De ce a eșuat ofensiva germană pe Frontul de Vest în 1918?
Ofensivele germane de pe Frontul de Vest din primăvara și începutul verii anului 1918 nu au decurs conform planului. Dimpotrivă, liniile de comunicații și de aprovizionare au fost suprasolicitate, iar aducerea de provizii pe front devenea și mai dificilă. Mai mult, până în iunie 1918, 915.000 de soldați fuseseră uciși sau grav răniți. În timp ce pierderile germane deveneau din ce în ce mai greu de înlocuit, Aliații au reușit să își întărească armatele cu mai mult de 250.000 de soldați americani care ajungeau în Europa în fiecare lună.
Descoperirea rațiilor Aliaților în tranșeele capturate – pâine albă, conserve de carne de vită, biscuiți și vin – a contribuit la deteriorarea moralului soldaților germani. Era clar că și în ceea ce privește hrana, aliații erau mai bine aprovizionați.
Inamicul invizibil atacă pozițiile germane
Pe lângă pierderile generate de confruntările de pe Frontul de Vest, a intervenit un alt factor la care nimeni nu se gândise până atunci. Primul val de gripă spaniolă, o formă agresivă a virusului gripal care omorâse deja peste 50 de milioane de oameni în întreaga lume, a lovit și liniile germane în vara anului 1918. Chiar dacă în mod normal era un virus care afecta în principal copiii și persoanele în vârstă, această tulpină a virusului gripei spaniole a afectat și soldații, indiferent de vârstă sau de condiția fizică. Numai Armata a 6-a germană din Alsacia a raportat 10.000 de cazuri noi de îmbolnăvire în fiecare zi în prima jumătate a lunii iulie. În total, mai mult de un milion de soldați germani au căzut pradă bolii între mai și iulie 1918. La polul opus, armata britanică a avut doar 50.000 de cazuri de gripă spaniolă în lunile iunie și iulie. Alte boli precum pneumonia, dizenteria și chiar malaria au subminat și mai mult forța armatei germane.
Slăbite de boli și fără prea multe rezerve, începând cu mijlocul verii, trupele germane s-au confruntat cu contraatacurile susținute ale Aliaților.
Încercarea Aliaților de a profita de pe urma slăbiciunii Germaniei
Contraofensiva franceză, care a început cu cea de-a doua bătălie de pe Marna, în iulie 1918, și atacul lansat de britanici la 8 august în apropierea orașului Amiens, au zdrobit 16 divizii germane. În cele din urmă, prăbușirea totală a fost evitată la limită, dar trupele germane erau aproape complet demoralizate și epuizate, acuzând din ce în ce mai mult conducerea militară pentru situația dezastruoasă în care se aflau. În absența întăririlor și în urma pierderilor masive suferite, armata germană nu mai era acum în stare să țină piept atacurilor Aliaților pentru mult timp. La o săptămână după ce Aliații au lovit liniile germane, la 8 august, Ludendorff i-a spus împăratului că Germania trebuie să caute o pace condiționată, situație pe care o dezaprobase pe tot parcursul războiului.
