Viceministrul chinez al sănătăţii, Zeng Yixin, s-a declarat „extrem de surprins” de această propunere, evocând 1o lipsă de respect faţă de bunul simţ şi o aroganţă faţă de ştiinţă”.
El a reiterat poziţia chineză conform căreia unele date nu pot fi puse integral la dispoziţia anchetei din preocupări legate de confidenţialitate, insistând ca OMS să „se debaraseze de interferenţele politice”.
China speră ca OMS să trateze realmente munca de stabilire a originilor COVID-19 ca pe o chestiune ştiinţifică, să se debaraseze de interferenţa politică şi să susţină activ şi prudent desfăşurarea de investigaţii în mai multe ţări şi regiuni de pe glob, a spus oficialul chinez, potrivit Agerpres.
Organizația Chineză a Sănătății
Preşedintele American, Donald Trump, a decis pe 6 iulie anul trecut, ruperea relaţiilor între SUA şi OMS, căreia îi reproşa gestionarea pandemiei şi pe care o acuza de complicitate cu Beijingul.
Trump acuzaa OMS că este o marionetă a Chinei.
OMS a negat acuzația lui Trump că ar fi împrăștiat „dezinformări” ale Chinei privind virusul.
Însă, OMS a fost criticată de mai mulți lideri pentru că s-a plasat de mai multe ori de partea Chinei de la izbucnirea epidemiei în Wuhan.
Viceprim-ministrul Japoniei, Aso Taro, a declarat, în Parlamentul de la Tokyo, că OMS ar trebui să se numească Organizația Chineză a Sănătății, criticând poziția liderilor OMS, care, în opinia sa, nu au anunțat la timp pericolul răspândirii globale a virusului anunțat de China la 31 decembrie 2019.
Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat, încă de dinainte de declararea pandemiei de coronavirus, că nu are încredere în raportările Chinei și a precizat că în afară de o delegație de la OMS, regimul comunist nu a primit echipe de experți străini, care se oferiseră să ajute.
„Stigmatizarea”
OMS a sărit în apărarea Chinei încă din luna ianuarie 2020, când a acceptat, în ciuda avertismentelor venite din Taiwan, că boala Covid nu ar fi contagioasă.
A preferat să susțină, până la mijlocul lunii ianuarie, varianta statului comunist, care afirma că nu se transmite de la om la om.
A existat o intervenție explicită din partea OMS, prin directorul său, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a cerut ca noul coronavirus să nu fie numit virusul chinezesc sau virusul din Wuhan.
Proaspăt întors din China, unde s-a întâlnit cu liderul țării și al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, Ghebreyesus (foto) a spus că este dezamăgit de stigmatizarea pe care o observă.
„Stigmatizarea, să fiu sincer, este mai periculoasă decât virusul. Este cel mai periculos dușman”, spunea șeful OMS în ianuarie 2020.
„Impresionat, până dincolo de cuvinte”
Tot la întoarcerea din China, liderul organizației mondiale a uimit prin laudele pe care nu s-a limitat să le ridice la adresa autorităților comuniste chineze.
El s-a arătat „impresionat, până dincolo de cuvinte”.
„Am fi văzut mai multe cazuri și decese în afara Chinei dacă nu ar fi fost eforturile Guvernului chinez de a proteja propriii cetățeni și oamenii din lumea întreagă”, spunea Ghebreyesus la 31 ianuarie, când erau deja mii de cazuri răspândite în afara Chinei.
La câteva zile după vizita liderilor săi în China, OMS a anunțat, la 3 februarie, deși recunoscuse că există riscul răspândirii virusului, că nu este nevoie de întreruperea zbonurilor și a călătoriilor înspre și dinspre China.
Deși SUA au oprit zborurile, nu același lucru l-au făcut țările europene, de pildă, care abia când Italia a devenit epicentrul coronavirusului și-au limitat și apoi sistat cursele către China.
După 118.000 de cazuri și 4.291 de decese
Pandemia de coronavirus a fost declarată de către OMS la 11 martie, când Europa devenise focarul de Covid-19, când se depistaseră prin testare 118.000 de cazuri și 4.291 de decese, dintre care doar în Italia erau deja 15.000 de oameni infectați.
Într-o lună de zile, coronavirusul raportat de China în ultima zi a 2019 a fost depistat la 1, 4 milioane de oameni și a furat peste 82.000 de vieți.
22 iulie 1946
La 22 iulie 1946 a fost semnată Convenţia privind crearea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a intrat în vigoare la 7 aprilie 1948.
Fondată în 1948, Organizaţia Mondială a Sănătăţii este o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite care face legătura între naţiuni, parteneri şi oameni pentru a promova sănătatea, astfel încât toată lumea, de pretutindeni, să poată atinge cel mai înalt nivel de sănătate, se arată pe site-ul OMS https://www.who.int/, citat de Agerpres.
OMS conduce eforturile globale de extindere a acoperirii medicale universale şi promovează o viaţă mai sănătoasă – de la îngrijirea sarcinii până la bătrâneţe.
OMS este, în prezent, o organizaţie cu 194 state membre.
Statele membre îl aleg pe directorul general al OMS, care conduce organizaţia în vederea atingerii obiectivelor sale globale de sănătate.
În prezent, funcţia de director general al OMS este deţinută de Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Sediul central al OMS se află la Geneva, în Elveţia, încă din 1948.
În prezent, aici lucrează 2.400 de angajaţi.
Adunarea Mondială a Sănătăţii este cel mai înalt for de luare a deciziilor al OMS. În fiecare an, delegaţi din toate statele membre se reunesc la Adunarea Mondială a Sănătăţii, pentru a stabili priorităţile şi a stabili un curs pentru progresul în sănătate la nivel mondial.
Principalele funcţii ale Adunării Mondiale a Sănătăţii sunt stabilirea politicilor organizaţiei, numirea directorului general, supravegherea politicilor financiare şi revizuirea şi aprobarea bugetului propus. Adunarea Mondială a Sănătăţii se reuneşte anual, la Geneva.
Comitetul Executiv al OMS este alcătuit din 34 de membri calificaţi din punct de vedere tehnic şi aleşi pentru un mandat de trei ani.
Comitetul Executiv dezbate şi aprobă agenda Adunării Mondiale a Sănătăţii şi rezoluţiile care vor fi supuse aprobării celor 194 de state membre.
Centrele de Colaborare ale OMS sunt instituţii precum institute de cercetare, universităţi, academii.
În prezent, există peste 800 de Centre de Colaborare ale OMS în peste 80 de state membre, care colaborează cu OMS în domenii precum asistenţa medicală, sănătatea la locul de muncă, bolile transmisibile, nutriţie, sănătate mentală, boli cronice şi tehnologii medicale.
