Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > 5 decembrie 1942: Adevărul despre bătălia din Cotul Donului
Articole online

5 decembrie 1942: Adevărul despre bătălia din Cotul Donului

Ion Antonescu

Generalul Ilie Şteflea: ,,Trupele încercuite au luptat până la ultimul cartuş şi nu s-au predat”. • ,,Suntem trataţi de camarazii noştri germani drept fugari, care nu ne-am făcut datoria”. • ,,Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă”.

5 decembrie 1942: Adevărul despre bătălia din Cotul Donului

Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune situația dificilă în care se afla Armata Română în timpul campaniei din URSS, pe Frontul de Est. Redăm mai jos notele istoricului militar.

Generalul Ilie Şteflea, şeful Marelui Cartier General român, prezintă generalului Erich von Manstein, comandantul Grupului de armate ,,Don”, ,,adevăratele cauze ale insuccesului de pe frontul armatelor române” (densitatea redusă, adâncimea mare, lipsa rezervelor etc.) şi precizează că trupele Armatei 3 ,,s-au luptat cu atâta bravură încât, în trei zile de luptă (19, 20 şi 21 noiembrie) inamicul n-a reuşit să rupă frontul decât la un singur regiment (Reg. 89 inf.) din Divizia 13 infanterie şi la două regimente (Reg. 13 D. şi R. 39 I.) din Divizia 14 infanterie”, că ,,spărtura a fost adâncită şi lărgită în spate, din cauză că Armata 3 n-a avut rezerve cu ce să intervină, iar rezervele Grupului de armate ,,B” (Div.1 blindată română, Divizia 22 blindată germană şi Divizia 14 blindată gernaă) n-au putut măcar să oprească înaintarea inamicului”, că în acest context, a cerut generalului Maximilian von Weichs, la 21 noiembrie, orele 10.00, să aprobe, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie) retragerea trupelor care se aflau ,,între cele două breşe”, dar aprobarea ,,n-a fost dată”.

,,Ţin să atrag atenţiunea că în acea noapte – mai precizează Ilie Şteflea – s-au retras de la Golovski, adică de la centrul încercuirii, brutăriile de campanie ale diviziilor 5 şi 6 infanterie, tractate cu boi, fără să întâlnească vreun inamic. În zilele următoare (22, 23 şi 24 XI) au fost lupte disperate, duse de trupele Grupului Lascăr (Div. 5, 6, 13, 14 şi 15 infanterie) rămase încă din ziua de 19.XI fără muniţii şi în imposibilitatea de a fi aprovizionate. Trupele încercuite au luptat până la ultimul cartuş şi nu s-au predat… Din efectivul de 39 081 luptători, cât aveau diviziile 5, 6, 13, 14 şi 15 în ziua de 19 noiembrie nu s-au mai putut salva până astăzi decât 3 160, cu toate că bravul general Sion reuşise să scape din încercuire în ziua de 24 noiembrie, cu aproximativ 6 000 de ostaşi. În afară de oamenii de la servicii, care au primit ordin să se retragă, pentru aceşti 3160 ostaşi suntem trataţi de camarazii noştri germani drept fugari, care nu ne-am făcut datoria”.

Cu toate acestea, comandamentele germane puneau comandamentele şi trupele române în situaţii umilitoare:

