27 decembrie 1942: Feldmareşalul Erich von Manstein cere generalului Ilie Șteflea „să refacă voința de a lupta a Armatei 4 române”
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.
În noaptea spre 27 decembrie, trupele Armatei 4 române rup lupta şi se repliază fără incidente spre aliniamentul Kudinov pe Don, nord Kotelnikovski, Pimen Cernî, Baldakin, Kiseleva. Divizia 4 infanterie înregistrează mari pierderi la Kiselevka şi Savetnoe, după care se retrage spre vest trecând râul Manici la 3 ianuarie 1943 (a ajuns în ţară la 4 aprilie).
Secţia operaţii a Grupului de armate ,,Don” raportează Comandamentului Suprem al Armatei de Uscat germane:
,,În urma informaţiunilor primite de la Comandamentul superior al Armatei 4 germane, Grupul de armate ,,Don” are impresia că voinţa de luptă în cea mai mare parte nu mai există la comandanţi şi trupele Armatei 4 române, ori că această voinţă nu mai este întreţinută de comandanţi. Sub pretextul unei apărări insuficiente antitanc se recurge la retragere, şi se dă ordin pentru retragere, fără a exista o necesitate stringentă în acest sens… Atrag insistent atenţia Execelenţei Voastre asupra pericolului acestei evoluţii şi aştept ca voinţa de rezistenţă a Armatei 4 române să fie restabilită prin toate mijloacele… Grupul de armate ,,Don” aduce la cunoştinţă cele de mai sus, având în vedere apropiatele convorbiri cu mareşalul Antonescu”.
Ca urmare, feldmareşalul Erich von Manstein cere generalului Ilie Șteflea, să refacă ,,prin toate mijloacele… voința de a lupta a Armatei 4 române”.
Feldmareșalul german ignora faptul că în acel moment situația Armatei 4 era ,,foarte gravă”, dispunând doar de foarte puține trupe (în valoare de 8 batalioane și 15 escadroane) dispuse, pe un front de 130 km, cu misiunea de a rezista la încercuire, ceea ce constituia (după generalul Ilie Șteflea) ,,o imposibilitate”.
Din ordinul Grupului de armate ,,Don”, Detașamentul ,,Hollidt” își asumă comanda în sectorul Armatei 3 române, care urma să se deplaseze la Schachty pentru a organiza apărarea Donețului (de la vărsarea în Don până la Kamensk, exclusiv). Pentru aceasta i se subordonează toate forțele germane și române angajate deja în luptele de pe Doneț precum și trupele române aflate în curs de organizare sau aflate la vest de Doneț. Activitatea urma să fie supervizată de către generalul Schneckenbug și de vechiul Stat major de legătură condus de generalul Schone.
La Vodino, Constantin Sănătescu notează în Jurnal: ,,Peste noapte a fost un ger cumplit; termometrul a înregistrat – 32°C… Am trimis la Kamensk după benzină şi aprovizionări, însă n-au mai găsit pe nimeni, căci eşalonul doi a plecat fără să-şi lase adresa. Trimitem cu teamă camioanele şi maşinile pe drumuri, fiindcă germanii ni le iau cu forţa, pe motiv că nouă nu ne mai trebuie… Aşa ne tratează acum aliaţii noştri”.
În Caucaz, în urma unei puternice pregătiri de artilerie, batalionul 1 din Regimentul 99 vânători de munte german contraatacă de la est spre vest, reușind să pătrundă în partea de est a localității Surh. Dihora, unde o parte din forțe aveau să fie încercuite în urma unui contraatac inamic. Situația a fost restabilită a doua zi, când Batalionul 9 vânători de munte a atacat cu un batalion german, reocupând localitatea și distrugând opt tancuri.
