O mare influenţă în alegerea carierei de cântăreaţă a fost prezenţa sa în sală, pentru prima dată, la un concert al Mariei Tănase.
A fost căsătorită cu Andi Constantin, electrician de meserie, de care s-a despărțit rapid pentru a se căsători cu chitaristul Sorin Movileanu.
În timpul acestui mariaj, Angela Similea a devenit pentru prima oară mamă, născându-l pe Sorin.
Nu a funcționat nici cea de-a doua căsătorie, iar Angela Similea a ajuns, din nou, la altar alături de Jan Hilgen, un om de afaceri din Olanda pe care l-a cunoscut prin intermediul unor prieteni, în România.
Acesta i-a înfiat fiul și împreună au trăit o poveste de dragoste frumoasă, timp de 17 ani, acesta fiind și cel mai lung mariaj al Angelei Similea.
În 1991, cei doi și-au spus adio.
Apoi, a fost căsătorită cu omul politic Victor Surdu, din data de 9 februarie 1999. Acesta din urmă a decedat la 7 aprilie 2011.
Lecții de canto
Angela Ioana Similea s-a născut la 9 iulie 1946, în comuna 1 Decembrie, judeţul Ilfov.
Cel care i-a descoperit talentul a fost profesorul ei de muzică din liceu, Marin Teofil, care a îndrumat-o către compozitorul George Grigoriu. Acesta a sfătuit-o să ia lecţii de canto şi astfel Angela Similea a început să studieze la Şcoala Populară de Artă cu reputata profesoară Florica Orăscu, avându-l corepetitor pe compozitorul Marius Ţeicu.
Primul succes a venit odată cu obţinerea premiului al II-lea la Festivalul Internaţional „Cerbul de aur” din 1970, când a câştigat Cerbul de argint. În 1972, la Festivalul „Orfeul de aur” din Bulgaria, a obţinut locul al II-lea cu melodia „Tu eşti primăvara mea” de Florin Bogardo.
Au început apariţiile sale în spectacole, dar şi în emisiuni radio şi TV, unde a cântat alături de alte nume sonore din muzica românească: Margareta Pâslaru, Marina Voica, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Corina Chiriac.
A colaborat cu compozitori de referinţă din muzica românească: George Grigoriu, Temistocle Popa, Marius Ţeicu, Ion Cristinoiu, Adrian Enescu, Jolt Kerestely, Dan Iagnov, Florin Bogardo, Marian Nistor.
De altfel, o bună perioadă a avut turnee de succes cu trupa Savoy condusă de Marian Nistor.
Peste 500 de melodii
De-a lungul carierei sale a lansat peste 500 de melodii, care în interpretarea ei au devenit şlagăre.
O colaborare specială a avut cu Marcel Dragomir, compozitorul alături de care a lansat multe şlagăre – Un albastru infinit, Trenul galben fără cai sau Să mori de dragoste rănită – care a primit, în 2000, titlul de Melodia Secolului XX, premiu acordat de TVR.
Angela Similea a dovedit că are şi talent actoricesc, jucând în filme, musicaluri sau show-uri de televiziune. Cu regretatul Ion Popescu-Gopo a filmat în pelicula „Rămăşagul”, în care a jucat rolul principal – Zâna cea bună.
A jucat în musicaluri unde a apărut pe scenă alături de actori ca Matei Alexandru, Florin Piersic, Victor Moldovan, Ana Szeles, Adina Popescu (musicalul ”Corina”, după ”Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian) sau alături de actorul Ştefan Iordache (musicalul ”Adio, femei”).
Remarcabile au fost apariţiile sale în show-uri TV alături de Florin Piersic, dar şi de compozitorii Mihai Constantinescu, Marius Ţeicu, Marcel Dragomir, Ion Cristinoiu, Horia Moculescu, Mircea Romcescu, Ioan Luchian Mihalea.
.