Sociologul și geopoliticianul Anton Golopenția a murit pe 9 septembrie 1951 în închisoarea Văcărești.
A colaborat cu Dimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie și filozofie. Tot sub conducerea lui Dimitrie Gusti, Anton Golopenția a turnat, împreună cu Henri Stahl, filmul sociologic Un sat basarabean – Cornova (1931).
Anton Golopenția la absolvirea liceului
Între 1941 și 1944, o echipă de cercetători de la Institutul Național de Statistică, în frunte cu Anton Golopenția, au efectuat cercetări în regiunile Harkov și Donețk ale Ucrainei de astăzi, într-o cercetare comandată de regimul antonescian – Identificarea Românilor de la Est de Bug. Paradoxal, la cercetare au participat și câțiva intelectuali cu certe simpatii comuniste, adăpostiți astfel de teroarea regimului antonescian, dar căzuți ulterior victime ale regimului comunist.
Anton Golopenția de Anul Nou 1936: „Întâmplarea face că agronomul din Gorj la care am petrecut ajunul cu alți doi români să-mi aducă o fotografie luată de el atunci. Mă vezi cu un pahar din punciul lui. Unul din puținele prilejuri când n-am fost strâns ca totdeauna. Vezi și tu dacă râdeam sau nu. Cu râsul e greu”
În perioada 1947 – 1948 a ocupat funcția de director general la Institutul Central de Statistică. A colaborat cu Dimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie și filosofie, fiind considerat unul dintre fondatorii școlii românești de geopolitică.
Familia
În 1939 se căsătorește cu Ștefania Cristescu, și ea sociolog, care își va semna lucrările Ștefania Cristescu-Golopenția (1908 – 1978), cu care are împreună doi copii: Dan Golopenția, cercetător științific (n.1943) și Sanda Golopenția-Eretescu (n. 1940), eminentă lingvistă, stabilită în SUA, profesoară emerită la Departamentul de Studii franceze al Universităţii Brown din Providence și prietenă a Arhivelor Diplomatice.
Ștefania Cristescu și Anton Golopenția la căsătoria lor în 20 aprilie 1939. În jurul lor, de la stânga la dreapta, Brutus și Tantzi Coste (nași), D. C. Georgescu și Octavian Neamțu (martori)
În anul 2001, domnia sa a îngrijit și semnat introducerea la volumul “Anton Golopenția: ultima carte”, conținând textul integral al declarațiilor la anchetă ale lui Anton Golopenția din arhiva fostei Securități, aflată astăzi în custodia CNSAS.
În Introducere, mărturisește:
„Ultima carte, în mintea mea, devenea prototipul suprimării intelectualilor în România comunistă.A venit rândul, firește, al doctorilor care declarau că A. Golopenția a murit de TBC fibro-cazeos, că ar fi putut fi salvat dacă ar fi fost alimentat în mod corespunzător; al interogării Ștefaniei Golopenția cu privire la modul în care a aflat că A. Golopenția a murit, din moment ce, conform procedurii, familia nu fusese oficial informată nici de arestare (tatăl meu dispăruse de la Biblioteca Academiei), nici de deces; al proceselor-verbale de ardere a buletinului; al proceselor verbale de vărsare la Banca Națională a monedelor confiscate prin percheziții la domiciliu; doi ani mai târziu, al proceselor verbale de predare a efectelor personale (șireturi, un stilou, batiste, o curea) către Ștefania Golopenția. Crima de stat devenea vizibilă în atrocitatea ei anonimă, în absurditatea ei meschină și de neînțeles”.
Anton Golopenția în cercetarea de la Hodac, 1945
Cum ne furau sovieticii cu harta
Anton Golopenția a avut și o contribuție notabilă la intensa activitate diplomatică desfășurată la Conferința de Pace de la Paris, furnizând expertiză atât în problemele de statistică demografică, etnică, precum și de cartografiere.
Astfel, în septembrie 1946 el a semnalat problemele care decurgeau din folosirea unor hărți sovietice tipărite la o rezoluție redusă, România pierzând în medie 1,5 km la fiecare 1 mm de pe hartă.
Cum delegația română nu putea menționa direct acest lucru în raport cu granițele de la Est și Vest, în argumentația în plenul lucrărilor, s-a făcut referire la granița cu Iugoslavia, fiind aduse date concrete și argumente precise.
Sursa: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
