Zoe Golescu, care în ultimii ani ai vieții lui Dinicu Golescu trăise, pare-se, despărțită de acesta, era încă tânără când îi facem cunoștință prin scrisorile către fii săi și prin scrisorile acestora către „mămicuța” lor.
Nîscută pe la 1792, era fiica lui Alexandru Farfara și a Dumitreanei Pârșcoveanu.
Despre Alexandru Farfara știm doar puțin.
Despre înaintașii săi, nimic.
Poate că numele Farfara va fi fost o poreclă.
Cu înțelesul de „flușturatec”, „vorbăreț”, porecla se întâlnește și astăzi.
În documente – dintre care cel mai vechiu este din 1783 – numele apare doar rareori.
La Craiova, pe locul unde astăzi este tipografia Scrisul Românesc, se afla către sfârșitul veacului al XVIII-lea casa unui Farfara.
Mama Zincăi Golescu cobora dintr-o veche familie oltenească, fiind una din cele „șase fete Pârșcovene”, bine cunoscute de genealogiști, căci din ele se trag numeroae familii dincolo și dincoace de Olt.
Poate la Pârșcoveni se va fi gândit Zoe Golescu când se declara, cu mândrie, coborâtoare din neam de panduri.
Sau, poate, la părintele său care va fi fost un boier oltean, numai poreclit Frafara.
Cum își va fi trăit Zoe Farfara anii copilăriei, ce creștere va fi primit, nu știm.
Va fi învățat, probabil, cam ce se obișnuia pe vremea aceea în casele boierești: puțină grecească, prin dascălii greci ce se aciuaiu pe la curțile boierilor noștri, ceva franțuzească, ce începuse a fi tot mai la modă către amurgul vremii fanariote, ceva geografie, istorie și „moralicești lucruri”.
Nu știm cum va fi scris în grecește.
Scrisori grecești de ale ei nu avem.
Franțuzește însă – cu toată ortografia uneori bizară și sintaxa pe alocuri stângace – Zoe Golescu scrie mai bine, desigur, decât fiii săi, crescuți și învățați în țări străine.
Ea scrie numai franțuzește și scrie într-un stil personal și simțit.
O tradiție de familie ne spune că Zoe Golescu a învățat franțuzește mai ales după măritișul ei.
Și este de presupus că așa a fost.
Căci Zoe Farfara, când s-a măritat cu Dinicu Golescu, era un copil.
Avea 13 ani când a dat naștere primului ei copil.
Era așa de obosită de această sarcină prea timpurie că adormea în jilțuri și pe divane, de o luau pe brațe și o duceau, ca pe un copil, la culcare.
Sursa: George Fotino, Boierii Golești
