Originea avangardei și ,,originea lumii”
Contestând valorile pozitivismului în artă și societatea de pe pozițiile unor alienați, avangardiștii și-au intensificat tot mai mult discursul, protestul devenind mai vehement pe măsură ce ne apropiem de 1900. Mai mult decât atât, deși fiecare epocă și-a avut rebelii săi care au privit arta, să spunem așa, ionescian, „în termeni de opoziție și ruptură”, nu se poate vorbi de o avangardă propriu-zisă înainte de ultimul sfert al secolului XIX. Și tocmai în acest interval, Cézanne, Van Gogh și Gauguin, cei trei mari singuratici și neînțeleși pionieri, căutau frenetic soluții pentru limitele pe care le găseau artei, nemulțumiți arta impresionistă, ale cărei lecții le învățaseră foarte bine. Răspunsul la aceste probleme a constituit fundamentul cristalizării primelor curente avangardiste – cubismul, expresionismul și, prin Gauguin, primitivismul.
Marele merit al artiștilor vremii a fost acela de a fi înțeles și expus noi moduri de a interpreta lumea, de a o privi cu alți ochi și de a o reprezenta cu o altă sensibilitate, renunțând la concepția revolută că arta trebuie să fie o reprezentare a frumuseții naturale sau o reproducere a unor forme armonioase menite a provoca plăcere prin contemplație.
Originea curentului
Cel dintâi „revoltat al picturii franceze” a fost creatorul tabloului L’Origine du monde, Gustave Courbet, care a refuzat Legiunea de onoare, gest pe care l-a făcut şi „părintele” impresionismului, Monet, ajuns la apogeul gloriei sale.
Secolul XIX dă naștere unui paradox în arta picturală: deși necunoscuți – în orice caz, nu atât de populari cum sunt în zilele noastre – în epocă, cei mai iluștri pictori sunt astăzi outsiderii, refuzații de atunci, în vreme ce artiștii oficiali nu au reușit să treacă de proba vremii. Toate astea pentru că din secolul XIX arta va însemna înfruntarea convențiilor, constrângerilor, revelarea inovației, iar țelul artistului –– victoria în lupta artei pentru artă. Pentru a subzista, avangarda are nevoie de opoziție. Cu alte cuvinte, de emergența spiritului de frondă avangardist e „responsabil” restul câmpului cultural în raport cu care e definită avangarda. Unul dintre miturile care au persistat în istoria culturală privind avangarda a fost așa-zisa contradicția totală între avangardist și burghez, inamici
naturali, ireconciliabili. În fapt, din acești burghezi se va alege publicul în stare să guste inovația avangardistă. Tot burghezii sunt și cei care au putut recepta cel mai bine mesajele revoluționare, nu doar în plan cultural, ci și politic și social, emise de artiști, a căror operă nu se mai vrea a fi eternă, ci paternă, cu alte cuvinte, aflată la originea unor metamorfoze ireversibile.
