Față de evenimentele în care cei aflați la bord erau oameni înrolați, SS Cap Arcona a fost folosită ca navă-închisoare care adăpostea mii de prizonieri din lagărele de concentrare care au fost mutați odată ce Aliații au început să elibereze lagărele din Germania și Europa de Est.
Nava SS Cap Arcona a fost construită în iulie 1926 și lansată la apă puțin mai puțin de un an mai târziu
A fost proiectată ca un mare pachebot german și a fost folosită pentru a transporta pasageri între Germania și America de Sud ca navă amiral a Hamburg Südamerikanische Dampfschifffahrts-Gesellschaft (Hamburg-South America Line).
Cap Arcona putea transporta 575 de pasageri de clasa întâi, 275 de clasa a doua și 465 de alți pasageri. Era o navă modernă, dotată cu un teren de tenis de dimensiuni normale pe puntea superioară, precum și cu patru punți suplimentare.
În călătoria sa inaugurală a călătorit la Buenos Aires, plecând la 29 octombrie 1927. Deși nu a fost singura navă care a călătorit în acest fel, a fost fără îndoială cea mai rapidă, cu viteze de aproximativ 20 de noduri.
După ani de serviciu, SS Cap Arcona a fost rechiziționată de Kriegsmarine pentru a fi folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
A servit ca navă de cazare în portul Gotenhafen, înainte de a fi folosită ca o versiune simulată a RMS Titanic în timpul filmărilor unui film de propagandă german despre dezastru. Lungmetrajul era menit să arate că Germania avea oameni superiori și afirma că scufundarea navei a fost rezultatul capitalismului inamic.
În film au fost adăugate numeroase personaje germane, pentru a arăta că cetățenii țării erau mai curajoși și mai puternici decât ceilalți marinari de pe Titanic.
După scurta perioadă petrecută în film, Cap Arcona a ajutat la evacuarea forțelor germane din Prusia de Est, care erau atacate de Armata Roșie. Între 31 ianuarie și 30 martie 1945, nava a făcut trei călătorii, transportând în total 25.795 de pasageri, traversând ape periculoase în care se aflau submarine inamice și mine marine. Deși rolul său a fost semnificativ în salvarea soldaților germani, călătoriile repetate au uzat turbinele lui Cap Arcona, iar nava a fost scoasă din uz.
Utilizată ca navă-închisoare
SS Cap Arcona a fost, din nou, pusă în serviciu la începutul anului 1945 pentru a muta prizonieri din lagărele de concentrare Neuengamme, Mittelbau-Dora și Stutthof. În acest moment, Aliații înaintau mai mult în teritoriul ocupat de Germania, iar prizonierii au fost informați că vor fi mutați într-un alt lagăr, mai secret, operat de gardieni care au scăpat de la eliberarea Sachsenhausen.
Pentru a-i ține ascunși, SS a organizat o flotă de nave mai vechi pentru a găzdui prizonierii. Pe lângă Cap Arcona, navele care compuneau flota erau Deutschland, SS Thielbek și SS Athen.
Prizonierii – în total între 7.000 și 10.000 – au fost luați la bord și închiși sub punte, fără mâncare, apă sau îngrijiri medicale atât de necesare. Deși ofițerii germani aveau să depună ulterior mărturie la procesele pentru crime de război că navele trebuiau să ajungă în Suedia, în realitate se crede că urmau să fie scufundate de avioane sau submarine germane.
Așa cum s-a întâmplat, nu de germani trebuiau să se teamă prizonierii
Ci de britanici. Royal Air Force (RAF) primise informații potrivit cărora mulți comandanți germani de rang înalt încercau să fugă în Norvegia folosind identități false. Se credea că navele care se aflau în Golful Lübeck se aflau acolo în acest scop și au devenit ținta unui atac al RAF la 3 mai 1945.
Cu doar o zi înainte, oficialii Crucii Roșii au contactat serviciile de informații britanice pentru a le spune despre prizonierii de la bordul vaselor, dar informațiile nu au fost transmise Grupului 83, Forța aeriană tactică a 2-a, care a condus atacul. După cum își amintește Derek Stevenson, unul dintre liderii grevei: „Eram în acțiune de zile întregi, aruncând în aer căi ferate, rafinării și nave. Pentru noi, aceasta era doar o altă misiune, dar știind că SS se află la bordul navelor, am fost cu atât mai hotărâți să le distrugem”.
Atacul aerian asupra navei Cap Arcona a lăsat-o grav avariată și în flăcări, însă mulți membri SS au scăpat sărind peste bord. Din păcate, prizonierii închiși sub punte nu au putut face același lucru. Cei care au reușit să scape au trebuit să se confrunte și cu avioanele RAF care trăgeau asupra lor de sus.
Amintirile unui pilot
După cum și-a amintit mai târziu unul dintre piloți, Allan Wyse: „Am folosit tunurile noastre de tunuri pentru a trage în băieții din apă… i-am împușcat cu tunuri de 20 mm în apă.
Un lucru oribil, dar ni s-a spus să o facem și am făcut-o. Ăsta e războiul”.
Cei care au reușit să treacă prin acest foc și au reușit să înoate până la mal au trebuit să înfrunte soldații germani care așteptau să-i împuște. Dintre prizonierii aflați la bordul SS Cap Arcona, doar 350 au supraviețuit.
