epocii sale, arta sa mergând și în trecut, dar mai ales către viitor.
