Cum a fondat „elementul dușmănos” Dimitrie Gusti cel mai vizitat muzeu din România. Fotografii de la inaugurarea de acum 84 de ani

 

Pe 17 mai 1936 avea loc inaugurarea pentru marele public a Muzeul Satului Românesc, actualul Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti", primul muzeu de acest tip din lume, conceput ca "o sinteză a satelor din toată România" care aducea ”veșnicia satului românesc” la București.

Satul era adus la București după mai bine de 10 ani de cercetări aprofundate ale echipei savantului Dimitrie Gustin, în peste 600 de localități din România interbelică, informează actualul director general al Muzeului, Paula Popoiu.
 
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezența regelui și a celor mai importante personalităţi ale vremii, inclusiv principalii săi colaboratorii în acest proiect fabulos, Victor Ion Popa, Henri H. Stahl şi Gheorghe Focşa.
 
Metoda de cunoaștere sociologică a unităților sociale sătești avea menirea, după cum sublinia Dimitrie Gusti în discursul său inaugural, să ofere imaginea unui „sat-muzeu” ca element al „pedagogiei naționale”, un plan sociologic educațional care lipsește azi cu desăvârșire din preocupările politicienilor, care au reușit performața ca la ministrul Educației să se perinde cei mai mulți miniștri din ultimii 30 de ani: aproape 30 la număr!
 
 

Mircea Eliade, entuziasmat: „Trebuie să vedeți Muzeul Satului!”

Cum a început totul? Revista Țara Bârsei ne relevă următorul istoric: „În anul universitar 1924-1925, la Seminarul de sociologie de pe lângă Catedra de Sociologie, Etică şi Politică din cadrul Facultăţii de Litere Bucureşti,
 
 
Dimitrie Gusti le cere membrilor seminarului să alcătuiască un plan de cercetări monografice. Pe 8 februarie 1925, începe pregătirea primei ieşiri pe teren. Erau necesari cel putin 12 specialişti”. 
Filosoful-martir Mircea Vulcănescu, membru al echipei Gusti, îi enumără:
 
„Un geograf, un antropolog, dublat de un statistician, un istoric şi un psiholog-etnograf pentru cadre. Iar pentru manifestări, un economist, un jurist, un cercetător al vieţii politice şi administrative şi cel puţîn trei cercetători ai vieţii spirituale: un folclorist muzicolog, pentru muzică şi dans, un literat-lingvist pentru limbă, literatură şi ideologie, precum şi un etnolog, cunoscător al artei, tehnicei şi moravurilor locale, toţi coordonaţi de un sociolog.”
Dimitrie Gusti și echipa
 
Plus un mare fotograf, adăgăm noi: Iosif Berman. Între 25 aprilie şi 1 mai 1925 are loc prima cercetare monografică în comună Goicea Mare, jud. Dolj, echipa era formată din 11 membri și condusă de Dimitrie Gusti.
 
Au urmat: Rușețu, Nereju, Fundu Moldovei, Șanț, Drăguș, Cornova, Basarabia. „Trebue să vedeți Muzeul Satului ca să vă convingeți de polimorfia uluitoare a civilizației noastre țărănești.”, scria Mircea Eliade in 1936 in Revista Fundatiilor Regale, în articolul „Cronici. Muzeul Satului Românesc”.
 
Construirea muzeului

Savantul mazilit și doi martiri ai închisorilor din echipa Gusti

Dimitrie Gusti îndeplinește între 9 iunie 1932 şi 9 noiembrie 1933 și funcția de ministru al Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor în guvernele naţional-ţărăniste conduse de Vaida-Voevod şi Iuliu Maniu, iar înainte de a fi mazilit, după venirea bolșevicilor, și pe cea de președinte al Academiei Române.
 
Profesorul Ilie Bădescu, directorul Institutul de Sociologie al Academiei Române „Dimitrie Gusti”, amintea într-un discurs rostit în plenul forului științific, la 140 de ani de la nașterea fondatorului școlii de sociologie românești:
 
„Școala Gusti era în plin elan creator când exponenții stelei în cinci colțuri au dispus lichidarea ei. Curentul lichidatorist părea de neoprit. La celebra conferință pe țară din din 21–22 octombrie 1949, prezidată de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și Wanda Nicolski, s-a decis formarea unei comisii care i-a eliminat din Uniunea Compozitorilor pe George Enescu, Constantin Brăiloiu, membru marcant al Școlii Gusti, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Tiberiu Brediceanu ș.a.
 
Peste 100 de membri ai Academiei, îndeosebi din sfera umanistă (istorie, sociologie, filosofie, literatură, lingvistică), au fost victime ale acestei epurări politice. Dimitrie Gusti a fost unul dintre ei.” În 1948 “ultima serie de elevi ai lui D. Gusti şi H.H. Stahl” termină sociologia; “în toamna aceluiaşi an sociologia era interzisă”.
 
Reprezentanţii de seamă ai Şcolii Gusti, precum  Traian Herseni, Mircea Vulcănescu și Anton Golopenţia sunt zvârliți în temniţă. Vulcănescu și Golopenția mor martiric în închisoare, victime ale regimului de exterminare. Gusti este aruncat afară din casa sa construită de arhitectul Octav Doicescu, de pe Armindenului colț cu Herestrău, în actualul Cartier Primăverii, fost Jianu.
 
O binecuvântare la Muzeul Satului
 
Sociologul Ilie Bădescu îi sintetizează sfârșitul: „Complet izolat, bolnav și sărac, alungat din propria locuință și expulzat la o adresă de pe strada Vasile Roaită, departe de biblioteca și cărțile sale, Gusti se stinge din viață pe 30 octombrie 1955. La șase ani după decesul marelui savant, lucrătorul operativ al Securității redactează o hotărâre de clasare a ”dosarului de obiectiv, pe numele lui D Gusti”.
 
La rubrica propuneri, unde urma să se facă precizarea „cu menținerea individului în evidență sau scoaterea din evidența elementelor dușmănoase”, acesta completează: „cu menținerea în evidență”. Așadar, la șase ani de la moartea sa, profesorul Dimitrie Gusti încă era menținut în evidență, cu propunere și pentru viitor, ca „element dușmănos”… ” Astăzi, Muzeul Satului este cel mai vizitat muzeu din România.
 

Foto: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Autor: Victor Roncea

Jurnalist

 

Parteneri