Marţi, 28 mai 1946
În dimineaţa zilei de azi, i-am făcut o vizită Mitropolitului Nifon Criveanu la locuinţa sa din strada Antim 2, căruia i-am relatat cum a decurs sărbătorirea a 80 de ani de vârstă (ieri a fost sărbătorit) a Patriarhului Nicodim.
M-a ascultat; am rămas mult.
Tocmai mi-am luat rămas bun când mă reţine să-mi istorisească ce demersuri a mai făcut în legătură cu clarificarea situaţiei sale.
Mi-a istorisit cum, într-o zi, l-a vizitat pe arhiereul Emilian Antal, aici, în Capitală (str. Robert de Flers) rugându-l să-i spună sincer care este atitudinea Guvernului faţă de Biserică şi faţă de problema reînfiinţării Mitropoliei Olteniei.
I-a atras atenţiunea să-i spună adevărul.
Antal i-a răspuns că Guvernul nu are o atitudine ostilă faţă de nici una din cele două probleme.
Dând crezare celor spuse, Nifon l-a rugat pe Antal să-i înlesnească o audienţă la Emil Bodnăraş (foto), secretar general al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.
În dimineaţa zilei fixate (şi anunţată de Antal prin telefon, în prealabil) s-a prezentat la Preşedinţie, unde i s-a spus că nu poate intra fiindcă numele lui nu este menţionat pe lista de audienţe.
Mitropolitul a insistat să fie anunţat, căci are o audienţă fixată.
Între timp, apare o persoană de la etaj (faptul se petrecea în hall, la parter) şi anunţă că mitropolitul este aşteptat de secretarul general.
S-a prezentat şi a fost primit imediat.
I-a relatat că vine pentru a expune durerea poporului oltean şi a lui personală, în urma desfiinţării Mitropoliei Olteniei de către Patriarhul Nicodim sub ministeriatul (Culte) preotului C. Burducea.
I-a făcut un scurt istoric al drepturilor pe care le are Mitropolia Olteniei la existenţă şi-l roagă să binevoiască a se ocupa de această problemă, care se poate reactualiza.
Îi spune că a vorbit cu ministrul M. Ralea, ad-interim la Culte, şi cu Patriarhul Nicodim, care nu face opoziţie. Emil Bodnăraş răspunde neclar.
Atunci, Mitropolitul Nifon îl întreabă dacă în ţara aceasta nu se găseşte o persoană care să-l pună la respect pe acest Patriarh, care face, împreună cu camarila sa, ce vrea în Biserică.
Apoi, Emil Bodnăraş s-a uitat într-un dosar (aproximativ 20 de file), după care i-a citit câteva date din viaţa mitropolitului.
I-a vorbit frumos despre rolul social al Bisericii, care, azi, [e] în afara frământărilor.
Îi spune că-l cunoaşte pe mitropolit încă din 1942; acum îl găseşte cam slăbit; că-l ştie sărac; că se bucura de atenţiunea mareşalului I. Antonescu (condamnat, acum în urmă, la moarte); vede necesitatea Mitropoliei Olteniei pentru afirmarea oltenilor.
Să mai aştepte două luni.
După o clipă de tăcere, adaugă: poate o lună.
I-a imputat, oarecum, mitropolitului faptul că până în prezent nu a intrat în legătură cu Guvernul, pe care, ca atare, l-a evitat, stând de-o parte.
Mitropolitul i-a răspuns că:
Mareşalul Antonescu îi recunoştea, într-adevăr, meritele, dar între ei n-a existat o comunitate de idealuri.
De exemplu, mareşalul a venit de două ori la Călimăneşti şi până la Râmnicu-Vâlcea nu s-a deplasat să-l vadă şi pe el, pe când pe Mitropolitul Nicolae Bălan îl vizita adesea şi-l chema la Predeal, la el. Este, deci, o deosebire de atitudine.
Cât despre faptul că n-a intrat în legătură cu Guvernul, este un adevăr; n-a făcut-o, nu din rea voinţă, ci întrucât, fiind multă vreme la Craiova, după scoaterea lui din scaun, n-a putut veni la Bucureşti, din cauza lipsei mijloacelor de comunicaţii, câtăva vreme, iar mai apoi a greutăţilor întâmpinate, atunci când se putea călători.
Totuşi, n-a fost şi nu este ostil Guvernului.
De exemplu: a mutat un preot de la sat la oraş, în urma rugăminţii preotului C. Burducea, ministrul Cultelor, săvârşind astfel o ilegalitate, prin faptul că situaţia preotului n-a trecut prin consiliu; a făcut această detaşare crezând că ea constituie un gest frumos faţă de Guvern.
