Pățania lui Cuza Vodă la intrarea în curtea boierului Docan din Bacău povestită de Moș Iancu

 

Reporterul Alex. F. Mihail continua în vara lui 1935 să meargă pe la bătrânii Bucureștilor.

După ce am văzut ce i-a povestit Moș Toma, acum e rândul lui Moș Iancu:

În str. Sinagogii am dat peste soţii care se pregăteau să-şi serbeze nunta de diamant, fiind pe pragul celui de-al optulea deceniu al căsătoriei lor.

E vorba de Iancu şi Sarah Altersohn, cu cea mai lungă căsnicie din Bucureşti, care însă nu s’au prezentat la concurs. Bătrânii s’au căsătorit în primul an după sosirea lui Carol-Vodă la Bucureşti.

Când am păşit în idilica lor locuinţă, din fundul curţii, mama-mare, în ale cărei trăsături regulate se mai pot citi urmele frumuseţii de odinioară, bandaja cu grije la mână pe moş Iancu.

– S’a lovit la un deget! – îmi explică infirmiera improvizată.

Imediat după asta alergă sprintenă la bucătărie – era ora prânzului – ţinând să-şi servească ea personal la masă tovarăşul de viaţă.

– Să nu crezi tot ce-ţi va spune lancu… – aruncă o vorbă, în treacăt.

– Cum, eu sunt mincinos!? Te-am înşelat vreodată? – ripostă oarecum ofensat soţul.

– Apoi să judece domnu… Acu’ 70 de ani, când ne-am logodit, mi-ai dăruit broşa asta şi lănţişorul, pe cari le mai port şi azi la gât. ‹‹E aur curat, tot atât de veritabil ca şi părul tău bălai!›› – mi-ai spus atunci, făcând pe grozavul. Şi când colo ‹‹aurul›› tău s’a albit. Era numai argint poleit…

– Dar şi părul tău de aur – răspunse moşul zâmbind – s’a argintat şi el…

În urma acestei riposte glumeţe, reprezentanta sexului guraliv se declară învinsă, lăsându-ne să să stăm de vorbă.”

Din amintirile lui Moș Iancu

Moş lancu a apucat şi pe Mihai Vodă Sturdza, pe care evreii din Nordul Moldovei îl numeau ‹‹Roş-Împărat››, pentru că avea părul bronzat.

El este acela care-a întemeiat orăşelul Mihăileni, de la vechea frontieră spre Bucovina, colonizându-l mai ales cu evrei.

A mai văzut alaiul lui Cuza Vodă, trecând pe ulițele noroiase ale Bacăului, într’o caleaşcă condusă de surugii călări pe opt cai înaintaşi. Domnitorul, în călătoria ce făcea prin Moldova, urma să fie găzduit în casele boerului Docan.

Surugiii, după obiceiul lor, goneau ca vântul. Când a cotit peste podeţul din faţa curţilor boerului băcăoan, roţile de dinainte au luat tot podeţul, prea şubred, iar caleașca a rămas în șanț.

Speriați că s’a întâmplat o nenorocire, s’au repezit toţi slujitorii din ogradă şi chiar boerii, care așteptau în ceardac.