Este vorba de pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18 martie la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi dată la SCBI Craiova.
Potrivit sursei citate, pacientul avea afecţiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).
Medicament anti-malarie
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut aprobarea folosirii unui medicament anti-malarie, clorochină, în lupta împotriva noului tip de coronavirus, relatează Agerpres.
„Hidroxiclorochină şi azitromicină (un antibiotic – n.r.), luate împreună, au o şansă reală de a deveni una dintre cele mai mari revoluţii din istoria medicinei”, a scris Trump pe Twitter, cerând ca acestea „să fie date în folosinţă imediat”.
„Ce avem de pierdut?”, a declarat el ulterior la o conferinţă de presă la Casa Albă.
Totuşi, criticii atrag atenţia că folosirea unui medicament pentru un scop nou nu e lipsită niciodată de riscuri. Printre lucrurile care trebuie testate sunt dozajul şi potenţialele efecte secundare.
Anthony Fauci, unul dintre oficialii americani de vârf care se ocupă de combaterea pandemiei, a spus că nu există decât puţine informaţii privind eficienţa medicamentului, nu şi studii clinice serioase.
Potrivit lui Fauci, acum este o chestiune de utilizare a medicamentului într-un mod controlat şi limitat pentru a obţine date privind eficienţa sa.
Clorochina nemțească
În Germania, Institutul pentru Medicină Tropicală din sudul ţării intenţionează de asemenea să facă teste pe oameni.
Clorochina pare să funcţioneze împotriva noului coronavirus, numit oficial SARS-CoV-2, cel puţin în eprubetă, a declarat la începutul acestei săptămâni Peter Kremsner, directorul institutului.
Potrivit lui Kremsner, un număr mare de pacienţi cu COVID-19, boala cauzată de virus, au fost trataţi cu clorochină în China şi Italia.
Totuşi, nu este clar dacă este un tratament de succes, pentru că pacienţii au primit clorochină în doze foarte mari şi în combinaţie cu multe alte medicamente.
„S-ar putea să nu funcţioneze sau chiar să producă mai mult rău”, a spus Kremsner.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a transmis într-un comunicat că lucrează îndeaproape cu alte agenţii guvernamentale şi cu centre academice care cercetează folosirea acestui medicamente „pentru a stabili dacă poate fi utilizat pentru tratarea pacienţilor cu o formă uşoară sau moderată de COVID-19”.