Și potrivit unui izvor grecesc contemporan, Vodă Constantin Racoviță a murit din cauza consumului excesiv de spirt de melisă.
Alte surse nu sunt așa explicite și spun că Vodă Constantin Racoviţă a murit la Bucuresti, în 7 februarie 1764, din cauza unui ospăt prea îmbelșugat.
Mai există și varianta că bucureștenii, răzvrătiți, l-ar fi pedepsit cu vârf și îndesat pentru abuzurile sale.
Născut la 1699, Constantin a fost fiul lui Mihai Racoviță și al Anei Codreanu.
A domnit de două ori în Moldova (august 1749 – iulie 1753, februarie 1756 – martie 1757) și de două ori în Țara Românească (iulie 1753 – februarie 1756, martie 1763 – februarie 1764).
Tronul l-a câştigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost şi tovarăşi de domnie, întocmai ca şi tatălui său.
S-a confruntat, în toate domniile, cu opoziția boierimii care, nemulțumită de creșterea dărilor, l-a reclamat de multe ori la Poartă.
Birurile și abuzurile
Birurile apăsătoare ale nesătulului domnitor şi abuzurile grecilor au provocat o mişcare de nemulţumire, dar fără efect durabil.
Precum în vremea primei sale cârmuiri în Moldova, în cea dintâi în Țara Românească, a intrat, în 1755, în conflict cu boierimea neaoşă, fiind constrâns să-i izgonească pe consilierii greci şi să-l înlocuiască pe Manolache Gelepul din influentul post de capuchehaie – reprezentant diplomatic pe lângă Inalta Poartă.
În cele din urmă a obținut exilarea sau închiderea fruntaşilor boierimii autohtone.
În timpul celei de-a doua „guvernări” valahe a lui Constantin Racovită, la începutul anului 1764, populația din Bucureşti s-a revoltat, i-a eliberat pe Constantin Dudescu şi alți boieri arestați din îndemnul capuchehaiei Iordache Stavrachi, pe care fusese constrâns să-l alunge din Moldova, în vremea primei domnii ieşene, când grecul era consilier domnesc.
Decesul domnului s-a produs în 26 ianuarie/7 februarie 1764, în răstimpul răzmeritei bucureştene.
Fie şi-ar fi pus capăt zilelor de teama represalilor din partea Înaltei Porți, fie a fost victima unei come alcoolice, fie a băuturii și mâncării peste măsură, fie l-au belit bucureștenii.
Ştefan Racoviță
Răzmerițele au continuat sub domnia fratelui său, Ştefan Racoviță (1764-1765).
Astfel, în mai 1765, rufeturile (breslele) s-au răsculat, garda domnească a atacat mulțimea, un bogasier (negustor de pânzeturi), un croitor şi un rob fiind decapitați.
Pentru a calma spiritele, turcii l-au executat, în august 1765, pe intrigantul şi detestatul lordache Stavrachi.
Binefăcătorul Mănăstirii Putna
Mănăstirea Putna se afla într-o stare decăzută la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Pentru renovarea ei Mitropolitul Iacov Putneanul a solicitat ajutorul lui Constantin Racoviţă, domn al Moldovei între anii 1749-1753 şi 1756-1757, cu care el avea relaţii de colaborare privilegiate.
Domnul a răspuns afirmativ, acordând mănăstirii ajutor financiar consistent pentru refacerea incintei fortificate, numeroase înlesniri economice şi danii din proprietatea domnească.
Câteva dintre hrisoavele acordate mănăstirii Putna sunt încă inedite, ele se păstrează în arhiva acesteia şi sunt publicate in extenso în anexele prezentului studiu.
Constantin Racoviţă a acordat mănăstirii Putna avantaje economice şi danii exclusiv în timpul celei de-a doua domnii şi cu precădere în lunile de început a domniei: aprilie, mai şi iunie.
În hrisovul solemn din 15 iunie 1756, prin care el confirma toate privilegiile acordate Putnei în lunile amintite, se face precizarea că în acest fel dorea să restabilească toate privilegiile date acesteia de Ştefan cel Mare.
În semn de gratitudine, obştea de la Putna şi mitropolitul Iacov au aşezat în 1757 stema lui Constantin Racoviţă pe faţa vestică a turnului de la intrare, proaspăt reparat, turn pe care se găseşte, dar pe partea opusă, pisania ctitorului mănăstirii, Ştefan cel Mare, citim pe analeleputnei.ro
