Cu doar două zile înainte, Parlamentul ucrainean a fost de acord să încheie o pace separată cu Puterile Centrale, iar rușii au întrerupt negocierile la Brest-Litovsk a doua zi. La 18 februarie, Puterile Centrale au denunțat armistițiul cu Rusia, iar trupele germane și austriece au invadat și ocupat cea mai mare parte a Ucrainei, a Belarusului și a țărilor baltice. Confruntați cu ofensiva Puterilor Centrale, bolșevicii au fost nevoiți să semneze pacea de la Brest-Litovsk la 3 martie în condiții mult mai proaste decât cele respinse anterior, lăsând Ucraina ferm în sfera de influență germană. România se află într-o situație foarte dificilă.
Pierzându-și puternicul aliat rus, România s-a aflat într-o poziție foarte dificilă. Țara era acum înconjurată, fără sprijin și fără o modalitate de a se retrage mai departe în interior, în caz de înfrângere. Pentru a încheia un tratat de pace cu Puterile Centrale, România a fost presată să accepte condiții extrem de dure, de la concesii teritoriale până la demobilizarea armatei și chiar și schimbarea dinastiei a fost luată în considerare. În plus, problema Basarabiei a fost complicată de pretențiile guvernului Ucrainei, care a cerut să aibă un cuvânt de spus în negocierile de pace de la Buftea-București, dintre România și Puterile Centrale.
România a refuzat să discute problema Basarabiei în cadrul acestor negocieri, iar Germania nu a manifestat niciun interes
Președintele Inculeț și premierul Ciugureanu au fost informați de autoritățile române că Ucraina dorește să reprezinte interesele Basarabiei în cadrul negocierilor. Pretențiile ucrainene au avut ca efect întărirea convingerii multor basarabeni că Republica Democrată Moldovenească nu poate supraviețui ca stat independent. Reprezentanții basarabeni i-au propus lui Averescu unirea cu România, dar generalul a refuzat. După cum își amintea Ion Inculeț: „temându-se de pierderea Dobrogei în negocierile de la Buftea, [Averescu] ne-a sfătuit să rămânem ca republică independentă, pentru ca nemții să nu socotească unirea Basarabiei ca o compensație pentru Dobrogea, care era revendicată de Bulgaria”. În discuțiile purtate la București, reprezentanții germani au urmărit în primul rând să obțină compensații economice din partea României, astfel că nu au ezitat să respingă pretențiile teritoriale ale Ucrainei asupra Basarabiei și ale Bulgariei privind întregul teritoriu al Dobrogei. În plus, Austria-Ungaria dorea să ocupe pentru sine o parte din nordul Basarabiei și a respins și ea cererile ucrainene.
În această situație extrem de tensionată, regele Ferdinand l-a însărcinat pe Alexandru Marghiloman să formeze un nou guvern, al cărui scop principal era acela de a continua negocierile și de a încheia un tratat de pace cu Puterile Centrale. Formarea unui guvern al Partidului Conservator în România a provocat o oarecare îngrijorare la Chișinău, cunoscând opoziția acestei formațiuni politice în ceea ce privește reforma agrară. Reprezentanții marilor moșieri de peste Prut s-au întâlnit cu regele Ferdinand și cu premierul Marghiloman, acesta din urmă declarând neamestecul său în chestiunea reformei agrare. Alexandru Marghiloman notează următoarele:
„Sfatul Țării, după ce i-a deposedat pe marii proprietari, a revenit la sentimente mai puțin prădalnice și a stabilit reguli de lucru, dar acestor mari proprietari li s-au refuzat totuși mijloacele de a-și cultiva moșiile. Reprezentanții primiți de rege și de mine: ei au propus să se supună legii românești, au votat la Iași. Am hotărât ca, fără a ne amesteca în chestiuni ce țin de proprietate, să se dea trupe și cai marilor proprietari, pentru ca pământul să nu rămână necultivat”.
„V-ați alăturat patriei în vremuri grele”
Inculeț și Ciugureanu au participat la ședința Guvernului României de la Iași, din 23 martie, în care s-a decis unirea Basarabiei cu România, în urma votului dat la Chișinău de Sfatul Țării. Primul ministru Alexandru Marghiloman s-a deplasat la Chișinău pentru a participa la ședința Sfatului Țării din 27 martie [N.S. 9 aprilie], în cadrul căreia a fost adoptat actul unirii. În discursul său în fața Sfatului Țării, Marghiloman a dat asigurări că libertățile și drepturile câștigate de basarabeni vor fi respectate și că guvernul român nu se va implica în problema agrară. El a precizat că, după unire, va fi convocată o adunare constituantă, din care vor face parte și reprezentanții Basarabiei, „pentru a introduce în Constituție principiile și garanțiile arătate mai sus”. După acest discurs, reprezentanții români s-au retras din sala de ședințe pentru a permite membrilor consiliului să discute și să voteze unirea. Cu excepția deputatului polonez, reprezentanții celorlalte minorități etnice au anunțat că se vor abține de la vot. Unirea Basarabiei cu România a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri.
Decretul Unirii a proclamat următoarele
„În numele poporului basarabean, Sfatul Țării declară: Republica Democrată Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile ei hotare cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din vechiul trup al Moldovei, în conformitate cu drepturile ei istorice și naționale, pe baza principiului că numai popoarele își hotărăsc singure soarta, se unește astăzi și pentru toate timpurile cu patria-mamă România”.
Deputații au decis că Basarabia își va păstra autonomia după unire și va beneficia de votul universal ca și restul țării. De asemenea, locuitorii provinciei își vor păstra drepturile democratice și vor avea un cuvânt de spus în Parlamentul României. De asemenea, ei ar avea doi reprezentanți în Guvern. Decizia parlamentarilor basarabeni, unul dintre cele mai dificile momente din istoria României, a fost primită cu entuziasm de românii de pretutindeni. Ample manifestări populare au avut loc la Iași, mii de oameni întâmpinând cu entuziasm delegația basarabeană pentru a anunța oficial unirea. În cadrul unui dineu oficial, în onoarea reprezentanților de la Chișinău, Regele Ferdinand a subliniat importanța momentului:
„Îndeplinirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de pe această parte a Prutului și de dincolo de el […]. Te-ai alăturat patriei în vremuri grele, ca un copil mic, dar cu o inimă de român adevărat. „
În luna aprilie, Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu au devenit miniștri în Guvernul României, iar Constantin Stere a fost ales președinte al Sfatului Țării, iar Petre Cazacu a fost numit director general al Chișinău (Consiliul de Administrație). La 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării a votat reforma agrară, iar a doua zi a fost proclamată unirea necondiționată cu România. În anul următor, în Basarabia au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă a României, care a ratificat unirea la 20 decembrie 1919.
Sursa: Europecentenary.eu
