Sârbii și misiunea de a elibera slavii sudici din monarhia austro-ungară
Anexarea Bosniei de Austria era văzută ca o reală amenințare de sârbi, care se bizuiau pe sprijinul rusesc, Imperiul Țarist fiind interesat de controlul Balcanilor. În acest context, un diplomat britanic nota că ,,acum începe lupta dintre Austria și Rusia în Balcani”. Pe punctul de a începe un război, rușii au cedat, transmițându-le sârbilor, prin ministerul de externe, că ,,Rusia nu are încă armata pregătită și nu poate duce un război”.
În acest context tensionat, unde Rusia sprijinea cauza Serbiei, iar Germania oferea asigurări Austriei că va interveni în cazul unui atac din parte armatei țarului, apar în Bosnia și Serbia mai multe societăți secrete care se opuneau în mod deschis monarhiei. Una dintre cele mai influente astfel de societăți a fost ,,Unitate sau Moarte”, cunoscută și ca ,,Mâna Neagră”, implicată în Atentatul de la Sarajevo din 1914. Austriecii, confruntați cu o Serbie victorioasă în urma Războaielor Balcanice din 1912-1913, au fost nevoiți să își aleagă politica vizavi de ambițiile și revendicările naționaliste din interiorul monarhiei.
Un analist al epocii punea problema Serbiei în următoarele cuvinte: ,,Fie să anihilăm Serbia, fie, dacă nu reușim, să învățăm să o iubim”. A doua criză bosniacă, după cea din 1908, generată de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale, a împins Austria să aleagă prima variantă, intervenția Rusiei și a Germaniei transformând un conflict zonal într-un război mondial. După asasinatul înfăptuit de Gavrilo Princip, guvernul sârb a făcut multe concesii austriecilor, însă Austria a declanșat războiul. Sistemele de alianțe și obligațiile ce decurgeau de aici au făcut ca toate Marile Puteri să intre în conflict, în decursul unei săptămâni.
Cu toate acestea, luate separat, puține motive existau pentru ca înțelegerea ruso-austriacă de după 1878 să cadă, mai ales că Imperiul Țarist și Austro-Ungaria căutau să controleze zone diferite ale Balcanilor. Slăbirea puterii otomane, naționalismul balcanic tot mai accentuat au impus celor doua puteri să caute aliați în zonă, fiind atrase astfel în complicata și complexa politică a Balcanilor. Serbia, cu armata sa convențională foarte mare, de 450.000 de soldați, în 1914, a sfârșit prin a rămâne, în decursul a doi ani de război, cu 150.000, în jur de 100.000 de sârbi fiind uciși. Nimic nu anunța la 1916 deznodământul de la Versailles, destrămarea Austro-Ungariei și crearea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, mai ales că slavii sudici tindeau către independența națională și formarea propriilor lor state, nu către un tip de organizarea monarhică.
