Online

Masacrarea evreilor la Odessa. Peste 25.000 de morți, în câteva cuvinte ale șefului serviciului secret. MAREA SPOVEDANIE (2)

 Alecu Racoviceanu
Masacrarea evreilor la Odessa. Peste 25.000 de morți, în câteva cuvinte ale șefului serviciului secret. MAREA SPOVEDANIE (2)

Continuăm astăzi publicarea depoziției fostului director al Serviciului Special de Informații, Eugen Cristescu, dată numai cu câteva zile înainte de a fi condamnat la moarte în procesul lotului mareșalului Ion Antonescu. Cristescu, unul dintre cei mai informați și, implicit, cei mai puternici oameni din regimul antonescian, avea să fenteze punerea în aplicare a sentinței, dar nu și moartea.

Până la finalul mărturiei și al poveștii, spovedania șefului celui mai important serviciu de informații din timpul Războiului ajunge cu răspunsurile la momentul Masacrului de la Odessa.

De obicei istoria o rescriu învingătorii, mărturiile celor învinși fiind, doar subiect de contrazicere, dar unele evenimente nu sunt motiv de dispută. Masacrul din Odessa, din zilele de 22-24 octombrie 1941, și crimele în masă din lunile ce au urmat nu pot fi descrise decât la unison: odioase.

După cucerirea Odessei și a Transnistriei, în marșul armatei române spre Est (după ofensiva începută în iunie 1941) are loc un atentat în care își pierd viața militarii români aflați în clădirea Comandamentului. Clădirea fusese minată și comandanții nu dăduseră importanță acestei informații. Potrivit cercetărilor privind Holocaustul românesc, s-a ordonat atunci executarea de represalii împotriva civililor, în special evrei.

Vinovați de acele crime (din lotul antonescian) au fost generalul Nicolae Macici (condamnat la moarte, dar sentința i-a fost comutată în detenție pe viață. Moare, în detenție, la Aiud, în 1950) și guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu. Acesta avea să fie executat, pe 1 iunie 1946, împreună cu Ion și Mihai Antonescu și cu generalul  Constantin ”Piki” Vasiliu.

AICI găsești prima parte a mărturiei.

Masacrul a însemnat uciderea a 5.000 de civili în prima noapte de după explozie și apoi a încă peste 19.000, închiși în patru magazii și împușcați, apoi incendiați. Ultima magazie a fost aruncată în aer pe 24 octombrie, la ora 17.45, când se împlineau două zile de la explozia de la Comandament.

 

”Numărul celor executați cu această ocazie însumează cam 25-26 000 oameni, în afară de executările făcute mai târziu asupra populațiunei evreiești, care a fost scoasă din Odessa și dată la dispoziția Germaniei”

 

 

4. Întrebare: Care a fost activitatea serviciului la Odessa și în Transnistria? 

Răspund: În timpul asediului Odessei, am fost chemat de către Dl. Mareșal Antonescu, împreună cu Generalul Vasiliu, la Tighina, unde se găsea trenul său de comandament, și mi-a ordonat - mie - să organizez un Serviciu de informațiuni în Transnistria, pentru apărarea spatelui armatei și pentru semnalarea informațiunilor mai importante din această regiune. De asemenea, a ordonat Generalului Vasiliu să organizeze serviciul de Jandarmerie în Transnistria. Conform acestui ordin, am organizat o rezidență informativă cu sediul principal la Tiraspol și cu agenți informativi în toate capitalele județelor din Transnistria. Rezidența se compunea dintr-un ofițer de conducere, agenți de contra-informații, câte trei în fiecare județ. Rezidența de la Tiraspol, după ocuparea Odessei, s-a mutat la Odessa. Rolul ei principal era de a semnala acțiunile și persoanele care prin activitatea lor s-ar fi dovedit că uneltesc împotriva siguranței armatei române care ocupa acea provincie. De asemenea, rezidența trebuia să informeze asupra stării generale de spirit a populației din regiune, cum și asupra structurii organizatorice din acea regiune, deoarece se știa că în Europa circulau foarte multe informațiuni false și exagerate asupra structurii și realizărilor sovietice. De asemenea, rezidența trebuia să semnaleze chiar abuzurile funcționarilor români, către autoritățile de resort, cât și către autoritățile centrale, întrucât Președinția Consiliului de Miniștri înființase un birou pentru administrarea Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei, unde trebuiau să se concentreze toate aceste informațiuni.

Informațiunile care priveau armata se comunicau armatei, cele care priveau administrativ se comunicau Guvernământului, iar cele care priveau acțiunea subversivă - armatei și reprezentanților Justiției, pentru a aviza și lua măsurile legale. În ceea ce privește urmările atentatului de la Odessa, am fost informat de către Rezidența mea de acolo că armata, desigur în conformitate cu ordinele ce le primise, a exercitat o serie de represalii, în primul rând asupra unor persoane din Odessa, iar, mai târziu, represalii în masă asupra populației evreiești din Odessa, care a fost strânsă în pachete și predată armatei germane, care i-a executat. 

