Revizuirea conflictului istoric dintre Israel și Palestina pe fondul unei noi escaladări din partea Hamas
Un atac surpriză și coordonat asupra Israelului de către militanții palestinieni – unul dintre cele mai mortale și mai îndrăznețe atacuri din ultimii ani – a adus din nou în atenție o problemă veche și continuă: conflictul israeliano-palestinian care afectează Orientul Mijlociu de zeci de ani. Bilanțul morților a crescut la peste 1.000 de persoane – cel puțin 900 de israelieni, potrivit presei israeliene, și 680 de palestinieni, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății. Zeci de soldați israelieni, cetățeni și posibil cetățeni străini au fost luați ca prizonieri, potrivit Forțelor de Apărare israeliene. Presa israeliană raportează că peste 100 sunt dați dispăruți.
Rădăcinile conflictului și ale neîncrederii sunt profunde și complexe, fiind anterioare înființării statului Israel în 1948. Atât palestinienii, cât și israelienii consideră teritoriul dintre râul Iordan și Marea Mediterană ca fiind al lor, iar creștinii, evreii și musulmanii consideră că părți din acest teritoriu sunt sacre. Ultimele șapte decenii au adus războaie, revolte și, uneori, promisiuni pentru un compromis.
Primul Război Mondial: Problema Palestinei
Imperiul Otoman a controlat această parte a Orientului Mijlociu de la începutul secolului al XVI-lea până când controlul asupra celei mai mari părți a regiunii a fost acordat britanicilor după Primul Război Mondial.
Atât israelienii, cât și palestinienii au luptat pentru autodeterminare și suveranitate asupra teritoriului, dezvoltând mișcări respective pentru cauzele lor.
La începutul Primului Război Mondial, mai multe eforturi diplomatice controversate – unele în contradicție – ale Marilor Puteri au încercat să modeleze harta Orientului Mijlociu modern, inclusiv a teritoriilor palestiniene. Palestinienii citează o serie de scrisori din 1915-1916 între emirul de la Mecca și înaltul comisar britanic din Egipt, cunoscută sub numele de Corespondența McMahon-Hussein, ca fiind o schiță a promisiunii unui stat arab independent.
În 1916, Acordul Sykes-Picot, negociat în secret între Marea Britanie și Franța, a planificat împărțirea Orientului Mijlociu în sfere de influență și a stabilit că terenul în cauză urma să fie internaționalizat.
În 1917, ministrul de externe al Marii Britanii, lordul Arthur Balfour, și-a exprimat sprijinul guvernului său pentru „stabilirea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu” într-o scrisoare adresată baronului Walter Rothschild, șeful aripii britanice a influentei familii bancare evreiești europene.
Pentru israelieni, scrisoarea marchează o declarație oficială a dreptului la existență al statului israelian; pentru palestinieni, a fost un prim semn al deposedării lor. De asemenea, în declarație se menționa că „este clar că nu se va face nimic care să aducă atingere drepturilor civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina”, făcând astfel un semn cu capul la populația arabă majoritară și covârșitoare din regiune la acea vreme. (Aproximativ 90 la sută din populație era musulmană în 1850 și aproximativ 80 la sută în 1914).
Imigrația evreiască pe scară largă a urmat în deceniile următoare, inclusiv în timpul persecuției naziste și al Holocaustului. Ambele părți au continuat să își afirme dreptul de a înființa un stat.
1948: Israelul își declară independența
După cel de-al Doilea Război Mondial, aproape de sfârșitul mandatului britanic pentru Palestina, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite adoptă în 1947 Rezoluția 181, care îndeamnă la împărțirea teritoriului în două state independente – unul arab și unul evreiesc. Ierusalimul, important din punct de vedere religios, va fi plasat sub administrație internațională specială. Planul nu este pus în aplicare după ce partea arabă îl respinge, argumentând că este defavorabil pentru populația lor majoritară. Violența în conflictul regional crește.
