Campania germană din 1916 în România, precursoarea Blitzkrieg-ului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial?
Împăratul Wilhelm al II-lea însuși a avut o cădere nervoasă și a declarat că războiul era pierdut pentru Germania. Cu toate acestea, conducerea militară germană și austro-ungară și-a imaginat această posibilitate și planificase un plan din timp, luând mai multe decizii, pe care țara noastră avea să le plătească scump.
De fapt, șeful Statului Major General german, Erich von Falkenhayn, a declarat, la mijlocul lunii august, că „nu vede niciun pericol iminent” din partea României. El a adăugat:
„Mă gândeam că intrarea României în război, dacă va avea loc chiar în acest an, ar trebui să aibă loc după recoltă, adică spre sfârșitul lui septembrie”. Cu toate acestea, a interpretat greșit intențiile României și a fost înlocuit de feldmareșalul Paul von Hindenburg și de generalul Ludendorff.
Viteza, factorul decisiv în cadrul viitoarei ofensive germane
Erich von Falkenhayn a fost trimis în Transilvania pentru a opri înaintarea armatei române. Cu trupele trimise de pe alte fronturi, el a creat Armata a 9-a germană, fiind perfect conștient că un succes pe acest front i-ar putea salva reputația în ochii Kaiserului. Când a ajuns în Transilvania, în septembrie 1916, von Falkenhayn le-a spus celor din statul său major că totul trebuie făcut cu o viteză nemaiîntâlnită până atunci, că atacurile trebuie să fie necruțătoare pentru a compensa superioritatea numerică a forțelor românești.
Iarna se apropia cu pași repezi, iar dacă campania nu reușea să-i respingă pe români și să securizeze trecătorile munților Carpați, aceștia vor rămâne pe teritoriul austro-ungar până în 1917. Înaintarea rapidă, chiar nesăbuită, mergând până la neglijarea flancurilor pentru a grăbi atacul, avea să devină o regulă și să complice situația soldaților români. Loviturile în flancuri și în spate i-au dezechilibrat, în timp ce presiunea constantă și urmărirea neîntreruptă, i-a împiedicat să execute un răspuns eficient. Aceste elemente au fost folosite în înaintarea generalului Mackensen în Dobrogea, dar mai ales în ofensiva întreprinsă de Falkenhayn. În urma înfrângerii românilor în Transilvania, von Falkenhayn nu a mai putut să le învăluie flancurile din cauza terenului muntos al Carpaților Meridionali și a lansat un atac frontal pentru a străpunge trecătorile, bazându-se pe mobilitatea și viteza infanteriei și cavaleriei sale pentru a nu da răgaz forțelor românești să se organizeze.
Secretul ofensivei din Carpați și asemănarea cu campania de Blitzkrieg din anii 1940
Falkenhayn și-a asumat riscul de a expune flancurile unităților sale principale, pentru a avansa cât mai repede în spatele liniilor soldaților români, tactica de Blitzkrieg care avea să fie folosită mai târziu pe scară largă în cel de-al Doilea Război Mondial. El a folosit cavaleria pentru a proteja coloanele de atac și pentru a captura trecerile de râu. Atât cavaleria, cât și avioanele au fost folosite în misiuni de recunoaștere. Armata combinată s-a dovedit de neoprit, fiind însoțită de artilerie mobilă, vehicule blindate și infanterie pe bicicletă.
Ofensiva condusă de von Falkenhayn a zdrobit rezistența armatelor române, a capturat capitala, a distrus 17 din cele 23 de divizii de infanterie de care dispunea armata română, toate acestea în timpul unei campanii care a acoperit peste 580 de kilometri.
