Relatările soldaților japonezi care au refuzat să se predea zeci de ani după război. Majoritatea nu s-au putut integra în societatea modernă
Shoichi Yokoi a fugit în jungla din Guam pentru a nu fi capturat în vara anului 1944. A rămas ascuns până în ianuarie 1972
Atunci când sergentul japonez Shoichi Yokoi s-a întors în țara sa natală după aproape trei decenii în care a stat ascuns, reacția sa inițială a fost una de remușcare: „Mă întorc acasă cu mare jenă.”
Pe atunci în vârstă de 56 de ani, Yokoi își petrecuse ultimii 27 de ani trăind o viață mizerabilă în jungla din Guam, unde fugise pentru a scăpa de capturare după cucerirea insulei de către forțele americane în august 1944. Potrivit istoricului Robert Rogers, Yokoi a fost unul dintre cei aproximativ 5.000 de soldați japonezi care au refuzat să se predea Aliaților după bătălia din Guam, preferând să trăiască în sălbăticie decât să fie luat ca prizonier de război. Deși Aliații i-au capturat pe majoritatea acestor rebeli, aproximativ 130 au rămas ascunși până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Yokoi, care a revenit în societate abia după ce a fost împușcat de doi pescari locali în ianuarie 1972, a fost unul dintre ultimii rebeli care s-au predat, oferind un exemplu extrem al accentului pus de filosofia japoneză Bushidō pe onoare și pe sacrificiul de sine.
„El a fost întruchiparea valorilor antebelice ale sârguinței și loialității față de împărat”, a scris Nicholas D. Kristof pentru New York Times în 1997, când Yokoi a murit în urma unui atac de cord la vârsta de 82 de ani.
Pușcașii marini avansează în timpul bătăliei de la Guam din iulie 1944
În urmă cu 50 de ani, la 24 ianuarie 1972, pescarii Jesus M. Duenas și Manuel D. Garcia l-au zărit pe Yokoi verificând o capcană de bambus pentru pești într-o parte a râului Talofofo, la aproximativ șase kilometri de cel mai apropiat sat. După cum a relatat Associated Press (AP) la acea vreme, Yokoi a încercat să atace bărbații, care l-au înfrânt cu ușurință având în vedere starea sa fragilă. (Mai târziu, medicii au considerat că era ușor anemic, dar în rest avea o stare de sănătate destul de bună).
„S-a speriat serios” după ce s-a întâlnit cu oamenii pentru prima dată după zeci de ani, a explicat Hatashin pentru BBC News
„Se temea că îl vor lua ca prizonier de război – asta ar fi fost cea mai mare rușine pentru un soldat japonez și pentru familia sa de acasă”.
După ce au auzit povestea lui Yokoi, oficialii din Guam au dispus repatrierea lui în Japonia. Deși găsise broșuri și ziare care detaliau sfârșitul conflictului cu două decenii înainte, el a considerat aceste rapoarte drept o propagandă americană și a continuat să se împotrivească predării. „Nouă, soldaților japonezi, ni s-a spus să preferăm moartea decât rușinea de a fi capturați în viață”, a declarat mai târziu soldatul, potrivit lui Wyatt Olson de la Stars and Stripes.
Yokoi s-a întors acasă în februarie 1972, fiind întâmpinat ca un erou de o mulțime de 5.000 de oameni. „M-am întors cu pușca pe care mi-a dat-o împăratul”, a declarat el pentru New York Times la revenirea sa. „Îmi pare rău că nu am putut să-l servesc în mod satisfăcător”.
O reconstituire a ascunzătorii lui Yokoi în jungla din Guam
Yokoi a încercat să se integreze într-o „lume [care] a trecut pe lângă el”. După cum spunea un editorialist contemporan, „a devenit nostalgic după trecut, criticând uneori inovațiile vieții moderne”. El a încheiat o căsătorie aranjată în noiembrie 1972, a candidat fără succes la alegerile parlamentare din 1974 și și-a detaliat experiențele într-o carte best-seller și în prelegeri ținute în întreaga țară. Cu toate acestea, a notat Lanchin pentru BBC News, el „nu s-a simțit niciodată acasă în societatea modernă”, iar înainte de moartea sa, în 1997, a făcut mai multe călătorii înapoi în Guam.
La doi ani după întoarcerea lui Yokoi în Japonia, un alt refugiat din timpul războiului, locotenentul Hiroo Onoda, a reapărut pe insula Lubang din Filipine, după 29 de ani de clandestinitate. La fel ca Yokoi, el a susținut că primise ordin să lupte până la moarte. A refuzat să părăsească insula până în martie 1974, când comandantul său a călătorit în Lubang și l-a eliberat oficial din funcție.
