Dudu Velicu despre Arsenie Boca în 1947: Este grandoman. Şarlatania nu-i este străină acestui om

 

De la Dudu Velicu, secretar personal al patriarhului Miron Cristea din 1936 şi până în 1939 și director de cabinet al lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii, din 11 februarie 1943 şi până la 23 august 1944, avem o frescă detaliată asupra evenimentelor şi faptelor care se consumau în Biserica Ortodoxă Română după al Doilea Război Mondial, un autentic letopiseţ al perioadei contemporane.

Iată ce nota în jurnalul său Dudu Velicu despre o vizită la Facultatea de Teologie din București:

Azi, joi, 20 februarie 1947, a venit la Facultatea de Teologie arhimandritul Arsenie Boca din Sibiu (locuind în strada Niculescu-Bazar, no. 9).

El îşi are locuinţa la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din Ardeal, unde este foarte bine cunoscut, chiar renumit, ca unul care ar avea darul de a cunoaşte tainele omului, de a face comunicări care întrec banalul şi uimesc pe interlocutor.

În Ardeal este cunoscut ca „părintele Arsenie”, uneori „sfântul”. E plimbat în mod misterios, ca o vedetă.

L-am văzut la facultate. Un bărbat la vreo 45 de ani, înalt, brunet, uscăţiv, suplu, ochi căprui, scânteietori şi fascinanţi, ascunşi puţin în orbite, barba mare, neagră, îi acoperă faţa bine, poartă o giubea din stofă călugărească şi încins cu o curea lată, închisă cu un fel de pafta pe care este săpată monograma creştină.

Asistase mai întâi la o oră de mistică a profesorului Stăniloae. După aceea, a rămas în sală împreună cu „adepţii” săi, căci un mănunchi bun de doamne şi câţiva tineri nu-l slăbeau din ochi, sorbindu-l.

La un moment dat, Arsenie şi adepţii săi evacuează sala, deoarece s-a strigat că nu rămân decât studenţii.

Au trecut într-o altă sală, unde Arsenie a discutat cu unul şi cu altul, după ce ne-a comunicat că oricine îl poate întreba orice doreşte, că răspunde; numai ca cel [sic!] ce întreabă să poată rezista la discuţii. Deci asistenţa, câteva zeci de persoane, aştepta nerăbdătoare.

Între timp, Arsenie discută cu profesorul universitar Tudor Popescu. Nu mult după aceea ne comunică, oarecum mâhnit, că azi nu ne vorbeşte, dar că va avea prilejul să ne vorbească, la facultate, când se va înţelege cu profesorii.

Am aflat însă că decanatul facultăţii i-a interzis de a ţine o conferinţă publică în localul ei.

Mi s-a părut foarte curios faptul că, în jurul lui Arsenie erau doamne, domnişoare şi câţiva domni, care se întreceau în a-i fi la dispoziţie, a-l întreba dacă nu a obosit, pentru ca să-i ofere un scaun, a încerca să-l sustragă de a nu vorbi mult cu diferite persoane, spre a nu obosi, etc., etc.