Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Singurul mitropolit ortodox care a recunoscut colaborarea cu Securitatea, s-a împărtășit la greco-catolici și le-a restituit bisericiile
Articole online

Singurul mitropolit ortodox care a recunoscut colaborarea cu Securitatea, s-a împărtășit la greco-catolici și le-a restituit bisericiile

Gestul lui nu a fost urmat şi de alte feţe bisericeşti. Mai mult, după ce şi-a mărturistit „păcatul”, acesta nu a fost privit cu ochi buni de ceilalţi prelaţi care nu au fost mai prejos în perioada comunistă.

Vizita securistului

„Din acest punct de vedere, a fost o perioadă foarte dificilă, care, aş zice aşa, m-a marcat într-un sens negativ, creându-mi foarte multe frământări sufleteşti, prin faptul că asistam la situaţii potrivnice credinţei mele şi convingerilor mele, când a trebuit să nu reacţionez sau să nu mă manifest ca fiind potrivnic regimului…

Eu însumi, când am ajuns episcop la Arad, în 1960, una din primele vizite ce mi s-a facut, a fost din partea şefului Siguranţei, nu era atunci Securitatea, era Siguranţa, care a venit la mine şi mi-a spus: eu sunt ceea ce sunt şi aş dori să colaborăm.

Eu am spus: nu ştiu în ce fel putem să colaborăm şi atunci el mi-a spus: aş dori ca să ţinem legătura unul cu altul şi în acest sens vă voi vizita deseori, vă voi căuta şi v-aş ruga să nu mă refuzaţi.

În felul acesta, am intrat într-o aşa zisă colaborare cu Securitatea de atunci şi sigur că scopul lor era acela de a avea în conducatorul unei instituţii, cum era acea a bisericii, un om care să nu le fie potrivnic.

Sigur că în condiţiile de atunci, n-am făcut opoziţie regimului”, a mărturisit Nicolae Corneanu.

Parastas de șapte ani

Au trecut şapte ani de la moartea Înaltpreasfinţitului Nicolae Corneanu, care a fost mitropolitul Banatului vreme de 52 de ani.

Pe 28 septembrie 2014, Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului în vârstă de 90 de ani, avea să treacă la cele veşnice.

În toate bisericile au avut loc marți slujbe în memoria lui Nicolae Corneanu.

Nu doar biserica ordodoxă s-a gândit la Nicolae Corneanu, care a fost cunoscut pentru promovarea ecumenismului şi pentru relaţia sa foarte bună cu toate cultele religioase din Timişoara.

A fost un om special şi pentru greco-catolicii din Banat.

Dovadă şi comemorarea care a avut loc în Biserica Greco-Catolică din Fabric, pusă la cale de jurnalista Ramona Băluţescu.

În 2008, mitropolitul Nicolae Corneanu a scandalizat o parte din BOR, dar şi o mare parte din societatea românească, atunci când s-a împărtăşi la greco-catolici.

Evenimentul a avut loc cu ocazia sfinţirii bisericii greco-catolice din Timişoara cu hramul Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii, în prezenţa lui Francisco Javier Lozano, nunţiu apostolic în România, a PS Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, a zeci de preoţi români şi străini, şi a mii credincioşi veniţi din toată ţara.

Nicolae Corneanu a plecat din mijlocul credincioşilor şi a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăşi.

Datorită acestui gest, Nicolae Corneanu a fost pus la „index” de mai marii preoţilor ortodocşi din restul ţării.

Ăn timpul mitropolitului Corneanu, greco-catolicii şi-a redobândit bisericile de care au fost deposedaţi în perioada comunistă.

 

 

 

 

 

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola