Anton Alexandrescu continua, cu o laudă partidului:
„E drept că printr-o vigilenţă admirabilă, partidul a fost scăpat din timp de Foriş şi ceilalţi. Dar pentru imperialişti, condiţii favorabile au fost şi în ţara noastră.
Centrul Inteligence Service-ului pentru balcani, condus de Masterhon – de formă director la o societate petroliferă – nu a fost între cele două războaie şa Bucureşti?
Aceste îndoieli mă îndeamnă să fac oarecare legătură între folosirea de Slansky (foto) a oamenilor cu dosare grele pentru posturi importante şi poziţia unor oameni cu astfel de dosare la noi”.
Nu meritau să fie membri PMR
Înainte de a trage concluzia, el dăduse exemple ale unora care nu meritau să fie membri de partid, cum ar fi:
“Prof. Tr. Săvulescu, vechi academician, nu a fost nici democrat-burghez, a fost de-a dreptul aristocrat, profascist (…) Dar exponent politic şi membru de partid nu-şi poate justifica locul decât poate pe dosarul lui atât de greu, carel poate face utilizabil fără personalitate”;
“prof. St. Nicolau (infra-micro-biologul) căruia Antonescu i-a făcut catedră în Bucureşti, unde a deschis cursul cu o pompă cum rar s-a văzut” sau “G.C. Stere este profesor universitar, decan şi preşedintele Tribunalului Suprem.
La Tribunalul Suprem, de doi ani, poate fi considerat de-a dreptul absent. Aşa este comentariul public. Nu cunosc direct, nimic din trecutul lui. S-a vorbit însă că, la Chişinău, era membru al unei loji masonice cu caracter şovin”.
Dar ce se întâmplase la Praga de Anton Alexandrescu găsise necesar să tragă un semnal de alarmă la cel mai înalt nivel al statului comunist?
Secretarul general al partidului comunist din Cehoslovacia, Rudolf Slansky, tocmai fusese condamnat la moarte şi executat.
Victima rupturii dintre Tito și Stalin
Evident că propaganda bolşevică falsificase adevărul, iar Alexandrescu aflase că Slansky ar fi fost spion şi că ar fi participat la o conspiraţie capitalistă internaţională pentru a submina socialismul, iar pedepsirea sa ar răzbuna uciderea de către nazişti a comuniştilor cehi Jan Šverma şi Julius Fucik în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În realitate, Slansky, un comunist înrăit şi criminal la rândul său, căzuse victimă rupturii dintre Tito şi Stalin, acesta din urmă provocând un val de „epurări” în conducerile partidelor comuniste, pentru a preveni apariţia altor rupturi între Uniunea Sovietică şi ţările satelit.
Iar Slansky a fost considerat vulnerabil, deci tocmai bun de dat exemplu, din cauza problemelor economice ale ţării.
În noiembrie 1952 Slansky şi alţi 13 funcţionari comunişti de rang înalt (dintre care 10 erau evrei) au fost arestaţi şi acuzaţi de a fi titoişti şi sionişti, deoarece retorica oficială a URSS se întorsese împotriva sionismului, deşi relaţiile oficiale cu Israelul nu au fost întrerupte până în 1953.
Judecarea sa a fost cunoscută mai târziu ca procesul Slansky. Acuzaţii au fost învinuiţi oficial de înaltă trădare. După opt zile şi numeroase acuzaţii, 11 din cei 14 inculpaţi au fost condamnaţi la moarte.
Slanskýya fost cel mai înalt lider politic executat în perioada regimului comunist din Cehoslovacia.
