Se procedează la interogarea acuzatului. Acesta refuză să răspundă şi cum nu i se putea descoperi adevărata identitate, instrucţia lâncezeşte.
Într-una din zile, prefectul din Hérault, chiar acela care-l invitase la masă pe generalul Borroméo, avu o idee genială: adună în salonul lui pe toţi oamenii cu vază din localitate, cu intenţia ca în timpul dejunului, să le arate pe misteriosul inculpat.
Poate că vreunul din ei îl va recunoaşte…
Aşadar, Collet e adus la Prefectură, închis într-o odăiţă de la mansardă, alături le bucătărie.
Când soseşte clipa confruntării, se trimit câţiva oameni care să-l aducă din închisoarea provizorie: odaia însă e goală!
Collet se travestise în bucătar şi, odată uşa deschisă, trecuse nesupărat de nimeni pesub nasul jandarmilor de pază!
Un altul, în locul lui, după reuşita unei asemenea lovituri, poate că s-ar fi liniştit, bucurându-se în tihnă de sumele enorrne ce le avea puse la loc sigur.
Dar Anthèlme Collet să nu uităm! — nu era un hoţ de rând, ci un diletant, un artist; el îşi schimba personalitatea spre a-şi bate joc de oameni mai cu uşurinţă şi ca să se distreze el însuşi.
„Uneori, mărturisea el, — ajungeam să cred că sunt într-adevăr ceea ce păream să fiu!”
A fura şi înşela era însuşi scopul vieţii lui!
Continuă aşadar şi fu prins, de rândul acesta chiar de-a binele. Sub un nume de împrumut, fu condamnat la cinci ani de temniţă.
Liberat, îşi reîncepe existenţa aventuroasă la Montauban şi Rochebeaumont, unde închiriază jumătate din apartamentul unui comisar de poliţie.
În sfârşit, la Mans, se opreşte; la 20 noiembrie 1820 se descoperă adevărata lui personalitate şi e condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Cariera-i zgomotoasă de până atunci se sfârşise!
Dar, în temniţă, la Rochefort, unde fusese închis, găsi mijlocul de a mai săvârşi o ultimă escrocherie.
Ca mulţi dintre criminalii faimoşi, Collet îşi scrisese în închisoare memoriile. Editorii, aflând, venire la Rochefort ca să-i facă oferte.
Vându de două ori acelaş manuscris!
Ne mai rămâne, în privinţa„regelui şmecherilor” o mărturie puţin cunoscută, aceea a lui Achille Laurent care, în 1836, a vizitat temniţa din Rochefort, unde Collet îşi ispăşea pedeapsa.
