Vizita unui oficial britanic în România anului 1922. Cum arăta țara după Marea Unire
Observând lipsa de educație din mediul rural și persistența unor tradiții care nu permiteau generațiilor noi să facă altceva decât munca pământului și îngrijirea animalelor, Butler se arăta neîncrezător în capacitatea României interbelice a de a lua măsuri contra prestării muncii de către minori, problema agrară fiind o chestiune esențială pentru modernizarea României în viziunea sa.
Centralizarea excesivă, în opinia britanicului, era dăunătoare desfășurării activităților la nivel local, mai ales în noile regiuni integrate, cu precădere în Bucovina și Transilvania, unde orașele avuseseră o anumită libertate în a se autoguverna în perioada anterioară. Funcționarii erau prost plătiți, ceea ce ducea la practica generalizată a mitei și a darurilor, ,,atențiilor”. Administrația se afla într-o stare deplorabilă. După observațiile lui Butler, ministerele erau goale după ora 13, birocrația fiind greoaie și coruptă, partidele politice, odată ajunse la guverne, folosindu-se de aparatul de stat în scop propriu, pentru a obține avantaje. O realitate tragicomică a perioadei respective e subliniată de Butler, care arată că unii oficiali din ministere aveau program de lucru între 10 și 13, după care se preocupau de alte activități, între care cea de agent de pariuri.
Cu toate acestea, Butler subliniază și lucrurile bune care se întâmplaseră în România de la ultima sa vizită din 1920. În București se introduseseră tramvaiele, transportul feroviar se ameliorase, programul fiind respectat, realitate datorată noilor locomotive germane și cehe achiziționate.
O altă observație a britanicului este că în România interbelică probleme sociale nu erau cu adevărat o preocupare pentru guvern, importanța lor fiind doar marginală. Cu toate că angajații aveau salarii mici, costurile vieții erau de asemenea reduse, ceea ce împiedica apariția unor conflicte de muncă. Grevele nu erau nici ele posibile, mai ales pentru că muncitorimea nu era organizată aproape deloc, sindicatele create pe baza legii din 1921 fiind supravegheate de poliție.
Butler mai observă și că existau diferențe între Vechiul Regat și noile provincii, exemplul pe care îl oferă fiind cel al contractului de muncă, care era o normalitate în Transilvania sau Bucovina, nu și în Muntenia și Moldova, nemaivorbind de Basarabia.