Deși Arghezi îi pregătise necrologul, a supraviețuit, rămânând paralizat pentru restul vieții, în îngrijirea sorei lui, Elena.
Cunoscut ca homosexual în epocă, a fost totuși căsătorit Hortense Kreminger de Lippa, fosta lui elevă la Azilul „Elena Doamna”.
Au divorțat după trei ani, în noiembrie 1888, cei doi copii, Citta și Teodor, rămâmînd cu mama.
Se zvonea că pentru Hortense făcuse o mare pasiune Alexandru Odobescu, care s-ar fi sinucis din cauza ei printr-o supradoză de morfină.
După despărțire, s-a îndrăgostit nebunește de Ana Pherekyde.
Descendent al Goleștilor
Alexandru Davila, căci despre el vorbim, s-a născut în conacul Goleștilor, la 12 februarie 1862, fiind fiul cel mai mare al doctorului Carol Davila și Anicăi Racoviță, descendentă din familia Goleștilor. Anica Davila a fost fiica Zincăi Golescu și nepoata directă a lui Dinicu Golescu, autorul lucrării „Însemnări a călătoriei mele”, boier, unul dintre susținătorii școlii și teatrului românesc în anii lor de început.
În anul 1874, a fost trimis de tatăl său la Paris, la Liceul St. Louis, unde a studiat până în 1881.
A frecventat în această perioadă cercurile literare și artistice din capitala Franței, cunoscând personalități din elita culturală pariziană precum Jean Richepin, Paul Ponchon, Paul Verlaine, André Gill, Mallot de Basillon, Edmond Haraucourt.
La 29 ianuarie 1905, ministrul Take Ionescu a semnat decretul de numire a lui Alexandru Davila în funcția de director al Teatrului Național din București.
Stabilirea repertoriului Teatrului Național a implicat, în optica regizorală a lui Alexandru Davila, orientarea spre piese din dramaturgia națională clasică.
Astfel, stagiunea 1906-1907 a fost deschisă cu drama „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri și „Răzvan și Vidra” de Bogdan-Petriceicu Hasdeu. Promovarea pe prima scenă teatrală a țării a unor piese de teatru românești, dar și a unora din dramaturgia clasică universală, a fost subliniată prin numărul pieselor reprezentate, între 1905 și 1908, sub direcția sa: din cele 87 de piese, 39 aparțineau unor scriitori români, iar 49 unor autori străini, jumătate dintre aceștia fiind clasici.
Totuși, Alexandru Davila s-a văzut nevoit să demisioneze din cauza demonstrațiilor studenților care-i reproșau tocmai că promova piese franțuzești.
Acuzațiile de plagiat
Prieten la cataramă cu Caragiale (foto), a fost el însuși autor de piese dramatice.
Capodopera sa, piesa de teatru în versuri Vlaicu Vodă, a avut un destin sinuos şi agitat, ca şi al autorului ei. În ziua premierei dramaturgul împlinea patruzeci de ani, şi acest debut târziu, precum şi alte împrejurări din viaţa lui au făcut să izbucnească un violent scandal literar.
După o notă strecurată în „Voinţa naţională”, la 1905, unde era perfid insinuată presupunerea că autorul lui Vlaicu Vodă ar fi profitat de un manuscris al lui Odobescu, se naşte ceea ce, în acelaşi ziar, Ilarie Chendi numeşte „legenda plagiatului” lui Davila.
Detractorii se ivesc unul după altul (în Viitorul, Flacăra, Dreptatea), făcând „dezvăluiri“ stupefiante, dar fără vreo dovadă decisiv incriminatorie.
Campania s-a potolit, însă Davila va rămâne marcat. În corespondenţa lui, chestiunea e obsesivă, el mascându-şi cu greu un „complex” al paternităţii.
Alexandru Davila a murit pe 19 octombrie 1929 la Spitalul Militar din București.