,,Primesc zilnic extrem de multe informații din care rezultă că atât comandamentele, cât și ofițerii și trupa română sunt tratate cu desconsiderare și uneori chiar cu dispreț de către comandamentele și ostașii germani pe motiv că trupele Armatei 3 și 4 române n-au luptat cu bravură și au creat astfel trupelor germane o situație critică. Unele comandamente române au fost puse în situațiuni umilitoare, astfel:
a) La Armata 3 Statul major a fost înlocuit cu un Stat major german, cu toate că generalul Arbore, fostul şef de Stat major al Armatei 3, este unul din cei mai pricepuţi şi, cred, cei mai bravi generali din oştirea noastră;
b) De asemenea, Armata 3 a primit comanda a două Grupări germane, formate din unităţi de lucrători, pază, alarmă şi construcţii, iar marile unităţi române, chiar corpuri de armată, au fost trecute sub comandamente de corpuri de armată germane;
c) Corpul 1 armată român a fost pus sub comanda unui corp de armată german care tratează acest comandament într-un mod necunoscut în oştirea noastră şi după câte ştiu nici în oştirea germană;
d) Au fost ofiţeri români cărora trupele germane le-au smuls revolverele de la centură, iar unităţi române au fost dezarmate şi insultate. Acest tratament este cu totul nedrept, crează o demoralizare în rândul trupelor române, ceea ce nu poate fi decât în detrimentul operaţiunilor ulterioare şi al legăturii de strânsă camaraderie între cele două armate aliate. Această atitudine din partea comandamentelor şi trupelor germane se face cunoscut fulgerător în rândurile ostaşilor români şi provoacă o stare de indignare şi totală demoralizare”.

Situația de pe front

În final, Şeful Marelui Cartier General român mai preciza:

,,Excelenţă, am arătat adevărul, numai purul adevăr, şi n-am omis decât înşirarea miilor de acte de bravură ale ostaşilor şi unităţilor române. După cum vedeţi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă:

am dotat unităţile noastre cu tot ce am avut mai bun în ţară; le-am instruit cu toată stăruinţa;

le-am ridicat moralul, convingând pe fiecare ostaş că luptă pentru o cauză dreaptă;

am fost puşi în cele mai grele situaţii operative şi materiale, le-am semnalat la timp şi nu s-au îndreptat;

am fost atacaţi cu o superioritate zdrobitoare şi cu toate acestea inamicul n-a putut rupe frontul decât în sectoarele a trei regimente;

am ţinut umerii pătrunderilor timp de trei zile ca să ne poată veni ajutoare şi nu ne-a venit nimic, nici măcar ajutorul aviaţiei;

am cerut timp să se permită celor cinci divizii încercuite să rupă cercul şi să se retragă, însă nu s-a aprobat;

am luptat încercuiţi împotriva carelor grele, fără armament anticar şi fără muniţii;

nu s-au putut salva, din cauză că am executat ordinul Grupului de armate ,,B” de a rămâne încercuiţi, decât 3 160 de ostaşi din 39 081.

Acesta este tot ce am putut face şi ce au făcut ostaşii români, iar acum suntem trataţi şi de ultimul ostaş de la coloanele germane drept «fugari»”.

Retras la Nijnîi Brohin, generalul Constantin Sănătescu poate organiza la fiecare regiment de infanterie al Diviziei 15 infanterie numai una-două companii, doar cu arme individuale, şi câte o baterie, fără tunuri şi specialişti, la regimentele de artilerie, iar la Divizia 1 cavalerie numai două escadroane de lucru, deoarece militarii nu mai dispuneau de armament. ,,O situaţia mai tragică nu se poate”, consemna comandantul Corpului 4 armată.

În Stepa Kalmucă, în zona Pimen Cerni sosesc şi forţe ale Diviziei 8 cavalerie, luptele prelungindu-se până la 13 decembrie 1942, când trupele române și germane s-au retras din sat.

În Caucaz, în contextul în care forţele sovietice care înaintau dinspre Ordzonikidze se apropiaseră de Alagir şi Mairamadag, Grupul 4 vânători de munte din Divizia 2 munte se repliază pe valea Uruch, între Dur-Dur, Surch. Digora, Cikola, urmat la scurt timp şi de Grupul 5 vânători de munte, care acţionase la sud de Alagir. După două luni de luptă continuă, într-o zonă muntoasă, extrem de neprielnică, cu un inamic agresiv, forţa combativă a marii unităţi a scăzut la mai puţin de jumătate din necesar.

Registration

Aici iti poti reseta parola