A studiat la Colegiul Sf.Sava din Bucureşti cu Gheorghe Lazăr şi I.Heliade Rădulescu.
Împreună cu Stanciu Căpăţâneanu, a pus bazele Şcolii Centrale din Craiova pe care a slujit-o timp de zece ani (1826-1836).
Părăseşte Şcoala Centrală şi se stabileşte la Cerneţi, devenind inginer hotarnic.
Avea o bogată activitate publicistică. A colaborat la Curierul Românesc din1829.
Opera: Abecedar greco-român (1825); Abecedar înlesnitor pentru învăţătura copiilor (1828); Cele dintâi cunoştinţe (1828, închinată domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica); Aneta şi Luben (1829); Limba franţuzească şi ortografia ei (1830); Gramatica franţezo-română (1830); Frumoase dialoguri franţeze-române (1830); Engalpion de aur (1833); Abeţedar franţezo-român (1833); Calendarul pe anul 1834; Copilul pierdut şi Licuriciul, traducere din franceză (1838); Columb, traducere din franceză (1839); Canarul, traducere din franceză (1840).
Astăzi vă oferim un pasaj din „Isvoade de scrisoare frumoasă, au Caligrafie rumânească, franțuzească, rusească, nemțască și grecească. De G. Pleșoianul. Se vând la libreria D. George Petrovici din București, lângă Bărăție. 1829”:
Înștințare
Limba rumânească nu e necunoscută în Europa, dar scrisoarea ei este de un caracter așa de bizar încât niciun European n-o poate citi.
Toate neamurile Europii scriu în rând și cu regulă, numai noi Rumânii ne mândrim de barbarismul scrisului cu aruncături și încurcat, care mai mult se gâcește decât se citește.
Poate zice neștine că cu literile slovane nu putem scrie mai frumos; trebuie să suferim așa până când vom îmbrățâșa iarăși p’ale noastre Latinești.
Dar eu răspunz că Rușii tot cu literile slovane se slujesc și cu toate acestea au o scrisoare de se pare omului că nu e Rusască ci Franțuzască. Apoi dar noi Rumânii de ce să nu scriem frumos și regulat ca să ne putem citi scrisorile, atât noi cât și striini?
Pentru că n-am avut ăl puțin învățătura Grămmăticii și o Caligrafie după care să-și îndrepteze fiecare caracterul condeiului.
Această lipsă întristătoare m-a făcut să mă gândesc despre întâmpinarea ei, și docamdată nu putui sluji râvnei mele, iubirii de patrie și dorinții fiilor ei decât cu această Caligrafie mică, dar folositoare, de va fi întrebuințată.
Povățuire pentru țânerea trupului asupra scrisului.
Ca să lucreze cineva cu ispravă, atât bărbat cât și femee meșteșugul scrierii, nu e destul să știe numai formarea literilor ș’a caracterului frumos; face trebuință însă să-și ție și trupul într-o întocmire așa de potrivită cât să nu pătimească îngreuere și osteneală în vremea scrisului. Regulile țânerii trupului sânt cele următoare: să fie așezat pe scaun bine și cu îndemânare; să aibă mâna stângă pe care să razmă și cu care ține hârtia, întinsă pe masă către cea dreaptă, iar pe cea dreaptă în care ține condeiul s-o ție mai depărtată de trup, cu cotul afară de masă; să șază cât să va putea mai drept făr’a se lăsa cu pieptul pe masă, și capul să-l ție prea puțintel plecat spre umărul stâng cu ochii drept dasupra hârtii ca să nu fie silit a se mai suci după rânde.
În sfârșit să-și tae condeiul după țânerea ce-i face a scădea pe hârtie au mai drept au mai plecat, și așa va isbuti foarte bine.
