Regele șmecherilor și incredibilele sale escrocherii, care l-au inspirat pe Balzac. Moare bogat, dar în ocnă

 

Anthelme Collet s-a născut la 1785, în Belley, cu patru ani mai târziu de Brillat Savarin, regele mâncăcioşilor, și a fost unul dintre modelele lui Honoré de Balzac pentru personajul său „Vautrin”.

Dela Brescia, Collet fu trimis, cu regimentul lui, la asedierea orăşelului Gaete. Se lupta pentru întâia oară. În cursul unui atac, cade rănit şi e transportat la spitalul din Neapole.

Rana nu era gravă, dar începuse să se cam sature de război, unde primeşti numai gloanţe fără să ai nici un alt folos.

De aceea se hotărî să-şi schimbe meşteşugul, îşi însuşi banii ce-i lăsase unul din camarazii lui, mort, (singura faptă mârşavă pe care avea s-o regrete amarnic) şi se duse să-l caute pe duhovnic ca să-i spună:

Mi-am greşit vocaţia. Eu m-am născut ca să fiu preot!…

Mişcat, duhovnicul crezu că face bine ajutându-l pe Collet să dezerteze. Fostul locotenent îşi găsi refugiu într-o mănăstire din Caserta.

Învăţă să predice şi dădu celorlalţi călugări pilde frumoase prin purtările lui exemplare.

Iar când fusese vorba să se trimită un delegat, cu însărcinarea de a face chetă prin împrejurimi, Collet a fost ales drept cel mai indicat.

De atunci, când sub dimie sau sub sutana violetă, când în uniformă, aventurierul nostrum dădu lovitură după lovitură, înşelând naivitatea, ori unde o întâlnea.

Isprăvile lui sunt atât de numeroase, încât ar fi cu neputinţă să le cităm pe toate.

Vom aminti numai pe cele mai importante, care sunt în acelaşi timp şi cele mai amuzante.

Preot, strângând bani pentru fondul bisericesc — vă închipuiţi şi dv.! — Collet pastrează pentru sine toate sumele adunate.

În acest scop, şi-a făcut un buzunar secret, înlăuntrul dimiei. Cu banii aceştia, el îşi cumpără haine luxoase, cai, o trăsură, angajează servitori, fură actele unui ofiţer superior care se ducea la Roma şi, sub numele acestuia ajunge în cetatea Papei.

Acolo e primit cu braţele deschise.

Cardinalul Fesch îl instalează în palatul său. Nobilimea îi deschide saloanele şi-l sărbătoreşte.