Începutul bătăliei – 1 iulie 1916
Forțele britanice au suferit peste 57.000 de pierderi – inclusiv peste 19.000 de soldați uciși – numai în prima zi a bătăliei, ceea ce a făcut-o cea mai dezastruoasă zi din istoria militară a acestei națiuni. Până la sfârșitul Bătăliei de pe Somme (numită uneori Prima bătălie de pe Somme), aproape cinci luni mai târziu, peste 3 milioane de soldați din ambele tabere luptaseră în bătălie, iar peste 1 milion de soldați fuseseră uciși sau răniți.
Înaintea atacului, Aliații au lansat un bombardament de artilerie grea care a durat o săptămână, folosind aproximativ 1,75 milioane de obuze, care urmăreau să taie sârma ghimpată care păzea apărarea germană și să distrugă pozițiile inamicului. În dimineața zilei de 1 iulie, 11 divizii ale Armatei a 4-a britanice (mulți dintre ei soldați voluntari care intrau pentru prima dată în luptă) au început să avanseze pe un front de 20 km la nord de Somme. În același timp, cinci divizii franceze au avansat pe un front de 11 km la sud, unde apărarea germană era mai slabă.
Liderii aliați erau încrezători că bombardamentele vor afecta apărarea germană suficient de mult pentru ca trupele lor să poată avansa cu ușurință. Dar sârma ghimpată a rămas intactă în multe locuri, iar pozițiile germane, dintre care multe erau adânc îngropate, erau mai puternice decât se anticipase. De-a lungul liniei, mitralierele și focurile de pușcă germane au doborât mii de soldați britanici care atacau, mulți dintre ei fiind prinși în no man’s land.
Aproximativ 19.240 de soldați britanici au fost uciși și peste 38.000 de răniți la sfârșitul primei zile – aproape la fel de multe victime ca și cele suferite de forțele britanice atunci când aliații au pierdut bătălia pentru Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (mai-iunie 1940), inclusiv prizonieri.
Războiul de tranșee și războiul de uzură
Alte forțe britanice și franceze au avut mai multe succese la sud, aceste câștiguri însă au fost limitate în comparație cu pierderile devastatoare suferite în acea primă zi de luptă. Dar Feldmareșalul Douglas Haig era hotărât să continue ofensiva, iar în următoarele două săptămâni britanicii au lansat o serie de atacuri mai mici asupra liniei germane, punând o presiune tot mai mare asupra germanilor și forțându-i să redirecționeze o parte din arme și soldați de la Verdun.
În dimineața zilei de 15 iulie, trupele britanice au lansat un alt baraj de artilerie urmat de un atac masiv, de data aceasta pe creasta Bazentin, în partea de nord a Somme. Asaltul i-a luat prin surprindere pe germani, iar britanicii au reușit să avanseze aproximativ 6.000 de metri în teritoriul inamic, ocupând satul Longueval. Însă orice mic avans a continuat să se facă cu prețul unor pierderi grele, germanii pierzând 160.000 de soldați, iar britanicii și francezii peste 200.000 până la sfârșitul lunii iulie.
Aproape de sfârșitul lunii august, cu moralul germanilor scăzut din cauza terenului pierdut atât pe Somme, cât și la Verdun, generalul german Erich von Falkenhayn a fost înlocuit de Paul von Hindenburg și Erich Ludendorff. Schimbarea comenzii a marcat o schimbare în strategia germană: Aceștia vor construi o nouă linie defensivă în spatele frontului de pe Somme, cedând teritoriu, dar permițându-le să provoace și mai multe pierderi trupelor aliate care înaintau.
Tancurile intră în luptă
La 15 septembrie, în timpul unui atac la Flers Courcelette, barajul de artilerie britanic a fost urmat de un avans de 12 divizii de soldați însoțiți de 48 de tancuri Mark I, care și-au făcut prima apariție pe câmpul de luptă. Însă tancurile se aflau încă la începutul stadiului de dezvoltare, iar multe dintre ele s-au defectat înainte de a ajunge pe linia frontului. Deși britanicii au reușit să avanseze aproximativ 2,5 km, au suferit aproximativ 29.000 de pierderi și nu au reușit să facă o adevărată cucerire.
La începutul lunii octombrie, vremea nefavorabilă a împiedicat un alt atac aliat, soldații chinuindu-se să traverseze terenul noroios sub tirul violent al artileriei și al avioanelor de vânătoare germane. Aliații au făcut ultimul lor avans al bătăliei la mijlocul lunii noiembrie, atacând pozițiile germane din valea râului Ancre. Odată cu sosirea vremii de iarnă, Haig a oprit în cele din urmă ofensiva la 18 noiembrie, punând capăt bătăliei de uzură de pe Somme, cel puțin până în anul următor. În 141 de zile, britanicii avansaseră doar 11 km și nu reușiseră să spargă linia germană.
Moștenirea bătăliei de pe Somme
Mai mult decât orice altceva, bătălia de la Somme – și în special prima sa zi devastatoare – va fi ținută minte ca fiind un exemplu de carnagiu brutal și aparent fără sens care a caracterizat războiul de tranșee din timpul Primului Război Mondial. Ofițerii britanici, în special Haig, vor fi criticați pentru că au continuat ofensiva în ciuda unor pierderi atât de devastatoare.
Mulți dintre soldații britanici care au luptat pe Somme se oferiseră voluntari pentru serviciul militar în 1914 și 1915 și au văzut pentru prima dată lupta în această bătălie. Mulți dintre ei erau membri ai așa-numitelor batalioane Pals, sau unități care erau formate din prieteni, rude și vecini din aceeași comunitate. Într-un exemplu emoționant al pierderilor unei comunități, aproximativ 720 de bărbați din batalionul 11 East Lancashire (cunoscut sub numele de Accrington Pals) au luptat la 1 iulie pe Somme; 584 au fost uciși sau răniți.
În ciuda eșecului său, ofensiva aliată de pe Somme a provocat pagube serioase pozițiilor germane din Franța, determinându-i pe germani să se retragă în mod strategic pe linia Hindenburg în martie 1917, mai degrabă decât să continue să lupte pe același teren în acea primăvară.