Israelul își declară independența în mai 1948. A doua zi, o coaliție de state arabe, aliate cu facțiuni palestiniene, atacă forțele israeliene în ceea ce devine primul din mai multe războaie arabo-israeliene. În cele din urmă, Israelul obține controlul asupra unei porțiuni și mai mari de teritoriu – fără a include zonele Cisiordania și Fâșia Gaza. Se estimează că 700.000 de palestinieni fug sau sunt alungați de pe pământurile lor în ceea ce palestinienii numesc „Nakba”, sau „catastrofă” în limba arabă.
Iulie 1956: Criza de la Suez
Președintele egiptean Gamal Abdel Nasser naționalizează Canalul Suez, o rută comercială vitală care leagă Marea Roșie de Marea Mediterană. Israelul invadează Egiptul, urmat de forțe britanice și franceze. Un acord de pace, susținut de Statele Unite și Uniunea Sovietică, pune capăt luptelor. Dar canalul este blocat de nave scufundate și nu se redeschide decât în 1957.
Iunie 1967: Războiul din 1967
În iunie 1967, un război cunoscut sub numele de „Războiul de șase zile” sau Războiul arabo-israelian din 1967 izbucnește pe fondul unor conflicte care persistă, inclusiv blocada continuă a Egiptului asupra transportului maritim în Golful Aqaba. Avioanele de război israeliene atacă aerodromurile egiptene, iar forțele terestre israeliene intră în Peninsula Sinai. Iordania se alătură luptelor alături de Egipt, dar forțele israeliene au avantaj după ce aproape au anihilat puterea aeriană a Egiptului. Israelul preia controlul asupra Fâșiei Gaza, a Sinaiului, a Cisiordaniei, a Înălțimilor Golan și a Ierusalimului de Est, predominant palestinian. Armatele arabe suferă pierderi masive.
Septembrie 1972: Atacul de la Jocurile Olimpice de la München
La Jocurile Olimpice de vară de la München din 1972, un grup de extremiști palestinieni din gruparea Septembrie Negru atacă locul unde sunt cazați sportivii israelieni. Aceștia ucid doi atleți și iau ca ostatici alți nouă, care sunt uciși la scurt timp după aceea.
Octombrie 1973: Coaliția arabă atacă Israelul
O coaliție de națiuni arabe, condusă de Egipt și Siria, lansează un atac surpriză și coordonat asupra Israelului în Yom Kippur, o zi sfântă evreiască. Forțele arabe câștigă inițial teren, dar sunt respinse de o contraofensivă israeliană ajutată de aprovizionarea din partea aliaților, inclusiv a Statelor Unite. Se înregistrează un număr mare de morți de ambele părți.
Septembrie 1978: Acordurile de la Camp David
Un acord de pace între președintele egiptean Anwar Sadat și prim-ministrul israelian Menachem Begin, cunoscut sub numele de Acordurile de la Camp David, este negociat în septembrie 1978 de către președintele american Jimmy Carter. Acesta pune bazele unui acord de pace între cele două țări în anul următor, inclusiv o eventuală retragere a Israelului din Peninsula Sinai. De asemenea, acesta stabilește un cadru pentru un proces de autonomie palestiniană în Cisiordania și Gaza. Potențialele propuneri de pace palestiniene sunt discutate, dar niciodată puse în aplicare.
Decembrie 1987: Prima Intifada
O revoltă palestiniană, sau intifada, aduce ciocniri, proteste și nesupunere civilă, în mare parte spontane, împotriva ocupației israeliene în Cisiordania, Gaza și Israel, ceea ce duce la represiuni militare israeliene dure. Tulburările continuă ani de zile, cu mulți morți sau răniți de ambele părți.