Numărul celor executați cu această ocazie însumează cam 25-26 000 oameni, în afară de executările făcute mai târziu asupra populațiunei evreiești, care a fost scoasă din Odessa și dată la dispoziția Germaniei. Comandamentul armatei în acea vreme era condus de către Generalul Iacobici, având ca Șef de Stat Major pe Generalul Tătăranu. În ceea ce privește catacombele de la Odessa, am primit foarte multe rapoarte informative de la Rezidența serviciului de acolo, condusă de Căpitanul Neștianu, și orientată de către Colonelul Ionescu Palius. 

 

”Armata și unele elemente informative din Transnistria au propus că nu se pot stârpi cei ce locuiau în catacombe decât cu ajutorul gazelor”

 

Țin să menționez că eu nu mă găseam în această perioadă în Transnistria și că eu am mers cu Eșalonul numai până la Iași, de unde m-am despărțit și m-am întors la București, deoarece conducerea centrală a Serviciului reclama prezența mea la București. Știu că atât Rezidența de la Odessa sub căpitanul Neștianu, cât și mai târziu sub Lt. Colonel Perju, după indicațiile Colonelului Palius, au făcut mai multe cercetări asupra catacombelor de la Odessa, cum și asupra persoanelor care se bănuiau că se adăposteau în acele catacombe. De asemenea, mi s-a raportat că la un moment dat armata, temându-se să nu aibă surprize de la persoanele ce ar veni din aceste catacombe, a luat măsuri ca să se zidească gurile 

exterioare ale catacombelor. Armata și unele elemente informative din Transnistria au propus că nu se pot stârpi cei ce locuiau în catacombe decât cu ajutorul gazelor. Serviciul german a informat Wermachtul despre această situațiune de la Odessa, care a trimis un colonel specialist în materie de gazare și care a vizitat catacombele de la Odessa. Acest colonel a luat apoi contact cu mine la București și mi-a comunicat constatările sale în sensul că, deși catacombele conțin circa 5 000 de canale, totuși s-ar putea face o acțiune represivă asupra lor prin gazare. Întrucât însă mi-am dat socoteala că o asemenea acțiune contravine principiilor de drept internațional asupra mijloacelor permise de război, am arătat Colonelului german că nu pot consimți la o asemenea acțiune, și că voi lua și avizul Guvernului în această chestiune. Într-adevăr, a doua zi am expus părerea mea D-lui Mihai Antonescu, care mi-a arătat că vederile mele sunt juste și că guvernul împărtășește aceeași părere. Am comunicat Colonelului german acest răspuns definitiv și, cu aceasta, el a plecat la Berlin. Acțiunea de gazare nu s-a mai făcut. 

 

 

 

 

”Generalul Hansen deținea informația că în curând va avea loc o conferință la Marele Stat Major cu comandanții teritoriali din țară, la care urma să se dea ordin ca trupele românești să ia măsuri contra trupelor germane în cazul când România își va schimba eventual orientarea politică”

 

 

Întrerupem declarația pentru a spune că următoarea întrebare la care răspunde Eugen Cristescu schimbă registrul și tema. Anchetatorii erau interesați de rolul jucat de români în declararea războiului URSS. Cunoscând acuzațiile, mai ales că timp de doi ani, după august 1944, fusese interogat în URSS, Cristescu descrie un episod care trăda neîncrederea germanilor în aliații de pe Frontul de Est, chiar în plin război. Reluăm cursul mărturiei.

 

5. Întrebare: Ce raporturi personale ați avut cu Killinger, Clodius și cu șefii militari germani? 

 

Răspund: Cu Clodius (Karl August Clodius, diplomat, preşedintele Comisiei economice româno-germane n.n.) nu am avut raporturi de serviciu, întrucât el se ocupa cu problemele economice. L-am cunoscut însă la Președinția Consiliului de Miniștri, în anticamera lui Antonescu și l-am văzut și la Legația Germană. În ceea ce privește pe șefii militari, cunoșteam pe Generalul Hansen, din casa Generalului Șteflea, Șeful Marelui Stat Major. L-am mai întâlnit în mai multe rânduri, pe Generalul Hansen, în restaurante și în societatea bucureșteană, și am fost invitat în două rânduri la două recepții la Misiunea Militară Germană. Prima dată, când dădea o recepție în care invitase mai multe personalități civile și militare, la care nu s-a discutat nici un fel de chestiune politică, iar după masă s-a jucat bridge, eu rămânând în hall, cu Maiorul, Prinț de Hohenzollern. La a doua recepție, am fost invitat în cursul anului 1944, dată în onoarea Colonelului Rödler, șeful Abwehrului german, care pleca din funcțiune, urmând a fi înlocuit cu Colonelul Bauer. La prezentarea în sala de recepție, Hansen m-a luat deoparte și m-a întrebat care sunt motivele demisiunii Generalului Șteflea, din funcția de Șef al Marelui Stat Major, întrucât el avea informațiuni că au fost la mijloc și unele intrigi politice, care au deter minat această demisiune. I-am răspuns că nu aceasta este cauza, ci sunt chestiuni de serviciu și mai multe nemulțumiri ale Mareșalului Antonescu contra activității Marelui Stat Major, care s-au concretizat într-o serie de ordine observative trimise Statului Major. Că Generalul Șteflea a considerat că el, în calitatea lui de Șef al acestei Instituții, nu poate primi asemenea ordine observative și, în consecință, a găsit că poate prezența lui la șefia Marelui Stat Major este inoportună și a vrut să tragă consecințele. Generalul Hansen avusese și alte informațiuni, că au fost unele divergențe între Generalul Șteflea și Dl. Mihai Antonescu, [dar] eu, deși știam ceva în această chestiune, nu am înțeles să confirm bănuielile lui Hansen. Situația s-a mai destins, deoarece ei se arătau îngrijorați de demisia lui Șteflea, iar eu le-am răspuns că convingerea mea este că, conflictul se va aplana și lucrurile vor intra în normal, ceea ce de altfel s-a și întâmplat. La masa ce s-a servit, Generalul Hansen a ținut o cuvântare în

care a elogiat serviciile Colonelului Rödler ca șef al Abwehrului la București și a cerut concursul meu de colaborare pentru colonelul Bauer, care urma la conducerea Abwehrului. Am răspuns la cuvântarea lui Hansen, arătând că, Colonelul Rödler în tot timpul colaborării sale a avut o atitudine loială față de statul și serviciul român, fapt care în realitate așa era, i-am mulțumit pentru colaborare și am promis că voi continua colaborarea și cu urmașul său, Colonel Bauer. Colaborare directă de serviciu cu Hansen nu aveam, deoarece ceea ce el avea de verificat transmitea Abwehrului german. Din discuțiunile avute cu Colonelul Rödler asupra unor informațiuni pe care Rödler le deținea de la Hansen, și strânși cu ușa de mine, mi-a mărturisit acest lucru Rödler, rezulta însă că Hansen posedă unele informațiuni chiar din intimitatea Marelui Stat Major. Că, dacă unele informațiuni erau exacte, adică cele fără importanță, cele însă mai importante erau cu totul inexacte, iar alte fapte - exagerate și interpretate în defavoarea intereselor românești. Am atras atenția lui Rödler că acestea nu sunt decât răutăți ale unor ofițeri din Statul Major, că voi verifica și am verificat la Secția II-a la Generalul Șteflea acele informațiuni. Era vorba de niște rezoluții luate în unele conferințe ținute la Marele Stat Major de Generalul Șteflea, cu ceilalți șefi de secții, și care erau transmise lui Hansen cu interpretări

defavorabile relațiunilor militare româno-germane. Am raportat aceste lucruri Mareșalului Antonescu, cu adăugirea că eu mă jenez să fac o operație contra-informativă în intimitatea Statului Major, ca să stabilesc cine sunt acei ofițeri care făceau o asemenea operațiune, și m-a însărcinat să comunic generalului Șteflea constatările mele și acesta împreună cu Colonelul Titi Ionescu, Șeful Secției II-a, să caute să descopere cine sunt acești ticăloși. Am fost la Generalul Șteflea și la Colonelul Titi Ionescu și am cerut ca ei singuri să facă asemenea verificări. Am indicat mai mult, că Generalul Hansen deținea informația că în curând va avea loc o conferință la Marele Stat Major cu comandanții teritoriali din țară, la care urma să se dea ordin ca trupele românești să ia măsuri contra trupelor germane în cazul când România își va schimba eventual orientarea politică. Generalul Șteflea mi-a confirmat că acea conferință este într-adevăr proiectată, dar că subiectul ei era cu totul altul, și s-a arătat surprins de această intrigă, rămânând hotărârea între noi ca Șeful Secției a II-a să facă investigațiile necesare și să caute a idetifica pe ofițerii care făceau pe informatorii lui Hansen. Asemenea informațiuni Hansen a mai posedat și ulterior, pe care eu le-am verificat la Statul Major și am constat că sunt date din spirit de răutate și chiar Colonelul Rödler era nemulțumit de această acțiune, întrucât dimineața, când se ducea la raport la Hansen și-i comunica evenimentele și informațiile ce le poseda, Generalul Hansen îl respingea cu dispreț, și-i spunea: „Nu știi nimic ce se petrece, eu am informațiuni asupra cutărui sau cutărui fapt, pe care ai să le verifici și să le completezi“. Cum Colonelul Rödler nu avea altă posibilitate de verificare, se adresa la mine și împreună răsturnam toate datele false ale lui Hansen, din care cauză însăși situațiunea lui Rödler față de Hansen devenise la un moment dat dificilă. 

 

 

Reprodusă din cartea ”Arhive secrete – Secretele arhivelor” volumul II, capitolul Serviciile secrete în război și după”. Intertitlurile și notele aparțin redacției Evenimentul Istoric.

Citiți mâine povestea Pogromului de la Iași, eveniment tulburător, descris de cel mai informat român în timpul Războiului Mondial.

AICI primul episod: MAREA SPOVEDANIE  a șefului principalului serviciu secret din România. Eugen Cristescu vorbește despre Ion Antonescu

 

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric