Expresionism și cubism: Revoluți(onare) a artei
În pictură, fovismul (1905-1910) apare ca o revoltă față de principiul impresionismului, acela al fidelității față de aparențe. Grupul foviștilor s-a făcut remarcat după expoziția din 1905 de la Paris, predilecția pentru culori violente și neglijarea formelor constituind trăsăturile lor definitorii. Impresionat de peisajele nord-africane și de covoarele orientale, Matisse, principalul pictor al mișcării, a influențat major desenul modern prin gustul lui pentru o simplificare aproape decorativă. În Germania, expresionismul s-a dezvoltat în cadrul a două grupuri: Die Brűcke (Podul) şi Der Blaue Reiter (Cavalerul albastru).
Dacă primul grup, al cărei ideolog a fost studentul la arhitectură Ernst Ludwig Kirchner, nu a rezistat decât 8 ani, totuși producțiile unor membri, cum ar fi Nolde, din care transpare un sentiment tragic al naturii, au avut reverberații. De partea cealaltă, fondatorii au fost Kandinsky și Franz Marc. Grupul ia naștere la Munchen în 1911, un membru de seamă fiind Paul Klee. Dacă Kandinsky va încerca o îmbinare între sunete și culori (Compoziții, Impresii), Klee va miza pe alegorii și geometrie, încercând o liberare totală a picturii de obiect. Nu poate fi lăsat la o parte nici Țipătul lui Edvard Munch, dintr-un anumit unghi, „o Mona Lisa modernă”, tributară lui van Gogh. În ceea ce privește sculptura, expresionismul german a dat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului: Barlach. Manifestându-se și-n pictură și literatură, a sfârșit prin a fi considerat decadent de naziști, însă a continuat să creeze, expresivitatea lucrărilor sale, cum ar fi Fie-vă milă! (o bătrână cerșind), aducându-i notorietatea.
Cubismul (1907-1914) e indisolubil legat de numele lui Picasso, cu toate că Picasso nu a uzat continuu de maniera cubistă de a picta, revenind adesea la forme tradiționale.
Un nume la fel de important este însă Braque
Ambii s-au bucurat de susținerea financiară a vizionarului DanielHenry Kahnweiler, fără de al cărui fler remarcabil explorările cubiste poate nu ar fi existat. Rămân în urma acestor ani de creație cubistă experiențele și invențiile acestor doi prodigioși artiști, fără a mai discuta firește de unele dintre cele mai cunoscute și importante tablouri din istoria artei, precum Domnișoarele din Avignon. Deconstrucția obiectelor și analiza lor intensă, tehnica papier collé, prin care obiectul banal devenea parte a unui complex artistic (ready-made-urile lui Duchamp, și, în genere, arta conceptuală, aici își află originea), montajele, adică amestecul de elemente, cum ar fi hârtia pictată, lemnul și cartonul, toate acestea sunt invenții ale acestor tineri artiști în căutarea unor noi teritorii ale artei.
E de ajuns doar menționarea Chitarei (1912), reinventarea acestui instrument din corzi, carton îndoit și sârmă pentru a dovedi că, într-adevăr, arta se putea face din orice. Fără vreun manifest și fără vreo țintă politică, așa cum au avut alte mișcări de avangardă, cubiștii au preluat arta de acolo unde o lăsase Cézanne, lăsând o moștenire mult mai perenă decât durata efectivă a existenței grupului cubist, pe care Marele Război l-a destrămat.
