Ocupația germană a Cehoslovaciei în fotografii istorice rare, 1938-1939
Cehoslovacia semnase tratate cu Franța în 1926 și cu Uniunea Sovietică în 1935 tocmai pentru a se proteja împotriva agresiunii germane – Uniunea Sovietică a promis că va interveni, dar numai dacă Franța va acționa prima -, dar a rămas expusă și vulnerabilă.
Acordurile concomitente dintre Mica Înțelegere formată din Cehoslovacia, România și Iugoslavia pentru a se apăra împotriva oricărei agresiuni din partea Ungariei au fost de puțin folos.
În cadrul Republicii Cehoslovace, o mișcare naționalistă virulent germană, condusă de Konrad Henlein și susținută pe deplin de național-socialiștii de la Berlin, s-a opus dominației de la Praga și a cerut ca Sudetenlandul, unde trăiau majoritatea germanilor cehoslovaci, să fie unit cu Reich-ul.
Când, la numai două luni după anexarea Austriei de către naziști, trupele germane s-au pregătit să mărșăluiască peste graniță în mai 1938, cehoslovacii s-au mobilizat parțial, iar situația a devenit din ce în ce mai amenințătoare.
Ambasadorii Franței și Marii Britanii i-au înmânat o notă președintelui Edvard Beneš la 19 septembrie, cerându-i ca republica să predea Germaniei teritoriile cerute în schimbul unei garanții a noilor sale frontiere, asta pentru a preveni o ocupație imediată de către Wehrmacht.
La 23 septembrie, într-un gest disperat, Cehoslovacia și-a mobilizat încă o dată armata și forțele aeriene. Benito Mussolini, aliatul lui Hiter, a propus atunci o reuniune a patru puteri pentru a rezolva criza cehoslovacă.
Faimoasa conferință s-a reunit la 29-30 septembrie (1938) la München, la care au participat reprezentanți ai Germaniei, Marii Britanii, Franței și Italiei, cehoslovacii fiind absenți.
Chamberlain, prim-ministrul francez Edouard Daladier, Hitler și Mussolini au semnat un acord prin care au acceptat toate cererile Germaniei.
Regiunea Sudeților urma să fie unită cu Reichul începând cu 1 octombrie; această concesie și alte concesii au privat Republica Cehoslovacă de o mare parte a teritoriului său istoric, de principalele sale fortificații împotriva Germaniei și de o mare parte din fabricile sale de fier, oțel și textile.
În plus, odată cu pierderea regiunii Sudeților a apărut și amenințarea unor noi pierderi de teritorii de frontieră în est, la care râvneau Polonia și Ungaria. La o săptămână după mobilizare, Cehoslovacia a capitulat la 30 septembrie.
Încorporarea regiunii Sudeților în Germania, care a început la 1 octombrie 1938, a lăsat restul Cehoslovaciei slăbită
Mai mult, o mică parte nord-estică a regiunii de frontieră cunoscută sub numele de Zaolzie a fost ocupată și anexată Poloniei, aparent pentru a „proteja” comunitatea locală de etnie poloneză și ca urmare a unor revendicări teritoriale anterioare (disputele ceho-poloneze din anii 1918-20).
În plus, prin Primul Tratat de la Viena, Ungaria a primit teritoriile sudice ale Slovaciei și ale Ruteniei carpatice, care erau locuite în mare parte de maghiari.
Întrucât statul slovac a fost proclamat la 14 martie 1939, a doua zi, Ungaria a ocupat și anexat restul Ruteniei Carpatice. După ce s-a temut de o invazie maghiară, prim-ministrul ceh a cerut Wehrmacht-ului german să protejeze restul teritoriilor cehe.
În dimineața zilei de 15 martie, trupele germane au intrat în restul teritoriilor cehe din Cehoslovacia (Rest-Tschechei în germană), fără a întâmpina practic nicio rezistență (singurul caz de rezistență organizată a avut loc în Místek, unde o companie de infanterie comandată de Karel Pavlík a luptat cu trupele germane invadatoare).
Invazia maghiară în Carpați-Ucraina a întâmpinat rezistență, dar armata maghiară a zdrobit-o rapid. La 16 martie, Hitler s-a deplasat în ținuturile cehe și, de la Castelul Praga, a proclamat protectoratul german al Boemiei și Moraviei.
Pe lângă faptul că și-a încălcat promisiunile făcute la München, anexarea restului Cehoslovaciei nu a fost, spre deosebire de acțiunile anterioare ale lui Hitler, descrisă în Mein Kampf.
După ce declarase în repetate rânduri că era interesat doar de pangermanism, de unificarea etnicilor germani într-un singur Reich, Germania cucerise acum șapte milioane de cehi. Proclamația lui Hitler de creare a protectoratului susținea că „Boemia și Moravia au aparținut timp de mii de ani de Lebensraum-ul poporului german”.
Opinia publică britanică s-a schimbat drastic după invazie. Chamberlain și-a dat seama că Acordul de la München nu a însemnat nimic pentru Hitler. Chamberlain a declarat publicului britanic la 17 martie, în timpul unui discurs ținut la Birmingham, că Hitler încerca „să domine lumea prin forță”.
Există surse care au evidențiat tratamentul mai favorabil aplicat cehilor în timpul ocupației germane în comparație cu tratamentul aplicat polonezilor și ucrainenilor.
Acest lucru este atribuit opiniei din cadrul ierarhiei naziste potrivit căreia o mare parte a populației era „capabilă de arianizare”, prin urmare, cehii nu au fost supuși unui grad similar de acte de brutalitate aleatorii și organizate pe care le-au suferit omologii lor polonezi.
O astfel de capacitate de arianizare a fost susținută de poziția conform căreia o parte a populației cehe avea strămoși germani.
Pe lângă inconsecvența animozității față de slavi, există și afirmația că politica energică, dar reținută, din Cehoslovacia a fost parțial determinată de necesitatea de a menține populația hrănită și mulțumită, astfel încât să poată desfășura activitatea vitală de producție de armament în fabrici.
În 1939, țara servea deja drept un important centru de producție militară pentru Germania, fabricând avioane, tancuri, artilerie și alte tipuri de armament.
În martie 1944, în timpul Operațiunii Margarethe, Ungaria a fost ocupată de Germania, în timp ce începând cu sfârșitul lunii august 1944, odată cu Revolta Națională Slovacă, Slovacia a împărtășit aceeași soartă.
Ocupația s-a încheiat odată cu capitularea Germaniei în urma celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul ocupației germane au fost uciși între 294.000 și 320.000 de cetățeni (inclusiv evrei, care au reprezentat majoritatea victimelor).
