Operațiunea Overlord sau debarcarea din Normandia, acțiunea care a grăbit înfrangerea Germaniei Naziste
Pe 6 iunie 1944 a avut loc debarcarea în Normandia, reprezentând începutul evenimentelor care au dus la victoria Aliaţilor pe Frontul de Vest în cel de-Al Doilea Război Mondial. Operațiunea a marcat din punct de vedere strategic deschiderea unui „al doilea front” împotriva Germaniei, ceea ce a oferit șanse URSS-ului să înainteze și să spargă linia frontului în est. Operaţiunile militare, cunoscute sub denumirea de Bătălia pentru Normandia, au necesitat implicarea unui număr de 3 milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia până pe plajele franceze ale Normandiei.
Codificată ca operaţiunea Neptun şi cunoscută ulterior ca D-Day (Ziua Z), debarcarea a rămas invazia marină de cea mai mare amploare din istorie, a marcat începutul eliberării Franţei de sub ocupaţia Germană şi a pus bazele victoriei Aliaţilor pe Frontul de Vest.
O invazie a Aliaţilor în nord-vestul Franţei a fost anticipată de mult timp de către Înaltul Comandament German. Pe toată perioada războiului, Wehrmachtul a staţionat 50 de divizii în Franţa şi Ţările de Jos, iar în cazul în care se putea elimina ameninţarea unei invazii a Aliaţilor, toate aceste forţe germane staţionate pe coastele Atlanticului puteau fi desfăşurate în sprijinul operaţiunilor militare de pe Frontul de Est.
Sistemul german de fortificaţii de pe coastele Atlanticului, cunoscut sub numele de „Zidul Atlanticului”, începe să fie dezvoltat începând cu primavara lui 1942, după ce directiva Fuhrerului nr. 40 din 23 martie 1942 a ordonat oficial crearea acestuia. Planul a presupus amplasarea de câmpuri minate, buncăre din beton, garduri de sârmă ghimpată şi cuiburi de artilerie fortificate. La comanda celor peste 4800 km de fortificaţii de pe coastele Atlanticului se afla feld mareşalul Karl Gerd von Rundstedt.
Generalul Dwight Eisenhower, comandantul aliat suprem în Europa, a descris invazia ca fiind începutul „marii cruciade” de eliberare a continentului european de sub dominaţia nazistă. De cealaltă parte, Adolf Hitler îl numise pe Erwin Rommel la comanda forţelor germane cu sarcina de a construi fortificaţiile din Zidul Atlanticului care să prevină debarcarea aliaţilor. Chiar în momentul debarcării, comandantul german se afla la Berlin, acest lucru întârziind o reacţie germană care trebuia să implice în luptă detaşamente de vehicule blindate împotriva aliaţilor.
Debarcarea a fost precedată de bombardamente intense atât de pe mare, cât și din aer
Un total de 24.000 de parașutiști americani, britanici și canadieni au fost transportați spre coasta europeană imediat după miezul nopții. Infanteria aliată și diviziile de blindate au început să se apropie de plajele Normandiei la ora locală 6.30. O porțiune de 80 de kilometri de coastă a fost împărțită în cinci sectoare: Utah, Omaha, Gold, Juno și Sword.
În primă fază, crezând că invazia este doar o diversiune pentru a facilita un atac de la nord de râul Sena, Hitler a refuzat să mobilizeze diviziile de blindate aflate în apropiere pentru organizarea unui contraatac împotriva forţelor Aliaţilor
Succesul operațiunilor amfibii de debarcare depindea de stabilirea unei regiuni sigure de pe care să se extindă capetele de pod și care să permită aprovizionarea corespunzătoare a unei forțe capabile să debușeze în teritoriul pornind din zonele învecinate plajelor. Forțele debarcate pe plaje erau foarte vulnerabile la contraatacurile inamicului efectuate mai înainte de concentrarea în capetele de pod a unor forțe suficient de numeroase și de bine înarmate. Pentru a încetini sau chiar a elimina capacitatea inamicului de a organiza și lansa contraofensive în această perioadă critică, au fost utilizate trupele aeropurtate pentru cucerirea unor obiective vitale, așa cum erau podurile, intersecțiile de drumuri și anumite zone înalte, în special pe flancul vestic al zonelor de debarcare.
Apărătorii germani de pe plaje au opus o rezistență relativ redusă, fiind în general soldați slab pregătiți și dotați cu mijloace de transport și echipament de luptă. În plus, apărătorii au fost supuși unor bombardamente aeriene și navale puternice și îndelungate.
Până la sfârşitul lunii iunie 1944, Aliaţii vor reuşi să ocupe portul Cherbourg, reuşind să debarce aproximativ 850.000 de soldaţi şi 150.000 de vehicule în Normandia.
Plaja Omaha, locul unde s-au înregistrat cele mai mari pierderi
Trupele au fost întâmpinate cu baraje de mitralieră și artilerie, iar țărmul era minat și acoperit cu obstacole realizate din sârmă ghimpată, țepușe de lemn și de metal. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate pe plaja Omaha. Pierderile aliaților în prima zi de luptă au fost estimate la peste 10.000 de soldați, dintre care 4.414 au fost decese confirmate. Armata germană a estimat pierderi cuprinse între 4.000 și 9.000 de soldați.
Peste 160.000 de militari americani, britanici, canadieni şi din alte ţări aliate au debarcat în Normandia în dimineaţa zilei de 6 iunie 1944. Potrivit estimărilor, în total, din iunie până la finalul lui august, în campania din Normandia, 29.000 de americani și-au pierdut viața și 106.000 au fost răniți sau dați dispăruți, 11.000 de britanici au murit, 54.000 au fost răniți sau au dispărut în luptă, 5.000 de canadieni și-au pierdut viața și 13.000 au suferit răni sau au dispărut.
De partea germană, au fost pierdute 30.000 de vieți, 80.000 de soldați au fost răniți și 210.000 au dispărut în luptă. Francezii au raportat 12.200 de civili răniți și dispăruți.