1993: Acordurile de la Oslo
Primul din cele două pacte, cunoscute sub numele de Acordurile de la Oslo, este semnat între Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), stabilind un proces de pace bazat pe rezoluțiile anterioare ale ONU și trasând extinderea unei autonomii palestiniene limitate în Cisiordania și în Fâșia Gaza. (Un acord de monitorizare este semnat în 1995.) Acordurile creează Autoritatea Palestiniană, care va supraveghea majoritatea afacerilor administrative din aceste zone. OEP este recunoscută de Israel și de Statele Unite ca partener de negociere. Cu toate acestea, au rămas nerezolvate probleme cheie, cum ar fi coloniile israeliene din Cisiordania și statutul Ierusalimului, considerat de palestinieni drept capitala unui viitor stat.
2000: A doua Intifada
A doua Intifada, sau revolta palestiniană, începe după ce au izbucnit revolte în urma unei vizite a omului politic israelian de dreapta Ariel Sharon (ulterior prim-ministru) la un complex din Ierusalim, venerat în iudaism, creștinism și islamism. Ciocnirile și alte violențe continuă până în 2005, soldate cu sute de morți de ambele părți.
2006: Hamas este ales în Gaza
Israelul își retrage trupele din Gaza în 2005. Grupul militant palestinian Hamas câștigă alegerile legislative din anul următor, ceea ce duce la tensiuni politice cu partidul Fatah, mai moderat, care controlează Cisiordania.
După ce Hamas a preluat în 2007 controlul asupra Fâșiei Gaza, Israelul impune o blocadă de 16 ani asupra enclavei palestiniene mici și supraaglomerate, în care trăiesc 2 milioane de palestinieni. Limitând mobilitatea bunurilor și a persoanelor care intră și ies din teritoriu, Israelul a adâncit criza umanitară din Gaza, potrivit ONU. Majoritatea locuitorilor din Gaza trăiesc în tabere de refugiați și se bazează pe rațiile ONU.
Cisiordania, unde locuiesc 3 milioane de palestinieni – și peste o jumătate de milion de evrei care trăiesc în așezări considerate ilegale în conformitate cu dreptul internațional – este ocupată de Israel și se află sub administrația sa militară.
Într-un raport din 2022, Amnesty International a declarat că a analizat „intenția Israelului de a crea și de a menține un sistem de opresiune și de dominație asupra palestinienilor”, inclusiv prin „fragmentarea teritorială; segregare și control; deposedarea de terenuri și proprietăți; și negarea drepturilor economice și sociale”.
Decembrie 2008: Israelul atacă Gaza
Israelul începe trei săptămâni de atacuri asupra Fâșiei Gaza, după ce militanții palestinieni, aprovizionați prin tuneluri din Egipt, lansează rachete asupra Israelului. Peste 1 110 palestinieni și cel puțin 13 israelieni sunt uciși.
Noiembrie 2012: Israelul îl ucide pe șeful militar al Hamas
Israelul îl ucide pe șeful militar al Hamas, Ahmed Jabari, declanșând mai mult de o săptămână de tiruri de rachete din Gaza și de atacuri aeriene israeliene. Cel puțin 150 de palestinieni și șase israelieni sunt uciși.
Vara anului 2014: Hamas ucide trei adolescenți israelieni
Militanții Hamas ucid trei adolescenți israelieni răpiți în apropierea unei așezări evreiești din Cisiordania, provocând un răspuns militar israelian. Hamas răspunde cu atacuri cu rachete din Gaza. Un conflict de șapte săptămâni se soldează cu peste 2 200 de palestinieni morți în Gaza. În Israel, 67 de soldați și șase civili sunt uciși.
Decembrie 2017: Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală
Administrația Trump recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului și anunță că intenționează să mute ambasada SUA de la Tel Aviv, stârnind indignarea palestinienilor.
2018: Proteste în Gaza
Proteste au loc în Gaza de-a lungul gardului cu Israelul, inclusiv manifestanți care aruncă cu pietre și bombe cu benzină peste barieră. Trupele israeliene ucid peste 170 de protestatari pe parcursul mai multor luni. În noiembrie, Israelul organizează un raid secret în Gaza. Cel puțin șapte presupuși militanți palestinieni și un ofițer superior al armatei israeliene sunt uciși. Din Gaza, sute de rachete sunt lansate spre Israel.
