Online

Șeful Guvernului scapă un fruntaș politic de arest. Declarații schimbate într-un dosar de spionaj! Servicii secrete și politicieni. Marea Spovedanie (5)

 Alecu Racoviceanu
Șeful Guvernului scapă un fruntaș politic de arest. Declarații schimbate într-un dosar de spionaj! Servicii secrete și politicieni. Marea Spovedanie (5)

În al cincilea episod din depoziția scrisă în arest de Eugen Cristescu, șeful principalului serviciu secret românesc în timpul Războiului Mondial, rămânem în lumea mlăștinoasă unde serviciile secrete se combină lasciv cu politica. E rândul lui Iuliu Maniu, liderul țărănist, să ajungă în paginile așternute de cel mai informat om al regimului antonescian, în 13-15 aprilie 1946, în timp ce era în Jilava. O lună mai târziu era condamnat la moarte în lotul mareșalului Ion Antonescu.

În episodul de ieri am legat fragmentele din declarația lui Cristescu de celebra scrisoare a Mareșalului prin care declara ruptura de politicienii de partid, în special liberali și țărăniști. E vorba de scrisoarea adresată pe 29 octombrie 1942 fruntașului liberal Constantin I. C. ”Dinu” Brătianu, devenită un adevărat manifest naționalist, suveranist, așa cum se numește curentul astăzi, o mărturisire a unui crez politic în care se vorbește despre onoare și responsabilitate.

E textul în care Mareșalul se pune în antiteză cu politicienii care nu au putut menține România Mare decât 22 de ani pe când el a reîntregit-o prin Ofensiva spre Răsărit. Dar așa cum arată Cristescu, prin intermediul său, Mareșalul păstrase punți cu liderii politici și uneori chiar îi proteja, pentru că ei erau cei care puteau negocia o ieșire a României din război.

Cursul mărturiei lui Eugen Cristescu schimbă partidul, de la Liberali trece la Țărăniști. Dacă fruntașii diverselor grupări liberale erau favorabile Germaniei hitleriste, deși începuseră să caute și ei soluții de ieșire din război, țărăniștii, prin Iuliu Maniu, erau favorabili unei păci încheiate prin intermediul Angliei.

Episodul care urmează este greu de crezut dacă rememorăm un fragment din scrisoarea lui Ion Antonescu: ”Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra.

După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi  grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.

V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat.

După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi  noi sfaturi.

V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat.”

 

 Aveți aici primele părți din mărturie: Episodul 1, Episodul 2, Episodul 3, Episodul 4.

 

Pare, urmărind cuvintele mareșalului, că ruptura dintre el și politicieni era definitivă. Dar pe timp de război, politica se pare că-și arată profesia de bază mai ostentativ decât în orice alte vremuri. Ca și în episodul trecut, simțim nevoia să amintim că toate personajele principale din poveștile care urmează au murit prin închisori sau au fost executați.

Revenim la mărturia lui Eugen Cristescu.

 

”Dl. Mareșal Antonescu a reflectat mai multă vreme asupra acestei chestiuni și în urma unei discuțiuni avute, am ajuns la soluția să înlocuim din dosar declarațiunile care angajau persoana D-lui Maniu și arătau imprudența sa”

 

