Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Rockul românesc: Un melanj ideologic și cultural între tineret și puterea de stat
Articole online

Rockul românesc: Un melanj ideologic și cultural între tineret și puterea de stat

rock

Subcultura rock își află originea în perioadă de sfârșit a epocii Dej și coincide cu relaxarea ideologică și cu schimbarea politicii externe a României în perioada 1964-1965.

Rockul românesc: Un melanj ideologic și cultural între tineret și puterea de stat

Atitudinea pe care statul comunist român a manifestat-o față de tinerii creatori/consumatori de rock nu a fost nici atât de dură pe cât o prezintă miturile urbane, unele dintre ele alimentate mărturiile unor rockeri ai perioadei, cum ar fi Nicolae Covaci, care relata că ,,te opreau pe stradă, aveau voie să-ți taie părul, să-ți taie jeanș-ii”, nici atât de permisivă, cum a fost în Polonia sau Ungaria, unde regimurile comuniste au capitalizat politic sprijinul primit din partea tineretului. Comunismul românesc a permis, a tolerat, a îngăduit existența muzicii rock, însă niciodată rock-ul nu a devenit o contracultură. Tinerii rockeri români nu au căutat nicicând să doboare establishmentul, ci doar au căutat să primească atâta oază de libertate câtă aveau nevoie.

Rockul românesc, pe măsura ce a devenit profesionist, a trecut printr-un proces de ,,intelectualizare”. Cei care au ajuns să practice și să asculte rock au fost sau tinerii de la Conservator, sau studenții la teatru, arte plastice și arhitectură, accesul clasei muncitoare devenind din ce în ce mai puțin posibil. De altfel, rockul se afla în genere în preferințele elevilor de la istorie, matematică-fizică, copiilor de intelectuali, în vreme ce țăranii sau muncitorii ascultau muzică populară, folk sau muzică ușoară, conform unor date din 1982 adunate în lucrarea ,,Nivelul de cunoștințe artistice al tinerilor”.

Cultura oficială nu a fost într-o luptă cu subcultura rock, ci a influențat-o în mod direct. Trupa Pheonix, prin rockul ,,arhaic” practicat, a servit ideologiei oficiale, mai ales după aplicarea Tezelor din iulie 1971, când regimul a impus o viziune naționalistă asupra trecutului, poporului. Conform ,,Programului PCR de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism” din 1975, artiștii, inclusiv rockerii, trebuia să-și caute inspirația în arta populară, iar tinerii trebuiau să fie mult mai activi și mai aserviți ideologic. Prin urmare, rockerii au avut de ales: sau să plece din țară, de regulă în urma unui concert în străinătate, când cereau azil politic, său să valorifice miturile și să promoveze protocronismul, cum au făcut, de pildă, trupele Sfinx și Savoy.

Ethno-rockul formației Pheonix se înscrie în aceeași linie, căci exprimă o simbioză între rockul occidental și comunismul românesc, o cale de mijloc între muzică și ideologie.

Statul comunist românesc nu a reprimat rockul, dar nici nu l-a sprijinit, ci l-a instrumentat. Mișcarea hippie din SUA avea sens doar acolo, unde anticapitalismul și cultura contestară putea existenta și aveau de ce. Rockul a fost doar supravegheat, căci nu putea fi o amenințare politică, iar înțelegerea dintre Securitate și rockerii a fost una tacită: vă acceptăm, chiar dacă vă prezentăm drept ,,declasați” și ,,sălbăticiți”, pletoși, bărboși și exponenți ai ,,parazitismului social”, însă doar în anumiți parametri.

Departe d ea fi o subcultură disidentă, rockul a evoluat către un consens cu puterea politică, chiar dacă, la nivel tehnic, instrumentele (cum ar fi chitara electrică, folosită pentru prima dată la un concert în România în 1964) puteau crea aparența unei culturi a contestării. Statul comunist a permis existența rockului pentru că era o supapă perfectă și deloc periculoasă pentru tineretul care voia să-și defuleze frustrările, fără a atenta la dărâmare organizării sociale.

Registration

Aici iti poti reseta parola