Ierarhul a remarcat că „14 ani înseamnă multiplul, dublul, cifrei 7, care, în mistica, în spiritualitatea și simbolica teologiei răsăritene, are o semnificație profundă: cifra 7 și toate multiplele acestei cifre sugerează deplinătatea, desăvârșirea, sfințenia”.
„Sf. Ev. Matei ne spune că istoria mântuirii de la Avraam la Iisus se împarte în trei etape a câte 14 neamuri, sau generați.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlinește astăzi cei 14 ani – prima etapă ai păstoririi sale ca întâistătător al Bisericii noastre”, a continuat el.
„Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca, spre slava Sfintei Sale Biserici, spre mântuirea credincioșilor încredințați păstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să-i dăruiască pe mai departe alte etape a câte 14 ani, ca Biserica noastră națională, Biserica Ortodoxă Română, să cunoască din zi în zi un progres la fel de intens cum a cunoscut în acești primi 14 ani de arhipăstorire a Preafericirii Sale ca întâistătător”, a încheiat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Darul
Ierarhul i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un dar din partea membrilor Consiliului Național Bisericesc și ai Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Vă oferim o icoană a Preasfintei Fecioare Maria, mama veșnicului și marelui Arhiereu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, rugând-o să Vă dăruiască prin mijlocirile ei multă sănătate, multă putere de muncă, pentru ca Preafericirea Voastră, ca și cel Dintâi Arhiereu al Bisericii noastre, să conduceți această corabie a mântuirii neamului pe valurile din ce în ce mai învolburate ale istoriei noastre contemporane”, i-a urat ierarhul Părintelui Patriarh.
Episcopul-vicar patriarhal a oficiat joi slujba de Te Deum la împlinirea a 14 ani de păstorire a Preafericitul Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, a vorbit despre una dintre lucrările mai puțin evidențiate ale Preafericirii Sale și influența acesteia în societate: instituirea anilor omagiali și comemorativi.
Această lucrare „a angajat o mulțime de oameni din toate categoriile sociale, care au antrenat o mulțime de energii și a avut rezultate din cele mai neașteptate”, a spus ierarhul.
„Această lucrare a început-o în vremea când era Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, dedicând anii păstoriți acolo comemorării sau omagierii unor personalități sau unor evenimente din viața Bisericii. Același lucru l-a generalizat în viața întregii Biserici după întronizarea sa ca întâistătător al Bisericii noastre”, a explicat el.
Crizele
Preasfințitul Părinte Varlaam a enumerat fiecare din cei 14 ani omagial-comemorativi instituiți în Patriarhia Română și efectele lor la nivelul societății: atât în plan concret, prin restaurări, renovări și tipărituri, cât și în plan nevăzut, de conștientizare a societății, de implicare și educare cu privire la istoria și spiritualitatea poporului român.
Toate acestea s-au împlinit în 14 ani marcați de crize: „grava criză economică instalată în România la câteva luni după întronizarea [Preafericirii Sale] ca patriarh, în decembrie 2008, și ale cărei consecințe au durat până în 2015; ultimii doi ani, marcați de criza sanitară mondială; și criza pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel o are din nou în față, financiară, pentru că toți specialiștii preconizează ca inevitabilă o criză financiară majoră globală în anii următori.”
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat joi că cei 14 ani de păstorire ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în fruntea Bisericii Ortodoxe Române au influențat în bine societatea românească la toate nivelurile ei, în pofida repetatelor crize globale care au marcat România în această perioadă.
Ceremonia a continuat cu citirea mesajelor transmise de Președintele României, Klaus Iohannis, de Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, și cu un scurt discurs al Secretarului de Stat pentru Culte Victor Opaschi, și cu un cuvânt oferit de Părintele Patriarh Daniel.