Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > 7 iunie 1942, ultimul asalt asupra Sevastopolului. Rolul trupelor române în cucerirea bazei sovietice de la Marea Neagră
Geneza României

7 iunie 1942, ultimul asalt asupra Sevastopolului. Rolul trupelor române în cucerirea bazei sovietice de la Marea Neagră

sevastopol

Cucerirea bazei sovietice de la Marea Neagră a permis declanșarea ofensivei spre Caucaz

Pe 2 iunie 1942, după o formidabilă pregătire de artilerie în cursul căreia au fost trase 42 595 de salve (echivalentul a 2 449 tone de muniţie), Armata 11 germană (general Erich von Manstein) începe cel de-al treilea asalt asupra Sevastopolului (operaţiunea ,,Störfang”/,,Prinderea sturionului”), apărat de Armata sovietică de Litoral (general I.E. Petrov). Cei 43 km de front sunt ocupaţi de 7 divizii germane (28 km de front) şi de 2 divizii române (15 km de front), după cum afirmă într-o postare pe Facebook istoricul Alesandru Duțu.

Grupul de Armate Sud german a primit misiunea de a avansa rapid către regiunea petroliferă din Caucaz. În prima fază a atacului a participat şi Corpul 6 armată român, având în compunere 4 divizii de infanterie. La 22 iunie, unităţile române au forţat Doneţul, reuşind să pătrundă rapid în dispozitivul inamic. Pe tot parcursul lunii iulie, Corpul 6 s-a aflat în urmărirea inamicului. Donul a fost atins la 27 iulie.

Trupele române și cele germane s-au lovit de un sistem de fortificații extrem de bine pus la punct, cazemate și câmpuri pline de mine, iar mai mult decât atât, trupele sovietice au dat dovadă și de un moral excelent, rezistența fiind purtată până la ultimul om.

A fost aleasa tactica clasică de învăluire 

Pentru cucerirea oraşului, generalul Erich von Manstein a ales o tactică clasică de învăluire prin declanşarea a două lovituri convergente pentru străpungerea poziţiei fortificate exterioare, concomitent cu o acţiune de fixare a inamicului în zona centrală a frontului, cu forţele Corpului de Munte român. 

Trupele române s-au dovedit eficiente, atât Divizia 1 munte, cât şi Divizia 4 munte, introdusă în luptă la 24 iunie, în locul Diviziei 24 infanterie germană şi care ocupase poziţii de aşteptare în vederea ofensivei finale. În faza finală a bătăliei cele două divizii din compunerea Corpului de Munte român (Divizia 1 munte şi Divizia 18 infanterie) au fost scoase de comandamentul german de pe direcţia de efort şi deplasate spre flancul sudic al frontului, cu misiunea de a înlesni înaintarea Corpului 54 armată german. Concomitent, Divizia 4 munte română, care fusese trecută în rezerva Corpului 54 armată, a fost reintrodusă în luptă (la insistenţele generalului Gheorghe Manoliu, comandantul Marii Unităţi) în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, între diviziile 20 şi 50 infanterie germane.

  1. Corpul 54 armată german, sprijinit de Corpul 8 aerian, atacă pe tot frontul, la flancul stâng, și pătrunde circa doi kilometri în poziția inamică.
  2. Corpul 30 armată german, la flancul stâng, acţionează în zona Balaklava, dar nu progresează.
  3. La centru, Corpul de munte român, care primise ordin să execute un atac de fixare cu obiectiv limitat, atacă cu Grupul ,,Bejenaru” din Divizia 1 munte spre înălţimile Nordnase şi Zuckerkhut şi cu Divizia 18 infanterie spre Mekenzie.

Erich von Manstein: „Diviziile române și-au îndeplinit întreaga datorie”

Luptele sunt extrem de grele, vânătorii de munte români pătrunzând doar 500 metri pe un front de 1 km. La Nordnase, trupa Batalionului 1 vânători de munte a pornit la atac la orele 4.00, primele elemente ajungând până la 40 – 50 metri de linia cazematelor inamice, unde au fost primite de o pânză de foc de arme automate și de o ploaie de lovituri de brandturi cu o densitate de neînchipuit.

Reluată la orele 10.10, după o nouă pregătire de artilerie, atacul a avut același rezultat. La orele 17.00 acțiunea s-a repetat, Batalionul 1 manevrând de această dată înățimile pe la nord și est, iar Batalionul 4 atacând în lungul crestei de nord. În pofida numeroaselor pierderi s-a reușit să se ajungă iar în apropierea cazematelor inamice, dar numai atât.

Încleştările aveau să fie înverşunate şi în perioada următoare, oraşul-port-cetate fiind cucerit la 4 iulie 1942, ultimele rezistenţe sovietice, de la forturile Maxim Gorki II și farul de la Cap Herssones, fiind înfrânte la 4 iulie 1942.

Eliminarea ultimei rezistenţe sovietice de la flancul sudic al frontului a permis ofensiva ulterioară spre Caucaz, generalul von Manstein fiind avansat la gradul de mareşal.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola