Deși la acel moment avea o poziţie informală, dar totuşi influentă printre membrii aparatului administrativ al Bisericii Ortodoxe, Dudu Velicu este unul dintre cei mai importanți martori ai evenimentelor din interiorul conducerii BOR din perioada 1945 și 1947.
Astăzi redăm consemnarea de pe 29 mai 1945 despre desființarea Mitropoliei Olteniei, din Notele Zilnice ținute de Dudu Velicu, fost secretar al patriarhului Miron Cristea şi un apropiat al cercurilor Patriarhiei Ortodoxe Române:
Marţi, 29 mai 1945
Demisia de la serviciu, pentru data de 1 iulie 1945. Voi primi deci leafa pe iunie, fără ca să mai funcţionez, începând de azi.
Directorul Zaharia mi-a spus că-i pare rău, dar că au decis cei de sus, pentru că, fiind nevoie de comprimare, s-a spus că am mijloace de trai (6000 de lei, şase mii, lunar chirie pentru o casă, când mi s-a oferit peste o sută mii lunar).
Directorul general Nicuşor Stanciu mi-a spus că-i pare foarte rău, dar că el n-a vrut să se amestece.
Directorul Mihalcea, că-i pare rău.
Seara, am fost cu preotul Alexandru Petre, pe care l-am întâlnit pe stradă, la Mitropolitul Nifon Criveanu (foto), fost al Olteniei.
Am discutat diferite probleme bisericeşti.
După plecarea preotului, l-am întrebat pe mitropolit cum s-a ajuns la desfiinţarea Mitropoliei Olteniei.
Plin de amărăciune, şi-a exprimat toată indignarea faţă de Patriarhul Nicodim Munteanu, pe care-l crede sigur ca autor al acestui act.
În 1941, pe când Mitropolitul Nifon se afla bolnav, Patriarhul Nicodim a cerut, în Sinod, desfiinţarea Mitropoliei Olteniei, ca să se repete acest lucru în 1942, când, în urma protestului Olteniei, care a tipărit şi cartea „S-a propus desfiinţarea Mitropoliei Olteniei?”, Tipografia Sfintei Mitropolii a Olteniei, Craiova, 1942, 24 p., s-a revenit.
Chiar ministrul Cultelor, generalul Rosetti, a spus Patriarhului Nicodim, care-i anunţase prin adresă hotărârea Sfântului Sinod de a desfiinţa Mitropolia Olteniei, că nu se poate lua hotărârea aceasta fără să fie consultat şi chiriarhul locului.
Legea din 20 aprilie 1945
Dar, printr-o lege publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 42, din 20 aprilie 1945, mitropolia tot a fost desfiinţată.
Mitropolitul Nifon Criveanu a întocmit imediat un memoriu, al cărui text este următorul:
„Cu multă durere sufletească şi cu îndreptăţită indignare am văzut – în Monitorul Oficial no. 42 din 20 aprilie 1945 – că Legea pentru desfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Olteniei, Râmnicului şi Severinului se întemeiază în primul rând pe o adresă a Sfântului Sinod din 28 martie 1945, care «repetă cererea adresată onor. Minister al Cultelor pe baza hotărârii acelui Înalt For în şedinţa din 24 octombrie 1941».
Ar reieşi din aceasta că hotărârea Sinodului, luată la 24 octombrie 1941, ar fi rămas definitivă.
De ce, atunci, nu s-a comunicat la timp Ministerului Cultelor hotărârea luată şi de ce ministerul nu a întocmit Decretul-lege respectiv?
Adevărul pur este că hotărârea Sfântului Sinod din 24 octombrie 1941 n-a rămas definitivă, căci acelaşi Sfânt Sinod, în şedinţa de la 2 decembrie 1942, la intervenţia şi lămuririle date de Noi, a hotărât:
«Se revine asupra hotărârilor luate în şedinţele din 24 şi 25 octombrie 1941, privitoare la desfiinţarea Mitropoliei Olteniei.
Cu această rectificare, Sfântul Sinod verifică şi aprobă sumarul şedinţei din 25 octombrie 1941.»
(Dezbaterile Sfântului Sinod, sesiunea 1942, p. 5)
Ne întrebăm cum a putut Înalt Prea Sfinţitul Preşedinte al Sfântului Sinod să comită – prin adresa recentă nr. 339 din 28 martie 1945, către Ministerul Cultelor – omisiunea sau falsul acesta, care a dus în eroare ministerul Cultelor, spre a întocmi Decretul-lege mai sus amintit, nedrept în sine, lipsit de avizul şi hotărârea Sfântului Sinod şi care, în plus, a adus atâta tulburare şi indignare în clerul şi poporul oltean.
Iar în cazul când nu s-a trimis o asemenea adresă din partea Sfântului Sinod, mistificarea sau falsul cad în seama părintelui Ministru al Cultelor.
Şi într-un caz şi într-altul, legea, neîntemeindu-se pe hotărârea Sfântului Sinod, urmează a fi anulată, iar vinovaţii, să tragă consecinţele.
În raportul Părintelui Ministru se afirmă că Episcopia Râmnicului-Noului Severin a fost „desfiinţată nejustificat prin Legea din 7 noiembrie 1939, creându-se o nouă Arhiepiscopie a Craiovei, ridicată la rangul de Mitropolie a Olteniei”.
Realitatea este că Episcopia Râmnicului-Noului Severin a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Olteniei.
Aceasta se evidenţiază şi prin hotărârea Sfântului Sinod din 4 decembrie 1940, care glăsuieşte:
„Se va răspunde Ministrului că Sfântul Sinod n-a socotit niciodată ca desfiinţată Episcopia Râmnicului-Noului Severin, ci numai a considerat-o ca ridicată la rangul de Mitropolie a Olteniei”. (Biserica Ortodoxă Română, nr. 1-2, pag. 52).
Se mai afirmă în raportul Părintelui Ministru că „atât clerul, cât şi populaţia locală a protestat în nenumărate rânduri împotriva desfiinţării Episcopiei Râmnicului-Noului Severin”.
Afirmaţia este inexactă, dacă se referă la întregul cler şi popor oltean, căci, în realitate, n-a fost vorba decât de puţine întâmpinări ale câtorva zeci de locuitori din oraşul Râmnicu-Vâlcea.
Dimpotrivă, vi s-au prezentat mai multe memorii semnate de diferite autorităţi, întreprinderi industriale şi numeroşi cetăţeni şi muncitori, care cer stăruitor menţinerea Mitropoliei Olteniei.
Cât priveşte «neajunsurile de ordin administrativ, financiar, prin schimbarea reşedinţei de la Râmnicu-Vâlcea la Craiova», ele se puteau uşor înlătura pe o cale sau alta, eventual suprimându-se orice subvenţie bănească, lăsându-se totul în sarcina eparhiei.
Întrucât legea se întemeiază pe o mistificare, fie din partea Înalt Prea Sfinţitului Preşedinte al Sfântului Sinod, fie din partea Părintelui Ministru al Cultelor, ne adresăm, deplin încrezători în spiritul de dreptate al Domniei Voastre, cu rugămintea adânc respectuoasă de a vă sesiza de denunţarea acestui fals şi să faceţi să se revină asupra Decretului-lege nr. 305 din 19 aprilie 1945, făcându-se, în felul acesta, dreptate şi dându-se deplină satisfacţie dorinţei unanime a clerului şi poporului oltean.
Primiţi, vă rugăm, Domnule…….., încredinţarea înaltei noastre consideraţiuni şi arhiereşti binecuvântări.
Nifon, Mitropolitul Olteniei”.
Cu această întâmpinare, Mitropolitul Nifon Criveanu s-a prezentat în:
– audienţa M. Sale Regelui Mihai I;
– dlui dr. Petru Groza, Preşedintele Consiliului de Miniştri şi
– dlui Gheorghe Tătărescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi Ministru al Afacerilor Externe.
M. Sale Regelui Mihai i-a expus situaţia, subliniind că nu trebuia să se lovească în Biserică. Cel puţin Biserica trebuia să rămână ca o pajişte, un loc de reculegere, o poiană, unde să se odihnească sufletele.
I-a spus, de asemenea, că Biserica este strâns unită cu Dinastia:
„Poporul se roagă pentru M. Voastră şi vă iubeşte nespus de mult”.
Apoi, Regele a tăcut câteva clipe, după care a răspuns:
„Îmi pare rău că s-a lovit în Biserică desfiinţându-se Mitropolia Olteniei”.
Mitropolitul s-a retras apoi.
La dnii Petru Groza şi G. Tătărescu a fost, de asemenea, dar a plecat cu impresia că nu pot face nimic, nu fiindcă nu vor, dar fiindcă nu pot.
Singurul care [o] poate face este dl. Bodnăraş, secretar general la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, împreună cu Ana Pauker şi Vasile Luca.
Regele a trimis un emisar al său la preotul C. Burducea, ministrul Cultelor, care, venind la Palat, i-a dat întâmpinarea Mitropolitului Nifon ca s-o citească.
După citirea ei, a negat categoric faptul că desfiinţarea Mitropoliei Olteniei ar fi un act al Ministerului Cultelor.
Apoi un emisar al M. Sale Regelui s-a prezentat la Patriarhul Nicodim, în aceeaşi chestiune. Patriarhul a negat amestecul lui în actul desfiinţării Mitropoliei Olteniei.
Regele a rămas foarte impresionat de această stare a lipsei de răspundere în Biserică.
După aceea, Mitropolitul Nifon Criveanu se prezintă în audienţă la însuşi Patriarhul Nicodim Munteanu, pentru a clarifica problema desfiinţării Mitropoliei Olteniei, desfiinţare care constituie, pentru patriarh, numai o lovitură data persoanei Mitropolitului Nifon, pe care-l urăşte.
Aşa că, în realitate, nu s-a vizat decât la răsturnarea Mitropolitului Nifon, prin desfiinţarea mitropoliei.
Patriarhul a negat că ar avea vreun amestec în acest act, cu prefăcătoria care-l caracterizează.
Mitropolitul Nifon a rămas stupefiat în faţa declaraţiei Patriarhului, declaraţie comparată cu Decretul-lege menţionat mai sus:
„N-am trimis nici o adresă la Culte”.
Apoi, Patriarhul l-a chemat pe preotul Gh. Vintilescu (de la Biserica Sf. Spiridon, secretarul cancelariei Sfântului Sinod) să spună adevărul în această chestiune.
El a răspuns în acelaşi sens, că n-a trimis nici o adresă la Ministerul Cultelor.
Atunci, Mitropolitul Nifon i-a spus:
– Bine, părinte Vintilescu, va fi nevoie să faci sub jurământ această declaraţie.
Şi mitropolitul a plecat.
Cine a ridicat problema? Patriarhul sau Ministerul Cultelor? Având în vedere atitudinea Patriarhului faţă de persoana Mitropolitului Nifon, acesta este încredinţat că Patriarhul a desfiinţat, de fapt, Mitropolia Olteniei.
Curios că nimeni, până azi, 29 mai 1945, nu i-a făcut cunoscut ceva oficial, Biserică sau Minister, asupra desfiinţării [Mitropoliei] Olteniei, în afară de aceea că, fiind la Râmnicu-Vâlcea, subprefectul i-a făcut cunoscut, din ordin, că trebuie să părăsească oraşul, întrucât în curând va avea loc instalarea arhiereului Atanasie (Dincă) Bârlădeanul, în Scaunul de locţiitor de Episcop.
Mitropolitul a rămas însă şi, îndată ce a venit, arhiereul Atanasie Dincă a ordonat ca servitorul să nu-i mai dea mâncare ca înainte Mitropolitului Nifon.
Ce atitudine!
„În loc să se poarte extrem de amabil, fiindcă, în afară de alte considerente, va avea chiar nevoie de mine”, îmi spune mitropolitul.
Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului urmând să fie epurat, se afirmă că îl surprinde acest fapt întrucât în această categorie nu intră şi Patriarhul Nicodim Munteanu, cel care în 1940 vorbea despre hidra bolşevică din răsărit, căreia i s-a tăiat un cap prin luarea Basarabiei de armatele române.
Pe de altă parte, Mitropolitul Bălan s-ar fi dus la preotul C. Burducea, ministrul Cultelor, pe lângă care s-a linguşit, ca să nu fie epurat.
