Online

Serviciile secrete și politicienii. Adevărul din spatele celui mai cunoscut manifest naționalist românesc. Marea Spovedanie (4)

 Alecu Racoviceanu
Serviciile secrete și politicienii. Adevărul din spatele celui mai cunoscut manifest naționalist românesc.  Marea Spovedanie (4)

”Eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari!” – Ion Antonescu, 29 octombrie 1942 Marea spovedanie a fostului șef al Serviciului Special de Informații, Eugen Cristescu, ajunge la cea mai interesantă parte: politica, eternă pasiune a românilor. Pentru al patrulea episod din declarația scrisă de Cristescu în zilele de 13-15 aprilie 1946, în timp ce era arestat la Jilava, s-a potrivit să vină rândul descrierii unui episod pe care românii (flămânzi de rețelele de socializare unde fiecare dă sentințe definitive și executorii pe propriul perete) încă îl folosesc în disputele dintre ei.

Spun ”s-a potrivit” pentru că firul mărturiei (prin care Cristescu își completa interogatoriul luat de Dumitru Săracu, chelnerul ajuns acuzator al poporului în Procesul Marii Trădări Naționale deschis împotriva lotului ”Ion Antonescu”) a trecut deja prin evenimente crâncene, cum au fost Pogromul de la Iași sau Masacrul din Odessa, două dintre crimele de neiertat ale regimului Mareșalului. Așa, prin potrivirea amintirilor lui Cristescu, nu poate nimeni acuza că sunt episoade trecute cu vederea pentru a se ajunge la o altă temă controversată: naționalismul!

 

Aveți AICI, AICI și AICI primele trei episoade.

 

Dar care e evenimentul la care se oprește în acest fragment cel mai informat om al regimului Antonescu și care e rezonanța lui astăzi, după 70 de ani?

 

 

29 octombrie 1942 – Arta cuvintelor

 

 

Nu întâmplător acest episod începe pe site-ul nostru cu un fragment dintr-o scrisoare semnată de mareșalul Ion Antonescu, un document care a făcut istorie. Pe 29 octombrie 1942, când ofensiva spre Est deja scârțâia, mareșalul îi adresează o scrisoare deschisă lui Constantin I.C. Brătianu, liberal de tradiție. În esență, scrisoarea era un răspuns pentru mai multe apeluri publice făcute de Brătianu și Iuliu Maniu în toamna lui 1942, prin care îl  trăgeau la răspundere pe mareșal și guvernul său pentru situația în care se afla armata română.

Textul scrisorii a fost de fapt un manifest politic al șefului Guvernului, adresat tuturor politicienilor de partid, o rupere ca ideologie și ca metodă de toate formele vechi de a face politică. De fapt, evident, o rupere de democrație, cu tot ce însemna ea bun, dar și rău.

Scrisoarea și momentul 29 octombrie 1942 au însemnat ruperea publică a aparatului militar de politicieni.

În zilele noastre, prin destul de desele repostări pe siteuri sau pe rețele de socializare, textul scrisorii lui Antonescu este considerat un manifest al patriotismului, al suveranismului și un exemplu despre cum accepți cu senitătate orice destin doar pentru a nu-ți trăda cuvântul dat. Este considerat de mulți îndemnul de a schimba clasa politică, indiferent de generații.

 

Reproduc câteva fragmente din acest text, adresat lui C.I.C. ”Dinu” Brătianu, care a făcut istorie: ” Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?!

Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia

de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.

În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică.

Orice apărare încercaţi   şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

Povestea rescrisă de Eugen Cristescu, cel mai informat om al regimului, a acestui eveniment care încă face valuri este ”puțin” diferită. Bătălia dusă public între cele două tipuri de a face politică nu era chiar așa de crâncenă încât să nu lase loc dialogului!

Mai trebuie spus ceva: toate personajele principale din poveștile care urmează au murit fie în închisoare fie executați de pluton. Certurile și împăcările lor au fost înmormântate sub piatra de mormânt a bolșevismului.

 

 

”Am avut o serie de însărcinări cu caracter politico-informativ în legătură cu unii oameni politici români”

 

7. Întrebare: Ce rol aveați în legăturile ce le avea Antonescu cu partidele de opoziție? 

 

Răspund: Personal, ca funcționar de carieră, nu am făcut niciodată politică de nici un fel. Însă, ca șef al Serviciului Special de Informațiuni, eram obligat, prin natura funcțiunii mele, să mă ocup și de ansamblul problemelor politice și să informez pe Condcătorul Statului. 

Dacă nu am făcut acțiune politică, trebuie însă să mărturisesc că am avut o serie de însărcinări cu caracter politico-informativ în legătură cu unii oameni politici români. Cu Dl. Dinu Brătianu am avut o conversațiune cu caracter politic, cu ocaziunea internării în lagăr a D-lui Buzescu, Director la Oficiul de hârtie Letea. Se schimbaseră niște scrisori politice între Mareșalul Antonescu și Dinu Brătianu, prin care Dl. Dinu Brătianu dăduse dispozițiuni lui Buzescu să scoată din răspunsul Mareșalului Antonescu numai acele părți, care constituiau o imputațiune pentru Mareșalul Antonescu, cum și cele care dădeau un aspect politic favorabil D-lui Dinu Brătianu și partidului liberal. M-a rugat Dl. Brătianu ca să stărui la Dl. Mareșal Antonescu pentru eliberarea lui Buzescu, ceea ce Mareșalul a admis mai târziu, dar am replicat D-lui Dinu Brătianu că un schimb de scrisori între un șef al unui mare partid și Conducătorul Statului constituie pentru mine un act de stat, în care se încadrau și documentele în chestiune și că lansarea în public a acestor documente punea acțiunea într-o lipsă de seriozitate și descoperea conversațiunile intime între factorii responsabili din Stat, care pe cale de fițuici trecute din mână în mână ajungeau la cunoștința publică și chiar la cunoștința germanilor și, mai mult, i-am arătat operațiunea neloială care se făcea, întrucât nu se dădea răspunsul Mareșalului Antonescu în întregime și care eu știu că era foarte documentat și foarte defavorabil acțiunii partidului liberal. 

 

”Când Mareșalul Antonescu era bolnav și când Legația germană se gândea la o eventuală dispariție a Mareșalului, Killinger reflecta că, în viitoarele combinațiuni, trebuie să fie desigur introdus Gheorghe Brătianu”

Întrerup firul declarației lui Cristescu pentru a face mențiunea că în interogatoriile (atât din cei doi ani de detenție în URSS cât și la Jilava) la care erau supuși membrii lotului ”Ion Antonescu” o temă importantă era cine a declarat război ”Marelui frate de la Răsăsrit”, URSS, și de ce acest război nu s-a oprit. Reluăm mărturia fostului șef al SSI.

 

Cu Dl. Gheorghe Brătianu (alt membru de vază al partidului liberal, dar oarecum ”rebel” față de linia tradiționalistă a lui Dinu, unchiul său n.n.) am avut câteva discuțiuni ocazionale în societate, în care D-sa mi-a afirmat că el a fost acela care  a determinat pe fostul Rege Carol al II-lea ca, după vizita ce o făcuse la Paris și la Londra, să facă și o vizită la Berstesgaden lui Hitler, și numai datorită influenței sale s-a produs acea vizită. Dl. Gheorghe Brătianu manifesta în mod vădit o ostilitate față de Rusia Sovietică și o tendință de apropiere cât mai mult de Germania, din care fapt își releva un deosebit merit. De altfel, din toată acțiunea informativă făcută la Serviciu, în tot timpul războiului, a rezultat că Dl. Gheorghe Brătianu (liiberalul avusese discuții chiar personal cu Adolf Hitler n.n.) era un factor în permanență favorabil Germaniei. În discuțiunile ce le-am avut cu Killinger (Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei la București n.n.), dânsul aprecia foarte mult pe Gheorghe Brătianu și acțiunea lui, din care cauză, considerându- ca un element de contrapondere în partidul liberal, Killinger nu se temea atât de acțiunea partidului liberal, cât mai mult de acțiunea partidului național-țărănesc. În perioada când Mareșalul Antonescu era bolnav și când Legația germană se gândea la o eventuală dispariție a Mareșalului, Killinger reflecta că, în viitoarele combinațiuni, trebuie să fie desigur introdus Gheorghe Brătianu. De altfel, Gheorghe Brătianu a fost pe front, la comandamentul Generalului Racoviță, unde a luat contact cu toți marii comandanți ai armatei germane de pe Frontul de Sud și a venit acolo și a împărtășit prietenilor săi aspecte favorabile asupra situațiunii trupelor germane. După cum se știe, a urmat decorarea D-lui Gheorghe Brătianu de care Hitler - și mai târziu a Generalului Racoviță - intimul său și cu această ocaziune s-a făcut o excepțională publicațiune prin presă, în special după indicațiunile Legațiunei Germane. 

Cu ocaziunea conversației care am avut-o cu Dl. Dinu Brătianu, D-sa mi-a spus că noi am înțeles să ajutăm pe Mareșalul Antonescu în opera sa de guvernare și de aceea nu i-am făcut greutăți, ba, mai mult, am permis ca membri ai partidului liberal, Cancicov, Cretzianu și alții, să participe ca tehnicieni în guvernul Mareșalului, tocmai spre a-i putea da concursul. 

Reprodusă din cartea ”Arhive secrete – Secretele arhivelor” volumul II, capitolul Serviciile secrete în război și după”. Intertitlurile și notele aparțin redacției Evenimentul Istoric.

În episodul de mâine, Eugen Cristescu descrie o operațiune de spionaj în favoarea aliaților din care mareșalul Ion Antonescu dispune salvarea unui cunoscut politician.

AICI primul episod: MAREA SPOVEDANIE  a șefului principalului serviciu secret din România. Eugen Cristescu vorbește despre Ion Antonescu

AICI al doilea episod: Povestea masacrului de la Odessa. Peste 25.000 de morți, rezumați în câteva cuvinte de șeful principalului serviciu secret românesc din timpul Războiului Mondial.

AICI al treilea episod: Pogromul de la Iași. Șeful serviciului secret al mareșalului Ion Antonescu, mărturii cutremurătoare despre masacre.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric