„Era vara anului 1968, povestește Marcel Ungureanu în 2010, în revista „Memoria”, după mitingul care a avut loc în Capitală, în Piata Palatului, când Ceaușescu s-a întrecut pe sine surprinzând Occidentul, iar „tovarășul Cristescu” îi trimitea „tovarășului Ceauseșcu” o telegramă care începea așa:
„Cristescu Plăpumaru către Ceaușescu cizmaru…”.
Telegrama pe care am transmis-o, în acele zile, eu personal, din vechiul local al poștei din Călimanești”.
Cea mai neagră zi din viața lui Plăpumarul
Tot Marcel Ungureanu, care-l cunoscuse pe Cristescu Plăpumarul în vara lui 1966 la Călimănești, unde primul secretar general al PCR locuia, spune că, după destăinuirile acestuia, și-a trăit cea mai neagră zi din viață la construcția canalului Dunărea-Marea Neagră.
Zi în care, trudind cu târnăcopul în inima santierului, este recunoscut de un fost comisar al poliției de pe vremuri, care văzându-l, s-a oprit din lucru și, adresându-i-se „colegial”, l-a întrebat:
– Da’ dumneata ce cauți aici, domnule Cristescu? Nu sunt ai dumitale la putere?
Întrebare la care s-a „trezit blocat” și, nefiind în stare să dea un răspuns, a dat cu târnacopul de pământ și, riscând să fi pedepsit, a părăsit locul de muncă.
Plăpumarul avea să treacă prin închisorile comuniste.
A fost condamnat la Canal, rearestat în 1952, urmărit de Securitate la înmormântarea lui Titel Petrescu în 1956 şi a Anei Pauker în 1960.
Întreaga sa viaţă a pus-o în slujba ideilor socialiste, crezând în socialism chiar şi atunci când se afla în închisoare.
O scurtă descriere a lui Cristescu, după perioada de detenţie, din lucrarea lui Iancu Moţu, „Arheologia unei mărturii a lui Gheorghe Cristescu-Plăpumaru. Racovski şi partidul care nu există”, ne arată că se schimbase, că suferea din cauza celor care se aflau la conducere şi care schimbaseră tot ceea ce el se chinuise să construiască:
„Cristescu nu mai avea nimic din ţinuta bărbatului bine făcut, chipeş şi arogant din anii de început ai comuniştilor.
Nu numai regimul de detenţie îl schimbase, cât ranchiuna şi ura care-l măcinau împotriva lui Dej şi a celor care conduceau ţara, care l-au aruncat în închisoare fără ca el să se simtă vinovat de ceva.
Îi mai rămăsese doar o tipică aplecare către intrigă, către tras sforile chiar şi în închisoare.
Unii dintre ofiţerii penitenciarului îl detestau pentru că avea obiceiul să facă pe dracu în patru să se dea bine cu direcţia”.
Condamnat de nemți la moarte
Mai trebuie precizat, pentru a vedea adevărata personalitate a lui Cristescu Plăpumarul, că în 1917 fusese condamnat la moarte.
El protestase împotriva germanilor care ocupaseră capitala.
În urma unei demonstraţii din 1917, a fost arestat şi condamnat la moarte, lucru care nu se va întâmpla datorită intervenţiei autorităţilor române, dar şi a social-democraţilor germani.
Cy uteciștii în 19272
Plăpumarul, rememorând anii de glorie ai tinereții sale, împărtășeste unor tineri uteciști din experiența sa politică.
Într-un interviu dat în 1972, Cristescu le declama versurile sale preferate studenților care-l intervievau:
Când or crește în lume îndeajuns/ și trandafiri și pâine/ a câtorva e lumea azi/ A tuturora mâine/ de a pururea.
