Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Tiparul prostituatei valahe în secolul XIX
Articole online

Tiparul prostituatei valahe în secolul XIX

Tara Romaneasca

În Valahia primei jumătăți a veacului XIX prostituatele proveneau adesea din medii defavorizate, centrul, Bucureștii, atrăgând cele mai multe fete și femei.

Tiparul prostituatei valahe în secolul XIX

La fel ca în Europa vremii, matroanele sau angajații lor racolau fetele: aceștia „bat străzile, intră peste tot, inclusiv în spitale și biserici, în căutare de tinere recrute”. În general, tiparul femeii pe care matroana sau angajații ei îl căutau era următorul: fata tânără, singură, având vârsta minimă de 15 ani, orfană, activă sexual, fără independență economică și deci supusă. În ceea ce privește locul de origine al prostituatelor, acestea proveneau din mediile sărace, marginale ale orașelor sau zonele rurale. Țărăncile care nu reușeau să devină slujnice, lipsite de alte metode de subzistență, ajungeau adesea prostituate. Nu doar tinerele necăsătorite practicau însă prostituția din necesitate. Iată câteva versuri datând de la începutul secolului XIX, dintr-un cântec popular auzit prin Bucureștii vremii, cules de Anton Pann: „Văduvița grasă, / tânără rămasă, / Rumenă, frumoasă, / La ochi mângâioasă”. Văduvele, rămase singure, fără posibilitatea de a se întreține sau de a-și întemeia o nouă familie, se aflau în situația de a-și vinde trupul. Între 1848-1856, cele mai multe prostituate erau românce văduve, nemțoaice și evreice. Văduvele, dacă nu puteau să își practice meseria în casa lor, închiriau o locuință sau apelau la o „pezevenghe”, adică o codoașă, care intermedia relația.

De altfel, autoritățile vremii, odată ce au demarat operațiile de supraveghere și, într-un fel, oficializare a prostituției, au ținut cont de mai multe date de identificare a respectivelor prostituate, tocmai pentru a le putea controla mai ușor: originea, meseria practicată în paralel, statul social, etnia, semnele distinctive, toate erau consemnate.

Dacă cei „cei din clasele de jos” își petrec timpul „cheltuindu-și lefurile în cârciumi, unde sunt ținute femei ușoare in scopul de a atrage un număr cât mai mare de clienți”, după cum nota reprezentantul diplomatic britanic William Wilkinson, nu înseamnă că nu exista și un tip de prostituție de lux pentru cei potenți financiar, în ciuda absenței unor astfel de detalii din ziare vremii sau de la tribunal. Spre sfârșitul perioadei de care ne ocupăm, după 1858, în unele rapoarte medicale începe să se facă distincția între damele „nobile” și „cele mai ordinare”, primelor dându-li-se posibilitatea de a face controlul medical la propriile lor reședințe, nu la spital.

Statul ocrotea prostituata de lux și clientul ei sus-pus, fără însă a lasă lucrurile nesupravegheate

E adevărat însă că prezența fenomenului prostituției pare să fie mai vizibilă în rândul categoriilor situate mai jos pe scara socială, dar aceasta pentru că, din dorința de a păstrama aparențele și dintr-un plus de atenție din partea mediatorilor, cei ale căror ranguri trebuiau onorate nu se arătau în văzul tuturor.

În ceea ce privește locurile unde se practica prostituția, înainte de apariția bordelurilor existau două tipuri de locații, la exterior (bâlciuri, târguri) și la interior (hanul, cârciuma), cele din urmă scăpând adesea controlului și supravegherii. Nu numai în hanurile negustorești sau de barieră se practica însă prostituția, ci și hanurile boierești, care ajung în orașele mari ale Valahiei – și  mai ales în București – să  capete o proastă reputație, din ce în ce mai prezent fiind fenomenul închirierii cu ziua a camerelor, nu cu luna, cum se obișnuia. Băutura, voia bună și prostituția se regăseau și în cârciumi, motiv pentru care în 1833 Agia interzicea prezența celetnicelor în cârciumi și hanuri, nerespectarea interdicției atrăgând pedeapsa de 15 toiege, bătaie fiind aplicată și celor care nu respectau porunca domnului Alexandru Moruzi din 1794. 

Registration

Aici iti poti reseta parola