Thurgood Marshall, primul afro-american confirmat în funcția de judecător la Curtea Supremă
Încă de la o vârstă fragedă, Marshall părea destinat să ocupe un loc în sistemul judiciar american. Părinții săi i-au insuflat o apreciere pentru Constituție, sentiment care a fost întărit de profesorii săi de la școală, care l-au obligat să citească documentul ca pedeapsă pentru comportamentul său neadecvat. După ce a absolvit Universitatea Lincoln în 1930, Marshall a încercat să fie admis la Facultatea de Drept a Universității din Maryland, dar a fost respins din cauza politicii de segregare a școlii, care interzicea efectiv studenților de culoare să studieze alături de albi. În schimb, Marshall a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității Howard, pe care a absolvit-o magna cum laude în 1933. Ulterior, Marshall a dat în judecată cu succes Facultatea de Drept din Maryland pentru politica de admitere incorectă a acesteia.
Sprijin pentru persoanele defavorizate
Înființându-și un cabinet privat în statul său natal, Maryland, Marshall și-a creat rapid o reputație de avocat al „omului mic”. Peste un an, a început să lucreze cu NAACP (Asociația Națională pentru Progresul Oamenilor de Culoare) din Baltimore și a ajuns să devină consilierul șef al organizației până la 32 de ani, în 1940.
În următoarele două decenii, Marshall s-a distins ca unul dintre cei mai importanți avocați ai drepturilor individuale din țară, câștigând 29 dintre cele 32 de cauze pe care le-a susținut în fața Curții Supreme, toate contestând într-un fel sau altul doctrina „separați, dar egali”, care fusese stabilită prin cauza istorică Plessy vs. Ferguson (1896).
Punctul culminant al carierei de avocat a lui Marshall a fost atins în 1954, odată cu victoria sa în cauza Brown vs. Board of Education of Topeka. În acest caz, Marshall a susținut că principiul „separat, dar egal” era neconstituțional și conceput pentru a-i menține pe negri „cât mai aproape de [sclavie] posibil”.
În 1961, Marshall a fost numit de către președintele de atunci, John F. Kennedy, la Curtea de Apel a Statelor Unite pentru al doilea circuit, funcție pe care a deținut-o până în 1965, când succesorul lui Kennedy, Lyndon B. Johnson, l-a numit solicitor general.
În urma pensionării judecătorului Tom Clark în 1967, președintele Johnson l-a numit pe Marshall la Curtea Supremă, decizie confirmată de Senat cu 69 voturi pentru și 11 împotrivă.
În următorii 24 de ani, judecătorul Marshall s-a pronunțat în favoarea dreptului la avort și împotriva pedepsei cu moartea, continuându-și angajamentul neobosit de a asigura un tratament echitabil al indivizilor – în special al minorităților – de către guvernele statale și federale.
