Atacul surpriză cu tancuri al britanicilor la Cambrai din timpul Primului Război Mondial
După ce britanicii au debutat cu primele tancuri blindate în timpul masivei ofensive de pe Somme din septembrie 1916, eficacitatea lor ca armă – în afară de valoarea inițială a surprizei – a fost rapid pusă la îndoială. Primele tancuri erau lente și greoaie; navigația și vizibilitatea de la comenzile lor erau slabe și, deși erau „impermeabile” la focurile de armă de calibru mic, puteau fi distruse cu ușurință de obuze. În plus, tancurile se împotmoleau adesea în terenul noroios al Frontului de Vest în toamnă și iarnă, ceea ce le făcea complet inutile.
Prin urmare, până în toamna anului 1917, mulți dintre aliați au ajuns să se îndoiască de viabilitatea tancului ca forță majoră pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, comandanții Corpului britanic de tancuri au continuat să facă presiuni pentru o nouă ofensivă, inclusiv utilizarea pe scară largă a tancurilor pe o porțiune de câmp de luptă uscat din nordul Franței, între Canal du Nord și St. Quentin, spre granița cu Belgia.
După ce inițial s-a opus cu veto la această idee, comandantul suprem britanic Sir Douglas Haig s-a răzgândit și a autorizat operațiunea, sperând să obțină cel puțin o victorie utilă înainte de sfârșitul anului. Atacul, condus de generalul Julian Byng din Armata a 3-a britanică, a avut loc în dimineața zilei de 20 noiembrie 1917, cu toate tancurile disponibile – aproximativ 476 – avansând spre liniile germane cu sprijinul infanteriei, cavaleriei și al aviației. În câteva ore, britanicii au forțat Armata a 2-a germană să se întoarcă la Cambrai, în nord, luând în drumul lor aproximativ 8.000 de prizonieri și 100 de tunuri.
Cu toate acestea, britanicii nu au beneficiat de un sprijin adecvat pentru înaintarea lor inițială, iar alte câștiguri au fost mult mai greu de obținut. Deși comandantul suprem german Erich Ludendorff a luat în considerare pentru scurt timp o retragere generală a trupelor din zonă, comandantul său din regiune, Georg von der Marwitz, a reușit să adune un contraatac german puternic de aproape 20 de divizii pentru a recupera aproape tot terenul pierdut. Pierderile au fost mari de ambele părți, cu pierderi germane de 50.000 de oameni, față de 45.000 pentru britanici.
Deși utilizarea tancurilor la Cambrai nu a reușit să realizeze descoperirea majoră la care spera Byng, atacul a sporit totuși reputația tancului ca o armă eficientă pentru o utilizare țintită în timpul operațiunilor ofensive.