Misiuni mai importante cu caracter politico-informativ am avut cu Dl. Iuliu Maniu. În prima parte a războiului se descoperise, pe baza unor informațiuni germane, o organizațiune de spionaj în favoarea unui stat străin, care dispunea de importante fonduri bănești, de o stațiune de radio telegrafie și de coduri cifrate. Majoritatea membrilor acestei organizațiuni erau oameni ai D-lui Maniu. Întrucât germanii furnizaseră primele informațiuni și documentări, Secția juridică a Serviciului meu a fost nevoită să permită participarea unor reprezentanți ai Serviciului de informațiuni germane la cercetări. Eu nu mă găseam în Capitală și eram cu Eșalonul la Iași și, întorcându- mă, mi s-a raportat despre această descoperire și am citit dosarul cercetărilor deja încheiate. Am constatat că operațiunea avea două părți: o legătură politică pe care Dl. Maniu o întreținea în exterior prin aparatul de telegrafie și astfel se explica prezența celor mai mulți oameni de ai săi în această organizație; dar am mai constatat că, sub paravanul acțiunii politice, aceștia făcuseră și spionaj în defavoarea armatei germane și a statului român. Complicii organizației căutau să atragă persoana Dlui Maniu în această afacere și am văzut din modul cum erau date declarațiile că germanii, dacă ar fi luat cunoștință de tot conținutul lor, ar fi putut cere foarte bine arestarea D-lui Maniu. Cum din tehnica și experiența acestor afaceri știam că o afacere de spionaj nu trebuie complicată cu problemele politice, am expus D-lui Mareșal Antonescu această chestiune. D-sa a găsit foarte gravă imprudența făcută de Dl. Maniu cu oamenii săi, care la adăpostul acțiunii politice intrau în conflict de legea spionajului, ce prevedea pedeapsa cu moartea. Dl. Mareșal Antonescu a reflectat mai multă vreme asupra acestei chestiuni și în urma unei discuțiuni avute, am ajuns la soluția să înlocuim din dosar declarațiunile care angajau persoana D-lui Maniu și arătau imprudența sa, cu alte declarațiuni ale acelorași persoane, ceea ce s-a și executat.

Vechile declarații au fost date D-lui Mareșal Antonescu.

Mai menționez că unii dintre membrii organizației spuneau că importante fonduri din cele cheltuite au fost întrebuințate în propaganda românească din Ardealul de Nord, iar subșeful organizației îmi afirmase că despre acest lucru știe Maniu, Mihalache și Dr. Lupu. Or, Dl. Mareșal Antonescu, într-o convorbire care a avut-o cu Mihalache, a verificat acest lucru, iar Dl. Mihalache i-a răspuns că faptul este absolut fals, D-sa nu a avut nici o cunoștință despre această operațiune a membrilor din organizație și nici n-a cunoscut nimic din activitatea lor. 

Dl. Mareșal Antonescu a sfârșit apoi spunând, ceea ce mi-a repetat și mie, că sunt nevoit să înghit toate imprudențele D-lui Maniu, ca să nu dau argumente germanilor și arme în mâna lor, ca să-mi ceară măsuri ce mi-ar complica situația internă. Nesfârșite au fost intervențiile D-lui Maniu pentru ca procesul să nu fie judecat, iar membrii organizației să fie tratați în condițiuni omenești. Deoarece procesul ar fi însemnat un scandal politic, în vreme de război, dificultăți cu germanii și punerea din nou în discuțiune a problemei Ardealului, s-a reușit până la urmă să se amâne acest proces, care nu a mai fost judecat. 

Întrerupem mărturia lui Eugen Cristescu pentru a menționa că, probabil, șeful serviciului secret se referea la grupul Lygiei și al lui Rică Georgescu, arestați timp de trei ani (până în preajma lui 23 august 1944) sub acuzația de spionaj, dar niciodată judecați.

Se pare că ei au făcut și spionaj militar, deși Maniu le ordonase să se rezume la transmiterea de date despre situația politică.

Reluăm de aici spusele fostului director al SSI.

 

”La Capșa, de pe Calea Victoriei, împărțeau pe fițuici scrise la mașină memoriile pe care Dl. Maniu le adresa Conducerii Statului”

 

 

 

A urmat din partea D-lui Maniu o serie de intervențiuni pe care le-a făcut prin mine la Mareșalul Antonescu, atunci când vreunii din membrii organizațiunii sale politice erau internați în lagăr, căci, într-adevăr, pentru lipsă de seriozitate în viața publică, D-nii Ilie Lazăr, Leucuția și Rachițan fuseseră internați în lagăr, întrucât la Capșa, de pe Calea Victoriei, împărțeau pe fițuici scrise la mașină memoriile pe care Dl. Maniu le adresa Conducerii Statului. Cum am arătat și mai sus, aceste memorii, venite de la un fost Președinte de Consiliu și reprezentant al Ardealului și conținând probleme politice de stat și de apărare națională, nu puteau să fie împărțite în public, pe străzile Capitalei sau la cafeneaua Capșa, așa cum făceau cei de mai sus. De asemenea, Dl. Maniu a mai intervenit la mine când nepotul său Zaharia Boilă, pentru aceeași chestiune neserioasă, fusese internat în lagăr, să intervin la Mareșal Antonescu ca să-i dea drumul. Asemenea intervenții s-au mai repetat și pentru Ghilezan și alți membrii ai partidului, pentru care Mareșalul dăduse ordin să fie internați în lagăr din cauza acțiunii lor neserioase și care nu avea decât un scop pentru a complica situația internă și să provoace dificultăți. 

