Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria secretă > Cruciada a IV-a: De ce îi urau bizantinii pe latini?
Articole online

Cruciada a IV-a: De ce îi urau bizantinii pe latini?

cruciada

Cruciadele, după cum afirma istoricul Eric Christiansen, nu au fost decât o ,,tristă pierdere de timp, bani și vieți”. Nu doar că au dus la proliferarea urii etnice și religioase între creștini și musulmani, ci si la masacre, evreii, păgânii și ereticii fiind alte ținte ale acestor încleștări doar parțial izvorâte din rațiuni istorico-ecleziastice.

Cruciada a IV-a: De ce îi urau bizantinii pe latini?

Pentru lumea ortodoxă exbizantină din Balcani stăpânirea otomană a fost mult mai puțin periculoasă decât relația cu sfera catolică a creștinismului, ruptura definitivă între cele două confesiuni survenind în urma dezastrului produs de Cruciada a IV-a, când Constantinopolul a fost ocupat de cruciații occidentali, populația a fost jefuită și ucisă iar Imperiul, pentru o perioadă (1204-1261), a fost destrămat, în locul lui răsărind mici state catolice în Orient. Iar experiența din 1202-1204 s-a repetat în 1444, când armatele catolice ale vestului au răvășit din nou Europa creștină ortodoxă.

La mijlocul secolului al XVII-lea, un călugăr ortodox îi trântea unui misionar catolic următoare frază: ,,mai bine mă fac turc decât să mă alătur vouă, latinilor, care ne urâți și ne persecutați”. Popoare ale Cărții, creștinii și evreii erau acceptați în teritoriul Porții, putea conviețui în pace cu musulmanii și nu erau obligați să treacă la islamism. Paradoxal, relații bune au existat între catolici și ortodocși în interiorul Imperiul, odată înlăturat controlul otoman între cele două confesiuni declanșându-se vechi animozități.

În acest context putem înțelege de ce în textele bizantine, precum ,,Istoria” Nicetas Choniates, un martor al celei de-a IV-a cruciade, experiența din 1204 punându-și amprenta asupra ultimei variante a operei sale în care autorul simte nevoia să critice factorii responsabili pentru tragedia din 1204. Un reprezentant al ideologiei bizantine a stăpânirii universale a basileului de la Constantinopol, Choniates nu privea cu ochi buni rebeliunile balcanice.

Pentru Choniates, latinii sunt niște barbari, adică sunt nu fac parte din comunitatea bizantină, cea politică și culturală. Latinii sunt zugrăviți în opera istoricului și funcționarului bizantin drept niște oameni cruzi, niște ,,vipere aducătoare de moarte”. Pentru Choniates, latinii sunt niște falși prieteni, niște fățarnici, teama bizantină de o posibilă uniunea a occidentalilor fiind foarte mare. Atunci când îi tratează în mod diferențiat pe occidentali, Choniates folosește cuvinte foarte dure. Normanzii sunt ,,sălbatici mai ceva ca animalele”, fără respect pentru lucrurile sfinte, pentru icoane, fără identitate religioasă, în fond. Venețienii, vechi dușmani bizantini, care au stat chiar la baza reorientării armatelor cruciate spre Bizanț în cea de-a IV-a cruciadă, când latinii și-au dat arama pe față, fiind, nici mai mult, nici mai puțin, decât ,,precursori ai lui Antichrist”.

Iată, deci, ideea de cruciadă nu a fost condamnată în timpuri (post)moderne, ci încă de atunci, bizantinii simțind constant pericolul occidental pentru statul lor. Cu atât mai îndreptățit pare Jacques le Goff în afirmația sa: ,,singurul beneficiu al cruciadelor au fost piersicile”.

Registration

Aici iti poti reseta parola