„Sculptorul Absurdului”. Viața și geniul lui Eugen Ionescu în teatrul secolului XX
Eugen Ionescu, cunoscut în afara țării sub numele de Eugène Ionesco, s-a născut în 1909 în sudul județului Olt, România. Încă de la naștere, băiatul a fost un personaj special. Multe controverse au fost legate de anul nașterii sale, deoarece, pentru a-și arăta admirația față de dramaturgul roman, I. L. Caragiale, care a murit în 1912, Eugen Ionescu a susținut că s-a născut în același an. Dar aceasta este doar una dintre numeroasele complexități ale acestui dramaturg. El a dat viață în piesele sale diferitelor credințe sofisticate, care, în istoria artei, se încadrează în categoria Teatrului Absurdului.
Absurdul a fost introdus de trei scriitori, dintre care unul a fost Eugen Ionescu
Piesa sa, „Cântăreața cheală”, a zguduit lumea în anul 1950, și, pentru început, nu într-un sens bun. Piesa, care înfățișează ceea ce pare a fi o întâlnire obișnuită între două cupluri într-o sală de mese, ia în curând o turnură derutantă pe măsură ce apare dialogul dintre personaje. Sala de spectacole este brusc transpusă într-un univers în care nimic nu mai are sens. Conversațiile derutante, scenariile bulversante și narațiunea dezorientantă ajung în scurt timp la punctul culminant, atunci când este menționată cântăreața cheală. Tăcerea care pune stăpânire pe sală este urmată apoi de răspunsuri ilogice, precum „își coafează mereu părul în același fel”, din partea protagoniștilor. Principiul care guvernează Teatrul Absurdului, și anume portretizarea decăderii naturii umane în absența unui scop și a unui sens mai înalt, lipsit de bun simț și adesea de logică, a fost, cu siguranță, un concept dificil de înțeles pentru elita de la mijlocul secolului XX.
Absurdul nu era pentru toată lumea, ci pentru câțiva, iar acei puțini au prins repede sensul și motivul de bază al pieselor, aparent fără sens. În ciuda faptului că deseori părea lipsit de intrigă, știința din spatele mișcării era una care avea să atragă tot mai mulți entuziaști, pentru a descoperi sensul vieții. De fapt, Eugen Ionescu nu a fost niciodată un fan al termenului „absurd”, deoarece acesta contrazicea natura pe care dorea să o arate în arta sa – orchestrarea perfectă a haosului. În schimb, el folosea cuvinte precum „derizoriu” și „improbabil” atunci când descria această artă.
În ciuda ascensiunii destul de lente spre popularitate, odată ce Ionescu a ajuns în lumina reflectoarelor, întreaga lume a fost impresionată de operele sale, care rămân punctul de pornire al Teatrului Absurdului. Ele sunt piese de mare valoare în lumea artei. Cea mai apreciată piesă a sa, „Rinocerii”, este construită în jurul unei teme anti-totalitare și este interpretată în întreaga lume. A dobândit o apreciere atât de mare încât, în 1974, a fost transpusă pe marele ecran. Este încă prezentă în repertoriile moderne ale teatrelor din întreaga lume, la zeci de ani de la dispariția creatorului.
Eugen Ionescu a primit multiple distincții pentru activitatea sa excepțională. A fost membru al Academiei Franceze și primul român căruia i s-a acordat o astfel de distincție prestigioasă. Premiul Italiei, Premiul de Stat Austriac pentru Literatură Europeană și Premiul Ierusalimului pentru Libertatea Individului în Societate sunt doar câteva dintre numeroasele distincții pe care le-a primit. În 1964 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, iar în 2009, cu ocazia centenarului nașterii lui Ionescu, Guvernul României a dedicat un an întreg promovării operelor sale în întreaga lume.