 

”Dl. Mareșal Antonescu mi-a ordonat să transmit D-lui Maniu că D-sa este ferm hotărât să cedeze locul D-lui Maniu, dacă D-sa garantează că poate să asigure o situație mai bună pentru țara noastră”

 

De la o bucată de vreme, Dl. Maniu a început să trimită prin intermediul meu unele informațiuni mai importante, pe care le avea din străinătate și care priveau diferite probleme de stat. Dl. Maniu chema la D-sa pe Maiorul Magistrat Tuliu Goruneanu, Consilier la Curtea de Apel din Timișoara, de unde îl cunoștea și care era mobilizat la mine la serviciu. Îi dicta acestuia comunicarea, acesta mi-o aducea mie și eu o comunicam direct Mareșalului Antonescu. Pe această cale, la un moment dat Dl. Mareșal Antonescu mi-a ordonat să transmit D-lui Maniu că D-sa este ferm hotărât să cedeze locul D-lui Maniu, dacă D-sa garantează că poate să asigure o situație mai bună pentru țara noastră. Am făcut aceasta comunicare lui Maior Goruneanu, chiar în termenii fixați de Dl. Mareșal Antonescu și care îmi corectase personal comunicarea, astfel ca să fie cât mai precisă și cât mai categorică. Dl. Maniu nu mi-a răspuns imediat, ci a amânat câteva zile și apoi a chemat pe Maiorul Goruneanu, căruia i-a dictat răspunsul. Acest răspuns era redactat în termeni echivoci, astfel ca să nu rezulte direct nici o acceptare a propunerii D-lui Mareșal Antonescu, dar nici un refuz formal. Și anume Dl. Maniu punea câteva condițiuni pentru acceptarea eventuală a guvernului și în așa fel urmau să se petreacă acele condițiuni, încât în fapt echivala o respingere a propunerii D-lui Mareșal Antonescu. Între altele, Dl. Maniu cerea permisiunea să i se dea voie să plece din țară pentru o bucată de vreme, să se consulte cu Aliații și apoi să se înapoieze și să-și ia o serie de garanții și măsuri preventive. Or, și noi și el știam foarte bine că este supravegheat de germani și, dacă aceștia ar afla despre plecarea lui din țară sau despre unele măsuri pe care Maniu le-ar fi luat în țară, ar fi reacționat fără discuție. Dl. Maniu, temându-se cumva ca de la Președinția Consiliului să nu se spună că el a refuzat propunerea de guvern, a început să lanseze, prin intimii săi, că i s-a făcut o asemenea propunere, că el n-a refuzat-o, dar că a condiționat-o de anumite contingente și măsuri. Această acțiune era o acțiune de prevedere politică a D-sale ca să se știe și să nu poată fi acuzat vreodată că a refuzat guvernul.

 

Reprodusă din cartea ”Arhive secrete – Secretele arhivelor” volumul II, capitolul Serviciile secrete în război și după”. Intertitlurile și notele aparțin redacției Evenimentul Istoric.

În episodul de mâine, Eugen Cristescu descrie o operațiune de spionaj în favoarea aliaților în care erau ”complici” adversari ce păreau de neîmpăcat, Ion Antonescu și Iuliu Maniu.

AICI primul episod: MAREA SPOVEDANIE  a șefului principalului serviciu secret din România. Eugen Cristescu vorbește despre Ion Antonescu.

AICI al doilea episod: Povestea masacrului de la Odessa. Peste 25.000 de morți, rezumați în câteva cuvinte de șeful principalului serviciu secret românesc din timpul Războiului Mondial.

AICI al treilea episod: Pogromul de la Iași. Șeful serviciului secret al mareșalului Ion Antonescu, mărturii cutremurătoare despre masacre.

AICI al patrulea episod: Serviciile secrete și politicienii. Adevărul din spatele celui mai cunoscut manifest naționalist românesc.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric