România a sprijinit activ politica de reunificare din Coreea
Către tovarășul Constantin Oancea, ministru delegat,
„Am fost convocat recent la Ministerul Afacerilor Externe de către Kim Je-sook – ministrul adjunct. Acesta mi-a spus următoarele:
Propunerile recente ale Republicii Populare Democrate Coreene, cuprinse în scrisorile adresate de vicepreședintele Kim Il și de primul ministru Ri Jeong-ok [Li Jong Ok] mai multor demnitari din Coreea de Sud, sunt expresia eforturilor susținute de Partidul Muncitoresc Coreean și de guvernul Republicii Populare Democrate Coreene în vederea reluării dialogului pentru reunificarea pașnică și independentă a țării.
Scopul propunerilor este de a găsi cea mai rapidă cale de reluare a dialogului. În prezent, după moartea dictatorului Park Chung-hee, cea mai bună opțiune este îmbunătățirea relațiilor dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.
Este necesar să se acționeze rapid pentru a-i împiedica pe actualii lideri din Sud să continue politica de dictatură și divizarea țării și pentru a crea o impresie favorabilă pe plan intern și extern.
Măsurile luate de actualii lideri pentru așa-zisa democratizare și eliberare a țării nu sunt concludente, deoarece continuă arestarea demnitarilor cu opinii democratice – inclusiv a lui Yun Posun [Yun Bo-Seon], fostul președinte sud-coreean.”
Pe baza acelor date, Republica Populară Democrată Coreeană se așteapta ca noua administrație sud-coreeană să continue reprimarea forțelor progresiste
„Propunerile actuale ale Republicii Populare Democrate Coreene sunt foarte flexibile și cer să se lase vechile disensiuni dintre Nord și Sud în trecut. Acestea oferă un cadru rezonabil și realist pentru reluarea dialogului și găsirea căilor pentru o reunificare pașnică.
Republica Populară Democrată Coreeană consideră că ecoul și reacțiile populației sud-coreene și la nivel internațional, inclusiv ale opiniei publice din Statele Unite ale Americii, sunt pozitive. În acest sens, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite a afirmat că noile propuneri ale Republicii Populare Democrate Coreene sunt flexibile și pozitive, în cadrul unei declarații din 15 ianuarie 1980.”
Se pare că cercurile politice din Coreea de Sud au fost surprinse de noile propuneri ale Republicii Populare Democrate Coreene, ceea ce l-a determinat pe președintele sud-coreean Choi Kyu-hah să amâne cu câteva zile conferința de presă anuală pentru a declara, cu acea ocazie, că va răspunde după o analiză amănunțită a propunerilor, la momentul potrivit.
Sprijinul din exprimat de Partidul Comunist Român și de Guvernul României prin publicarea de materiale în presă
Viceministrul a exprimat recunoștința Partidului Muncitoresc Coreean și a Guvernului Republicii Populare Democrate Coreene pentru sprijinul nemijlocit și activ al Partidului Comunist Român și al Guvernului României față de politica de reunificare a Coreei.
„Această susținere și solidaritate activă s-au concretizat prin publicarea unor materiale detaliate în presa românească și prin intermediul demnitarilor din Republica Socialistă România care au adoptat o atitudine pozitivă în această problemă.
Adjunctul ministrului afacerilor externe a solicitat transmiterea acestui raport către Guvernul României, exprimându-și convingerea că Republica Socialistă România va continua să sprijine activ și consecvent eforturile Republicii Populare Democrate Coreene în găsirea căilor și metodelor de refacere a unității naționale.”
Sursa: Arhivele digitale, Wilson Center