Ritualul ștafetei torței olimpice nu își are originea în Grecia antică, ci în Germania nazistă, în 1936, ca mijloc de propagandă.
Originile ritualului ștafetei torței olimpice ca mijloc de propagandă
În cadrul unei ceremonii solemne în Olympia, Grecia, pe 20 iulie 1936, razele arzătoare ale soarelui de la amiază, concentrate de o oglindă, au aprins flacăra olimpică.
Înconjurat de ruine antice și de femei îmbrăcate în tunici albe, alergătorul grec Konstantinos Kondylis a scufundat o torță într-un cazan aprins, a ținut focul ridicat în mâna dreaptă și a alergat primii pași din ceea ce avea să fie o ștafetă de 12 zile pe uscat până la Berlin, orașul gazdă al Jocurilor de vară din 1936.
În timp ce spectacolul părea să reia o tradiție sacră a Greciei antice, ștafeta torței olimpice a fost de fapt o piesă de teatru politic modern, scenarizată cu grijă și plătită integral de Germania nazistă.
Carl Diem concepe ștafeta torței olimpice
Grecii au folosit un foc ritual în cadrul Jocurilor Olimpice antice, dar nu au organizat niciodată o ștafetă de purtători de torțe pentru a-și deschide jocurile. Ștafeta torței olimpice a fost ideea lui Carl Diem, organizatorul principal al Jocurilor de la Berlin, care a imaginat o succesiune fără precedent de peste 3 000 de alergători care să transporte flacăra de la leagănul Jocurilor Olimpice antice la Stadionul Olimpic din Berlin, unde ar fi aprins cazanul în timpul ceremoniilor de deschidere a celei de-a XI-a Olimpiade.
Diem a avut un rol esențial în convingerea Comitetului Olimpic Internațional să acorde Berlinului organizarea Jocurilor de vară în 1931, însă viitorul acestora a fost pus sub semnul întrebării atunci când Adolf Hitler a devenit cancelar al Germaniei în 1933. Hitler disprețuia mișcarea olimpică modernă, pe care a catalogat-o la un moment dat drept „o invenție a evreilor și a francmasonilor”, însă ministrul propagandei, Joseph Goebbels, l-a convins pe Führer că Jocurile de vară vor fi o scenă internațională de prezentare a Germaniei naziste – iar ștafeta torței va fi un act de deschidere emoționant.
Hitler îi admira pe grecii antici și îi vedea pe naziști ca pe moștenitorii lor legitimi. Deși Diem nu era membru al Partidului Nazist, ștafeta torței va fi cooptată de naziști ca un instrument puternic de propagandă pentru a lega nu numai Jocurile Olimpice antice și moderne, ci și Grecia antică și cel de-al Treilea Reich.
Întreaga ștafetă a torței, începând cu ceremonia din Olympia, a fost o invenție cu totul germană, pentru propagandă
Krupp, un producător german de armament, a fabricat torțele îmbrăcate în oțel, care aveau un element de ardere a magneziului proiectat de chimiștii germani pentru a rămâne aprinse indiferent de condițiile meteorologice. Întreprinderea germană Zeiss Optics a construit oglinda utilizată pentru a aprinde flacăra, iar o mașină Opel care transporta o flacără olimpică de rezervă a însoțit purtătorii de torțe.
Goebbels s-a asigurat că ștafeta a făcut obiectul unei ample acoperiri media germane, inclusiv reportaje radio direct de pe traseu, și a pus-o pe regizoarea Leni Riefenstahl să o filmeze ca parte din „Olympia”, filmul de propagandă nazistă lansat în 1938.
Înconjurată de mitologia Greciei antice, Riefenstahl nu a ezitat să creeze și ea câteva mituri. Nemulțumită de imaginile cu ceremonia reală de aprindere a torței din Olympia și crezând că Kondylis nu semăna cu idealul unui purtător de torță olimpică din antichitate – dacă ar fi existat așa ceva – regizoarea a adus un alt alergător de ștafetă la Berlin după Jocurile de vară pentru a pune în scenă versiunea de aprindere a torței care apare în film.
Din Grecia, flacăra olimpică a parcurs mai mult de 3.000 de kilometri prin Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Austria și Cehoslovacia
Flacăra a fost binecuvântată de preoți ortodocși greci în Bulgaria. Când ștafeta a ajuns la Viena în seara zilei de 29 iulie 1936, naziștii austrieci, care îl asasinaseră pe cancelarul țării într-o tentativă eșuată de lovitură de stat în 1934, au cântat imnul partidului nazist și au întâmpinat flacăra cu strigăte de „Heil, Hitler!”.
Flacăra olimpică a fost întâmpinată de 50 000 de germani la granița cu Cehia în dimineața zilei de 31 iulie 1936, iar a doua zi alergătorul german Fritz Schilgen a ținut torța sus în timp ce intra pe Stadionul Olimpic din Berlin în fața unei mulțimi de 100 000 de spectatori. Schilgen, un alergător de elită, a fost ales ca ultim purtător al torței pentru aspectul său.
Doi ani mai târziu, Hitler a anexat Austria, iar naziștii din Viena l-au întâmpinat pe Führer cu același entuziasm cu care au primit flacăra olimpică. La scurt timp după aceea, germanii, cu brațele ridicate în sus în salutul nazist, mai degrabă decât în gesturi de bunăvoință, au purtat mitraliere Krupp în loc de torțe Krupp de-a lungul acelorași trasee bătute de alergătorii de ștafetă în timp ce ocupau Europa de Est.
Din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, Jocurile de vară nu au mai avut loc până la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948. În ciuda faptului că ștafeta torțelor a fost creată de inamicul lor recent, organizatorii britanici au păstrat ritualul.
