Remobilizarea armatei române în toamna anului 1918. Cum a primit Mackensen vestea
Forțată de ieșirea Rusiei din război, România a încheiat, de asemenea, o pace separată în mai 1918 cu Puterile Centrale. Pacea, deși a fost ratificată de Parlament, nu a fost niciodată promulgată de Regele Ferdinand al României. În plus, generalii români erau din ce în ce mai atenți la evoluția confruntărilor militare de pe Frontul de Vest.
A doua bătălie de pe Marna din vara anului 1918, faptul că mii de soldați americani ajungeau zilnic pe frontul francez și eșecul ofensivei de la Piave erau semne că Antanta va câștiga în cele din urmă războiul. La 15 septembrie, generalul Louis Franchet d’Esperey a lansat mult așteptata ofensivă aliată pe frontul macedonean, care a fost un succes încă de la început. La 28 septembrie, Înaltul Comandament bulgar a cerut un armistițiu. O zi mai târziu, armistițiul a fost semnat, iar trupelor aliate li s-a permis trecerea liberă pe teritoriul Bulgariei. În curând, Frontul românesc urma să se înființeze pe Dunăre, așa că nu era de mirare că aceste evoluții au fost urmărite cu viu interes în România.
Primele pregătiri pentru mobilizare
Încă de la a doua bătălie de la Marna, șeful Statului Major General român, generalul Constantin Christescu, și câțiva subordonați, au întârziat în mod deliberat demobilizarea armatei române după semnarea Tratatului de la București. Cei mai buni soldați și ofițeri au fost păstrați. În septembrie, aproximativ 170.000 de soldați și ofițeri se aflau încă sub arme, cu aproape 50.000 mai mulți decât se convenise prin tratat. În ceea ce privește dezarmarea, comandamentul român a ales să predea Puterilor Centrale doar armele învechite și cele care nu mai aveau muniție. Acest lucru a permis ca aproximativ 60% din arsenalul existent, format din arme moderne, să rămână în mâinile soldaților români. Armamentul era suficient pentru nouă divizii și exista muniție pentru 15-20 de zile de luptă. Cu aprobarea regelui Ferdinand, pregătirile au fost ținute ascunse de ochii premierului Alexandru Marghiloman, care era convins că Germania va câștiga războiul. După înfrângerea Bulgariei, Christescu a ordonat o punere în aplicare rapidă a planului de remobilizare a armatei române. În prima fază s-a convenit mobilizarea diviziilor din Moldova și Basarabia, iar în cea de-a doua mobilizarea soldaților români din Muntenia.
În lunile septembrie și octombrie, serviciile de informații germane au primit rapoarte care indicau că românii se pregăteau de mobilizare:
„Serviciul de informații al Statului Major General român a desfășurat în ultima vreme o activitate foarte susținută în zona ocupată a României”, se arăta într-un raport înaintat lui Mackensen de către serviciile de informații germane. După ce Bulgaria a încheiat armistițiul cu Antanta, tot mai mulți români cereau mobilizarea armatei și eliberarea Dobrogei ocupate de bulgari. Chiar și Marghiloman le-a propus germanilor ca un contingent mixt româno-german să ocupe Dobrogea. Germanii au arătat o anumită disponibilitate pentru această variantă, dar au cerut României și în special regelui Ferdinand să ratifice Tratatul de la București. Ferdinand a refuzat și i-a cerut lui Marghiloman să nu-și ia niciun angajament față de germani. Regele aștepta ca armata aliată de la Salonic să se apropie de Dunăre pentru a începe eliberarea României.
Sursa: Europecentenary