Mai 2021: Poliția israeliană face un raid la Moscheea al-Aqsa
După ce săptămâni de tensiuni la Ierusalim au dus la raidul poliției israeliene asupra Moscheii al-Aqsa, unul dintre cele mai sfinte locuri ale Islamului, Hamas lansează mii de rachete spre oraș, determinând Israelul să riposteze cu sute de lovituri aeriene. În cele mai aprige lupte din cel puțin 2014, peste 200 de persoane au fost ucise în Gaza și cel puțin 10 în Israel.
Primăvara anului 2022: Șir de atacuri teroriste în Israel
O serie de violențe asupra israelienilor comise de palestinieni se soldează cu 14 israelieni morți într-o serie de atacuri între 22 martie și 8 aprilie. Ca răspuns, Israelul ia măsuri drastice împotriva militanților și a activiștilor și lansează o operațiune militară în Cisiordania, ceea ce face din 2022 un an deosebit de violent.
Forțele israeliene ucid 146 de palestinieni în Cisiordania în 2022, un număr de morți mai mare decât în oricare alt an de când ONU a început să țină evidența, în 2005. Ministerul de Externe al Israelului afirmă că palestinienii au ucis 29 de israelieni în acel an.
Decembrie 2022: Netanyahu a depus jurământul pentru al șaselea mandat
Benjamin Netanyahu depune din nou jurământul în calitate de prim-ministru israelian, după ce a câștigat alegerile care îi conferă cel de-al șaselea mandat și ridică un bloc de politicieni de extremă-dreapta, cândva marginalizat, pe locuri puternice. El alcătuiește cel mai de extremă dreapta guvern din istoria Israelului, despre care criticii spun că a început să zdrobească orice perspectivă a unei soluții cu două state.
Este, de asemenea, cel mai favorabil coloniștilor, unii membri încurajând extinderea activităților de colonizare în teritoriile palestiniene ocupate. Violența coloniștilor împotriva civililor palestinieni, coloniștii fiind încurajați de guvern, crește și ea.
Ianuarie 2023: Raid israelian asupra orașului Jenin
Forțele israeliene fac un raid în orașul palestinian Jenin, ucigând nouă persoane într-un schimb de focuri. A doua zi, un bărbat înarmat palestinian ucide șapte persoane, inclusiv copii, în timpul rugăciunilor într-o sinagogă din Ierusalimul de Est.
Vara anului 2023: represalii israeliene se înmulțesc
În luna mai, Israelul lansează atacuri aeriene surpriză în Fâșia Gaza, ucigând trei militanți de rang înalt și alte 10 persoane, printre care femei și copii, spun oficialii din domeniul sănătății. Acest lucru a declanșat o serie de violențe care au durat cinci zile și au ucis cel puțin 33 de persoane în Gaza și două în Israel.
La 19 iunie, forțele israeliene au efectuat un raid în Jenin, desfășurând elicoptere de luptă în Cisiordania pentru prima dată de la cea de-a doua Intifada.
A doua zi, doi bărbați înarmați din Hamas deschid focul asupra unui restaurant dintr-o așezare israeliană, ucigând patru israelieni.
Sute de israelieni fac apoi ravagii prin satele palestiniene, incendiind case și mașini și trăgând în locuitori, potrivit oficialilor locali. Israelul efectuează, de asemenea, primul atac cu drone în Cisiordania din 2006, ucigând trei presupuși militanți.
În iulie, Israelul organizează un atac aerian și terestru cu 1.000 de soldați susținuți de atacuri cu drone împotriva unei tabere de refugiați din Jenin, ucigând 12 persoane. Operațiunea marchează începutul unui „amplu efort de combatere a terorismului”, despre care Forțele de Apărare ale Israelului afirmă că va continua pe termen nelimitat.
